Când analistul nu-i acasă…
A high-placed terrace on the shore renders a beautiful view of the sea’s breadth and, when the moon is right above, it casts a plein of weak, sweeping twilight on one side of the water. All the rest stands in darkness, and at night the black sea deserves its name.
Să facem un mic exercițiu. Să ne imaginăm „contextul-minim”. Să ne imaginăm o secvență de text, ah, uite chiar una mai sus!, receptată cumva pe un fundal minimalist în care nimic altceva nu este disponibil. Spun „contextul-minim” și nu „contextul-zero” pentru că oricâtă abstracție aș face de orice altceva, am nevoie de informație exterioară textului propriu-zis pentru a vorbi realmente despre receptare: trebuie accesez cumva sertărașele cu „Acest text este în limba engleză”, „Terrace înseamnă terasă”, „To render este verb tranzitiv, deci view este un soi de complement direct”, „Punctul finalizează o propoziție” ș.a.m.d. Dincolo de caracterizări lingvistice, așadar, comune celor doi vorbitori angajați în codificarea și decodificarea infomației, puținele date extra-lingvistice necesare îmi pot da dreptul să îmi imaginez „contextul-minim”[1].
Dacă fac asta, însă, ultima frază este ciudată. All the rest stands in darkness, and at night the sea deserves its name of black. Ca să spun despre cineva că „își merită numele” trebuie cel puțin ca (1) acel cineva să aibă printr-un minim de convenție numele respectiv (într-un grup, într-un buletin etc.) și (2) trebuie ca sensul numelui să reflecte într-un mod măcar neobișnuit un atribut aleatoriu al acestuia. Când va închide ușa în nas doamnei directoare, voi spune despre Paul Ciobanu că își merită numele. Ori, dată fiind ortografia, ultima frază este ciudată; un albanez care se uită romantic în Adriatică și zice că noaptea ea-și merită numele de neagră e „ciudat”. Știu ce gândiți, dar rezistați un pic.
Calificativul de „ciudat” (ei au și folosesc odd, strange sau unusual, dar pentru noi „ciudat” e numai bun), cel puțin în științele comunicării, este mult mai înfricoșător decât pare la prima vedere – ca eufemism al lui „greșit”. A spune despre un act de comunicare că este ciudat este a spune: (1) până acum, dat fiind parcursul trecut al ‘conversației’ sau pur și simplu un soi de ‘prezumpție de nevinovăție’, vorbitorul-scriitor a fost rațional sau oricum inteligibil, (2) nu există niciun semn distinctiv care să facă trecerea de la A la B, (3) sensul actelor de vorbire din secvența A poate fi dibuit (4) sensul actelor de vorbire din secvența B – nu.
Ce-i de făcut în atare condiții? Absolut nimic. Ah, ba da. Pentru aceste condiții au fost inventate alte calificative eufemisme de tipul „ermetic”, „postmodern”, „obscur” etc.
Să adăugăm ceva contextului:
O terasă pe țărmul înalt dă o frumoasă priveliște pe toată îndinderea mării și, când luna e deasupra apei, ea aruncă un plein de lucire albă, care plutește pe de-o parte a apei. Restul rămâne în întuneric, și noaptea marea își merită numele ei de neagră.
Ce-am adăugat, în mod evident, este „Acest text este în limba română”. Acum am un destul de rezonabil motiv pentru a „deduce” cumva că vorbitorul-scriitor este (sau a fost, și are o super-memorie vizuală) (sau a fost, nu are o super-memorie vizuală, dar înflorește) în – să zicem – Mangalia pe timp de noapte. Ba mai mult, am un destul de rezonabil motiv să cred că vorbitorul-scriitor știe despre ascultătorul-cititor că acesta din urmă poate supoza toate de mai sus.
Să adăugăm ceva contextului:
… care plutește pe de-o parte a apei. Restul rămâne în întuneric, și noaptea marea își merită numele ei de neagră.
Constanța, 16 iunie 1882
Acum am toate motivele să cred că ultima frază nu îi aparține unuia care, dacă vrea realmente să-mi spună ceva, va bârliga treaba mai mult decât necesar. „O fi v’o scrisorică”, mai mult, pot adăuga, „Sau vreo pagină din jurnal”. Și bine adaug, căci secvența respectivă (varianta ei în limba română) a fost scrisă de nimeni altul decât poetul nostru al visului cosmic și mitologic, al cărui operă învinge timpul, un Hyperion condamnat să rămână în societate (ok, o să termin), Mihai Eminescu. Adrisant: Veronica.
