"Dincolo de socialism şi capitalism se află distributismul" – interviu cu John Médaille – I

Publicăm mai jos, cu acordul autorului, dl. Ovidiu Hurduzeu, un interviu cu John Médaille – cunoscut om de afaceri, economist, teolog si cadru universitar american, autorul unei remarcabile carti de doctrina economica, „The Vocation of Business. Social Justice in the Marketplace”, si semnatarul a numeroase articole pe teme de distributism si teologie crestina. La Universitatea din Dallas preda un curs de justitie sociala, in cadrul programului de Business Leaderhip. Sublinierile din continutul interviului ne apartin.

Considerat drept un lider al gandirii economice distributiste, John Médaille promoveaza in mod activ aceasta doctrina economica atat prin scrierile sale – are sub tipar o noua carte: „Echitate si echilibru: economia politica a distributismului” –, cat si pe un blog de succes, „The Distributist Review”.
Interesul profesional pe care profesorul Medaille il manifesta fata de Romania este dublat de ratiuni sentimentale: bunica sa, Bella Dorman, s-a nascut in Bucuresti.

Nici teoriile economice socialiste, nici cele neoclasice nu descriu complet economia reala

Ovidiu Hurduzeu : Domnule Profesor, in ultimii douazeci de ani, in Romania, „capitalismul dezastrului” (Naomi Klein – a se vedea, pentru sintagma „capitalismul dezastrului”, articolul cu acest titlu din numarul 18/2009 al Ziarului de Duminica) a coabitat de minune cu interventionismul masiv al statului postcomunist si cu practici economice de tip mafiot. Fostii securisti si birocratia bolsevica s-au convertit brusc, ca la comanda, la ideologia neoliberala a „pietei libere”. Marile corporatii si politicienii autohtoni au mers mana in mana in actiunea de falimentare a economiei nationale si de transformare a Romaniei intr-o „tara bananiera de top”. Coabitarea dintre capitalismul neoliberal, socialismul etatist si practicile mafiote este o „exceptie romaneasca” sau exprima disfunctionalitati structurale ale unor modele economice si politice aplicate, cu aceleasi rezultate dezastruoase, si pe alte meleaguri?

John Médaille : In cartea ei „Doctrina socului. Nasterea capitalismului dezastrului”, Naomi Klein reduce intreaga problema la o conspiratie urzita de Scoala de la Chicago si de economistii scolii austriece. Altii privesc asemenea disfunctionalitati ca pe niste esecuri sistemice ale capitalismului insusi. Disfunctionalitatile sistemice provin din faptul ca nici teoriile economice socialiste, nici cele neoclasice nu descriu complet economia reala. Ele contin unele adevaruri, dar nu Adevarul. Drept urmare, persista o necunoastere profunda a modului cum opereaza in mod real o economie, necunoastere pe care un anumit grup o poate exploata in propriul avantaj. In statele comuniste, acest grup l-au format managerii comunisti, cadrele de partid si de stat care pretindeau ca actioneaza in numele proletariatului, dar de fapt lucrau pentru ei insisi; in statul capitalist, acest grup este format din managerii marilor grupuri corporatiste, care declara ca opereaza in numele pietei libere, dar de fapt actioneaza pentru a-si asigura propriile avantaje. In ambele cazuri, ceea ce ii permite conspiratiei sa actioneze fara sa intampine opozitie este lipsa unei descrieri adecvate a economiei reale si ignoranta nascuta ca urmare a acestei lipse.

Unii ar putea sa-mi reproseze ca termenul „conspiratie” este prea tare, intrucat implica mai multa inselaciune si coordonare formala decat ar putea justifica faptele. Nu vreau sa ma opresc asupra termenului, asa cum o face Naomi Klein, as dori doar sa evidentiez doua lucruri. Primul: atat managerii comunisti, cat si cei capitalisti au descoperit repede ca sistemele lor nu functioneaza in folosul public, asa cum se propovaduia; au inteles ca, fara prea mult efort, poti sa faci sistemul sa opereze in interes personal. Al doilea lucru: in ambele sisteme exista intr-adevar un numar de institutii coordonatoare bine finantate. Naomi Klein i-a amintit pe „Baietii din Chicago”, dar reteaua este mult mai larga, implicand o serie de „think tank”-uri copios subventionate si controlul asupra unor birocratii guvernamentale. Oare situatia era cu mult diferita sub comunisti? Nu cred.

In ambele cazuri, marea problema este ca un grup de manageri, cvasipublici sau cvasiprivati, a preluat din mainile adevaratilor proprietari controlul asupra „comenzii la varf” in economie si asupra mijloacelor de productie; acest grup a fost in ambele cazuri destul de mic pentru a fi capabil sa-si consolideze controlul atat din punct de vedere formal, cat si informal. Este interesant de amintit ca in ambele cazuri a fost folosita o retorica ideologica pentru a justifica situatia respectiva, dar retorica a avut prea putina legatura cu realitatea: „piata libera” nu-i libera, iar lucratorii n-au ajuns niciodata sa devina si adevarati proprietari. Drept urmare, a fost si este usor pentru birocrati sa se miste nestingheriti de la un sistem la celalalt sau catre orice alt sistem intermediar. Securistii au devenit cu usurinta capitalisti, iar managerii capitalisti, sprijiniti de stat, au obtinut cu usurinta avantaje. Ceea ce s-a intamplat, ceea ce se intampla nu este surprinzator, se repeta de la o tara la alta.

