#Versetele serafice
Citim în Aggi-Sutta că brahmanul Uggatasarira, pregătindu-se să facă un imens sacrificiu în cursul căruia aveau să fie jertfiţi sute de tauri, de boi, de juninci, de capre şi de berbeci, se întâlni cu Gautama Buddha în parcul Jeta al mănăstirii fondate de Anathapindika. Brahmanul spuse: “O, venerabile Gautama, am auzit că faptul de a aprinde un foc sacrificial şi faptul de a ridica un rug sacrificial sunt lucruri bune şi foarte fructuoase.” Preafericitul răspunse: “Şi eu, o brahmanule, am auzit că faptul de a aprinde un foc sacrificial şi faptul de a ridica un rug sacrificial... citeste mai mult
#Versetele serafice
Una din icoanele ortodoxiei greceşti înfăţişează un bărbat călare, îmbrăcat într-o cămaşă de zale, peste o tunică ce-i acoperă complet braţele, coborând până spre genunchi. Calul este cabrat, într-o atitudine tipică armăsarilor ce-şi dispută întâietatea, iar mâinile călăreţului aruncă spre adversar o suliţă, al cărei capăt dinspre Ceruri este o cruce. Nu, nu e vorba despre Sfântul Gheorghe în luptă cu balaurul. Este ΑΓΙΟΣ ΔΗΜΗΤΡΙΟΣ, cu chipul adolescentin aureolat, sfânt-militar, iar cel care se pregăteşte să moară, cu un gest de supunere... citeste mai mult
#Versetele serafice
Una dintre cele mai profunde cărţi de metafizică apărute în secolul XX european începe cu următoarea exergă: “Simulacrul nu este niciodată ceea ce ascunde adevărul. Tocmai adevărul este cel care ascunde faptul că simulacrul de fapt nu există. Simulacrul este adevărat.” (Ecclesiastul). Este vorba despre Simulacre şi simulare, iar cel care-şi începe lucrarea sub adierea unui verset serafic este profesorul de sociologie Jean Baudrillard, probabil nonşalantul metafizician al catastrofei postmoderne.
Cea mai sugestivă parabolă a simulacrului este Fata Morgana, fenomenul optic... citeste mai mult
#Versetele serafice
Meister Eckhart spune undeva că ateul, chiar şi atunci când huleşte, tot Îi aduce slavă lui Dumnezeu. Vorbele proaste ale modernităţii noastre târzii, care se vor tot atâtea prometeice asumări ale independenţei, sunt mărturisi neînţelese ale credinţei, şi numai orbirea le face să treacă drept ceea ce nu sunt. Totul este relativ, spun apologeţii pragmatici ai lipsei de certitudine. Care înţelept dreptcredincios s-ar încumeta să-i contrazică?
Religiile spun, fără greş, că nimeni nu este izolat de nimeni, că o reţea de o complexitate inimaginabilă leagă toate elementele... citeste mai mult
