Alt îndrumar, alt timp pierdut

Contele de Saint-Germain – Alt îndrumar, alt timp pierdut |

Cu cât ofensiva pragmatismului se înteţeşte, cu atât se intensifică pofta de a căuta alternative, grile şi chiar soluţii la problema cunoaşterii dez-interesate, scuturată de prezumţiozitatea academică. Şi de vreme ce trăim într-un post-modernism diluant, care nu certifică unicitatea nici unei rezolvări, în mod convenţional am să presupun că povestirea contelui de Saint-Germain ar “putea” conţine un sâmbure de adevăr, dar fără să am pretenţia de a-l credita integral. În fapt, sunt ferm convins că eşafodajul contelui nu numai că surprinde o bucăţică de adevăr, dar chiar poate deveni o cale către ridicarea vălului. Pe de altă parte, una e îndrumarul criptic al contelui, descifrabil în chei complexe, alta e povestea “de viaţă” acestuia, poveste care sfidează cel mai elementar simţ obiectiv, fiind o biografie care se întinde pe parcursul a mai multe…secole. Prima poveste decurge din a doua, într-o împletire de simboluri expusă pe mai multe planuri şi niveluri de semnificaţie.

Necesitatea parcurgerii volumului nu este explicită şi poate nici implicită. Cum ne poziţionăm faţă de un manuscris a cărui origine este incertă şi în ce fel faţă de un autor pe seama căruia este construită o întreagă mitologie? Cel mai sigu cu foarte mare precauţie, fără să ne grăbim să etichetăm scriitura, admirând subtilitatea şi profunzimea metaforelor şi încercând, pe ici pe colo, să desluşim înţelesul, sau sensul, aparentei enigme.

Practic, manuscrisul descrie călătoria iniţiatică a unui posibil îndrăzneţ care caută să depăşească închisoarea mundană. Termenul “trinosophia” sugerează cele trei niveluri de înţelegere a simbolismului utilizat: o dată, este alchimia (sufletului); al doilea, kabbalismul esenian; al treilea este hermetismul alexandrin, misticismul ultimilor egipteni. Gândindu-ne imediat că aceste trei obiecte de studiu nu se află în curricula comună a vreunei universităţi din ultimii…200 de ani, automat ne ducem cu gândul că cel care a integrat aceste cunoştinţe avansate de metafizică într-un text cu finalitate iniţiatică era, la rându-i, un personaj care a depăşit cu mult cunoaşterea comună. Din chiar introducerea cărţii, când ne familiarizăm cu metodele de decriptare folosite, aflăm că textul este unul a cărui poveste dezvoltă o altă poveste, ascunse ambele în spatele unui terminologii cu rol iniţiatic.

Tema cărţii o reprezintă iniţierea în marile misterii, privită încă din Antichitate ca aventura ultimă pentru viaţa (manifestarea) mundană a oricărui individ. Atât că învăţătura sacră nu putea fi accesibilă, tocmai prin natura sa (aparent) indescifrabilă, sufletelor profane. Iată de ce corpusul acesteia este învelit într-o simbolistică, într-un hăţiş de reprezentări ale căror chei sunt interjşanjabile. Întreg demersul are la bază tematica elevării interioare; ştiinţa ezoterică era predată doar celor care erau capabili să depăşească solemnitatea ritualului, să desluşească alegoriile şi să “internalizeze” necesitatea perfecţionării sinelui. Practic, iniţierea vizează debutul lucrării dintre om şi divin, lucrare percepută ca o construcţie. Într-adevăr, adepţii şcolilor vechie erau numiţi “înţelepţi Maeştri Constructori”, capabili să vadă, curajoşi într-atât încât să întreprindă şi înţelepţi încât să păstreze secretul iniţierii. În mod surprinzător, cândva în istoria lumii, Masoneria nu făcea şi desfăcea guverne, ci se ocupa în exclusivitate traseul spiritual…

Marea Operă fiind, deci, desăvârşirea sinelui şi alinierea acestuia cu Dumnezeu în deplina-i perfecţiune, adeptul trebuie să parcurgă toate stările (camerele succesive) intermediare până la finalul călătoriei. Dar odată cu trecerea vremii, riturile necesare s-au pierdut, templele au fost distruse, simbolurile au fost acoperite de ceaţa vremii. Negreşit, cei iniţiaţi, puţini rămaşi la număr, continuă tradiţia anticelor învăţături, perpetuând-o peste veacuri şi păzind-o de incurabila ignoranţă a profanilor. Rolul lui Saint-Germain în această poveste este acela de restaurator al acestor dogme prin volumul aflat în discuţie, practic singura operă care a fost recuperată în numele său.