De ce-am făcut acest exercițiu? Ca să v-arăt cum creierașul nostru, nefiind de ieri de azi în business-ul înțelegerii sensului, produce singur și instinctiv numeroase operațiuni fără măcar să ne dea de veste.
Un nene în mod special a observat această „Când analistul nu-i acasă, joacă intuiția pe masă”, și acel nene a fost H. P. Grice. Pentru cei neînfricați de consecințele pirateriei, vă ofer acest link, unde Grice explică – celebru de simplu – cum și cum de atunci când vorbitorul-scriitor pare că o dă în bară cu transmisul de informație (dar de fapt nu este cazul), ascultătorul-cititor se agață de tot felul de informații din context pentru a păstra „nevinovăția” primului („Logic and Conversation”, 1975). Conceptul rezultat din aceste ruminații este acela de „implicatură”. Atunci când un vorbitor transmite/semnifică mai multe decât spune (cum ar fi în cazul nostru „Restul rămâne în întuneric, și noaptea [M]area [Neagră] își merită numele ei de neagră”), se cheamă că el implică un înțeles la care ascultătorul ajunge (1) fie date fiind unele convenții, caz în care avem de a face cu „implicatură convențională” (2) fie date fiind unele deducții pe care le poate face din context.
Acea „prezumpție de nevinovăție” de care am vorbit a fost numită Principiul Cooperării: “Putem formula deci un principiu general pe care participanții sunt așteptați să-l respecte (caeteris paribus) și anume: Fă în așa fel încât contribuția ta să fie conform cerințelor conversației, în etapa corespunzătoare, respectând scopul sau direcția schimbului verbal în care te-ai angajat” (p. 26) Principiul general este apoi desfăcut în niște „zone” mai concrete numite maxime: Maxima Cantității (Spune atât cât trebuie), Maxima Calității (Spune ce crezi că-i adevărat), Maxima Relevanței (Spune ceva care să se lege de ce s-a întâmplat adineaori în conversație) și Maxima Calității (Nu fi obscure sau ambiguu). Există multe feluri în care o contribuție poate încălca principiu, în funcție de zonele pe care le afectează.
Care-i șpilul? Sunt chiar mai multe. (1) ne putem explica de ce și cum de două animale cu creier pot duce la bun sfârșit comportament orientat către un scop fără a îndeplini în mod explicit condițiile necesare atingerii scopului (2) ne putem explica – la vremea aceea era ceva! – de ce și cum de limbajul formal este diferit de limbajul natural, (3) ne putem explica de ce unele acte de vorbire, sau simplu unele cuvinte, înseamnă alteceva decât semnifică (v. conotație și sensul figurat), și altele „ajung să însemne” (i.e. într-un context precis) mai mult sau altceva decât semnifică (v., deci, implicatura conversațională).
Dacă v-am deschis apetitul, și dacă ați sărit pentru câteva vreme din instinct, vă las cu Grice. Câteva alte explicații, puteți găsi aici și aici.
PS: am ales exemplul respectiv pentru că cineva, nu reușesc să-mi aduc aminte cine, mi-a spus că Eminescu nu a văzut niciodată marea. Acea persoană se minuna, țin minte parcă, de expresivitatea reiașită din asemenea îngustime turistică („Să nu vezi tu marea o dată-n viață, dom’le”). Dacă acel cineva citește acest text, nu pot decât, respectuos, să îi spun „Na-na-na-na-naaaa!”.
[1] Evident că și acesta e problematic. Secvența respectivă nu „apare” pur și simplu în mintea cuiva. Este citită undeva (pe un blog, pe un afiș etc.) ceea ce-mi dă cel puțin o informație vagă despre cine a produs-o și de ce. De dragul exercițiului, însă, vom trece și peste această obiecție.
Scrisă de Octav Popa
Related posts:
Pentru că unii colegi au râs, răutăcioși, la aroma etimologică a titlului, să fie clar: analistul e cel care analizează. Atât.
