Pansamente – NOBLEŢEA SPIRITULUI. UN IDEAL UITAT

Autor: Rob Riemen
Rating:
Editura: Curtea Veche
Anul apariţiei: 2008
178 pagini
Traducător: Gheorghe Nicolaescu
ISBN: 974-7551-30-6

Citind cartea lui Rob Riemen – Nobleţea spiritului. Un ideal uitat, mi-am amintit de o remarcă a lui Ernesto Sábato – că, de-a lungul istoriei, ideile importante se scriu la început cu litere mari, apoi cu litere mici, pentru ca, într-un final, vremurile să agaţe de ele cerceluşii unor ironice ghilimele. Volumul lui Riemen – având, surprinzător, nu o tematică strict intelectuală, ci mai degrabă una cvasireligioasă – ilustrează, fără a-şi propune neapărat aceasta, traseul parcurs de ideea de “umanism”.

Acel umanism care pune de-o masă rotundă şi reuşeşte cea mai mare victorie a omului în istoria multimilenară, după invenţia roţii şi a mp3-ului: “conciliază sacrul şi profanul, iluminismul şi romantismul, raţiunea şi mistica”. Învelite în asemenea speranţe pacifiste, ideile lui Riemen nu au cum să supere nici o conştiinţă: în prima parte a cărţii se distribuie vise la scară mare, zugrăvite tehnicolor cu trafalete progresist, idealuri de film made in USA cu Statuia Libertăţii în prim-plan.

Urmează, pe magistrala Thomas Mann-Spinoza-Socrate, dialoguri cu morală, date uneori prin făina unor comentarii precum: “raţiunea este cel mai important dar al omului”, „arta îşi extrage valoarea exclusiv din valoarea sa estetică”…

Dar, cum spuneam, pe autor nu te poţi supăra. Naivitatea feciorelnică cu care ne vorbeşte despre o federaţie mondială, o constituţie mondială, pacea mondială şi multe alte delicii (toate mondiale, toate gratuite şi dezinteresate) este un pic răzbunată când scrie tăios, comentându-l pe Thomas Mann, că “adevărul ar trebui să fie măsura demnităţii noastre”. Militează pentru împăcarea libertăţii cu siguranţa şi prosperitatea, şi a culturii cu civilizaţia, cu o dăruire de Miss Europa dedicată pe veci apărării cauzei balenelor. Vede agonia culturii europene, dar vrea s-o vindece băbeşte: cu mângâieri democratice în mănuşi septice. Se declară adeptul unui “umanism religios” – pesemne un alt nume pentru un soi de creştinism îndulcit, deschis inovaţiilor şi diversităţii de opinii. Răpit de idealurile de Don Quijote mic, mai mic decât măgăruşul lui Sancho, nu pare să vadă că barbaria îmbrăţişează fără de discriminare, cu egală putere, şi totalitarismul crud, şi democraţia gregară.

La sfârşit, cam sătul de înţeleapta hârjoneală, realizezi că Nobleţea spiritului (cu majusculă sau minusculă) nu-i decât o compresă de luxe cu rivanol aplicată pe rana de unde s-a desprins omul de Dumnezeu. De ce rivanol? Pentru că nu ustură.

Scrisă de Silviu Man