Ipoteza legată de viaţa şi de natura sa, conform căreia este un descendent direct al hierofanţilor Egiptului şi Greciei, cunoscător a nenumărate limbi, al legilor profunde ale naturii, al secretelor alchimice, ale tutoror artelor pierdute ale antichităţii, îl fac o figură cel puţin bizară şi, cu siguranţă, una pe care am trata-o (doar) simbolic. Mai mult, conţinutul cărţii vine să întărească această ipoteză şi pentru privirile neobişnuite cu lucruri despre a căror existenţă nu că nu o bănuim, dar chiar ar putea părea hilare. Stupefacţia nu este exclusă la auzul formule precum “Templul Focului Sideral” sau “Azot, spiritul nemăsurat al Vieţii.” Aici nu contează aparenta stupiditate a acestor formulări, ci mult mai importantă trebuie să fie chestionarea serioasă a limitelor percepţiei noastre.

Căci, în definitiv, poveţele contelui vizează limitările şi depăşirea acestora. Parcursul său spiritual, povestit doar pentru auzul şi înţelegerea învăţaţilor, descrie fazele şi procesele spirituale specifice calităţii de adept. Totodată, el are şi un scop de instruire a discipolilor şi familiarizarea acestora cu semnificaţiile ascunse ale fiecărui simbol în parte. Căci nimic nu este întâmplător şi fiecare element îşi are rostul lui bine definit în construcţia sa, asemănător unei expuneri matematice. Cartea este împărţită în douăsprezece secţiuni, paralela cu Zodiacul fiind vizibilă. Fiecare dintre secţiuni este însoţită de către un desen care vine în ajutorul textului. Comparaţia cu Zodiacul semnifică marele ciclu al sufletului, mai precis zodia Berbecului anunţă intrarea în perioada regenerării, în timp ce zodia Peştilor semnalează finalizarea pelerinajului şi realizarea Marii Opere.

Sunt folosite cu predilecţie simboluri alchimice în relaţie directă cu semnele zodiacului. În mod evident, partea din ştiinţă care se ocupă cu transmutarea metalelor în aur ocupă cea mai mică parte cu putinţă căci, metafizic vorbind, scopul este unul singur: mutarea non-Sineului în Sine, atingerea stării de graţie, simbolizată de aur. Fiecare dintre cele douăsprezece procese are un corespondent în sistemul zodiacal, reprezentând etapele (camerele succesive) pe care le parcurge sufletul: calcinare, congelare, fixare, dizolvare, ardere, distilare, sublimare, separare ori putrefacţie, incinerare, fermentare, multiplicare şi proiectarea, în final, în zodia Peştilor. Ne-am putea ambiţiona să răzbim pe cont propriu această ţesătură rafinat ticluită de ingeniosul conte, dar la o primă lectură comentariile care acompaniază textul sunt cât se poate de binevenite. Cu toate că aventura şi efortul presupus trebuie să fie personale, lupta cu acestea cade pe planul doi. Căci primul demon, şi cel mai viclean, este neîncrederea…

Autor: Contele de Saint-Germain
Titlu complet: Alt îndrumar, alt timp pierdut – Trinosophia: Sfânta şi întreita înţelepciune
Rating:
Traducător: Monica Medeleanu
Editura: Herald
Anul: 2008
ISBN: 978 – 973 – 111 – 016 – 5

Scrisă de Ştefan Muşat

Related posts:

1. În căutarea consensului pierdut – BOIERII MINŢII
2. Când inefabilul scapă cronometrului – TIMP ŞI DESTIN