Proprietatea garanteaza libertatea unei persoane

Ovidiu Hurduzeu : In cartea dumneavoastra „The Vocation of Business: Social Justice in the Marketplace” si in numeroase articole promovati distributismul drept „calea viitorului”. Ce este distributismul? Prin ce se diferentiaza el si de capitalism, si de socialism – vreau sa spun de capitalismul si de socialismul real, nu de cele din manuale si din discursurile propagandistice. Ce trasaturi ale distributismului il recomanda pe acesta drept modelul economic si politic (implementabil) al viitorului?

John Médaille : Ca sa putem deosebi distributismul de socialism si de capitalism, trebuie mai intai sa descoperim diferentele dintre socialism si capitalism. Prima noastra constatare este ca diferentele nu sunt mari, nici in practica, nici in teorie. La nivel teoretic, si socialismul, si capitalismul absolutizeaza proprietatea. Pentru unul ea este buna in mod absolut, pentru celalalt este raul suprem. La nivel practic, insa, aceasta diferenta conteaza prea putin, deoarece in ambele cazuri proprietatea dispare in meandrele birocratiilor publice si private. In practica, socialismul se transforma in capitalism de stat, „aparatcikii” devenind adevaratii proprietari, iar capitalismul devine socialism privatizat, caci profiturile sunt privatizate, iar pierderile sunt socializate.

Proprietatea este relatia economica de baza. Toate celelalte fenomene economice depind de modul de distribuire a proprietatii. Puterea vine odata cu proprietatea, iar daca stii cine poseda formele dominante de proprietate in societate, stii cine stapaneste statul. Fara democratie economica, democratia politica este limitata – asta in cel mai bun caz – sau e de-a dreptul o inselatorie, in cazul cel mai rau. Prin proprietate intelegem, desigur, „proprietatea productiva”, mijloacele de productie. Distributismul considera ca oamenii pot fi liberi doar atunci cand in marea lor majoritate poseda pamant si/sau unelte. Putem vorbi de libertate economica doar in situatia in care taranul are pamant si mijloacele necesare ca sa-l lucreze, mecanicul – propriile lui unelte, iar muncitorul din fabrica stapaneste o parte din locul sau de munca. Doar daca exista o astfel de libertate politica si economica, doar atunci putem vorbi de „piata libera”. O asemenea libertate nu are numai un caracter moral, ea exprima si o realitate economica: doar in conditii de libertate economia poate fi stabila si prospera pe termen lung, fara sa depinda de interventia masiva a statului.

Cand economia este controlata de o elita, fie in numele unui grup difuz de actionari, fie in numele partidului si al poporului, nici actionarii si nici poporul nu vor avea de castigat, ci doar elita, iar aceasta elita va exercita intotdeauna administrarea in functie de propriile ei interese. Comunismul s-a prabusit deja, iar, in ultimii saizeci de ani, capitalismul a depins de ajutoarele masive acordate de stat. Cu fiecare noua criza a capitalismului, se mareste interventia statului in economie, pana cand sistemul se va prabusi sub propria greutate – un fenomen la care asistam, se pare, chiar in momentul de fata.
Singurul mod de a deposeda elitele de putere este sa le privezi de posibilitatea de a mai controla proprietatea. Acest lucru se va intampla, intr-un fel sau altul, fie printr-o actiune ordonata, fie in urma unui dezastru. Oricum, viitorul nu apartine vastelor grupari corporatiste, iar o revenire la socialism este improbabila. Viitorul se va gasi altundeva.

Eu cred ca viitorul nu se afla de partea „globalizarii”, care se dovedeste a fi un sistem de subventii incrucisate, menite sa ascunda imense disfunctionalitati si ineficiente, ci de partea democratiei. Atentie, insa, nu va fi o democratie conceputa in mod restrans, doar in termeni politici, va fi o democratie economica, de care va depinde cea politica. Sa revenim insa la „absolutismul” proprietatii, conceput in termeni capitalisti sau comunisti, mentionand, in spiritul celor dintai, ca proprietatea este un bun, dar, ca toate bunurile, nu este nelimitata. Proprietatea garanteaza libertatea unei persoane, dar, din moment ce se gaseste in cantitati limitate, acumularea ei in cateva maini (publice sau private) duce la limitarea libertatii si, in cele din urma, la distrugerea ei, asa cum a remarcat Marx.

Recurgand la cateva formule lapidare sau, mai bine zis, la cateva aforisme, as afirma ca trebuie sa fim proprietari, nicidecum sa fim luati in proprietate. Sau, cum a scris Dmitri Kleiner, „proprietatea in mainile celor care muncesc inseamna libertate, cei care muncesc in mainile proprietarilor inseamna sclavie”. Sau sa remarcam, impreuna cu un mucalit, ca „proprietatea este precum balegarul: folositoare cand este imprastiata, urat mirositoare odata ce a fost adunata intr-o singura gramada mare”. In esenta, acesta este distributismul.

[Citeşte partea a II-a aici]