@ Octav,
asa m-am gandit si eu initial. De fapt, asa am receptat, fac adesea chestia asta fara sa ma gandesc. Normal, nu? Daca oricum m-am gandit candva ca presedintele prezideaza, vaca vaculizeaza si analistul analizeaza, nu mai refac efortul, receptez si gata.
Acuma, citindu-te pe tine, mi-am amintit de un coleg de liceu care latiniza numele cui ii vedea in cale. Ce mai faci, Adrianus? Salut, Traianus. Pana se intalneste cu un coleg si-i zice: Nu te-am mai vazut de mult, Marianus! Veselie, chicoteli din partea “latinistului”. Anus esti tu, mai, zice botezatul.
Asa ca, vezi, nu mai sunt chiar atat de sigur ca analistul strict analizeaza
Doi colegi ipotetici ar fi scăpat de colegul latinificator: Marius și Darius.
aşa… şi zici anus deci? anus, ianus rectus tot aia e… haii
btw: te-ai dat la fund bre?
eu zic că eminescu a văzut marea dar noaptea pe lună… btw: am 2 sniffere cu care văd mesajele colegilor de pe mess, vreţi şi voi?
…să vedeţi marea?
btw un art. despre extirparea clitorisului la femei:
http://www.qmagazine.ro/articole/1805/Flagelul-faraonic-MUTILAREA-GENITALA-FEMININA.html
se ştie din anale că la populaţia kwore însemna accederea la virilitatea pură a femeii prin extirparea a ceea ce era de parte masculină la femei, e inversul circumciziei la bărbaţi, şi se face din aceleaşi motive… prepuţul fiind sufletul femin, circumcizia insemna virlitate pură…
oricum art. de mai sus este tulburător pt. unii…
nu pe „de-0 parte a apei” ci „pe un petec de apă”… poetule fără rimă ce eşti tu!
aaa stai că acu am cetit mai cu atenţie: textul in engleză, ca figură de stil trimite la o „baleiere” a apei cu razele lunii aruncate in noapta cosmică! Daaar atenţie aici e un simbolism solar! căci luna reflectă static lumina pe ape… doar vântul care animă apele şi trecerea norilor dau figura de stil de mai sus din textul original… vezi filmul Ashes @ Snow… acolo se vede f. bine figura de stil de mai sus… film in care este folosită apa cu insistenţă pt. a da impresia Edenului… ştimă şi paloare!
deci eu zic că o traducere mai adecvată ar fi: „măturând crepuscular apele” (inferioare desigur) Haii! Că am la treabă…
„All the rest stands in darkness, and at night the black sea deserves its name.” Deci… marea neagră nu poate fi numită neagră… atenţie! la hinduşi, puţini ştiu asta (deşi mulţi cred că ştiu) negrul şi albastrul intunecat trimit la acelaşi tămaş! Hatenţie bueiii! nici coomara nu-şi permitea forţări coloristice prin diluarea izotropică a luminii care nu luminează pe adâncul şi mai ales pe întinsul de ape cosmice! Zgură-n gură!
„restul rămâne în întuneric, și noaptea marea își merită numele ei de neagră.”
„Rămâne” e incorect spus: căci ce rămâne dincolo de „rest” nu pleacă… mai bine zis: „este (în)văluit” (ca în BUP).
Moartea cosmică… daaar Absolutul e Moartea! a se face diferenţa între punar mrtyu şi Mrtyu (Absolutul)…
moartea cosmică nu e Absolutul…
de fapt termenul „mare” nu-şi are loc aici… figura de stil trimite la ape nu la mare… marea deja e ieşire din indistincţiune…
engl. „deserve” pare ciudat aici! a merita, a deservi… hmmm deci ce deservesc apele cosmice şi pe cine? ca să-şi „merite numele” ele trebuie să deservească… deservire… servire… aservire… hmmm … câte ciudăţenii!
bine… aici unii mai pot invoca simbolismul farului care luminează în noaptea ignoranţei… daar mi se pare inferior celui de mai sus…
desigur… termenul „beacon” are ciudate asemănări fonetice cu termenul „con” de la noi… bea… sea… con.. sau de ce nu: be a con!
deci „contextul-minim” ar fi aşa: un con de suprafaţă minimă în care textul joacă pe suprafaţa apelor… aş fi zis minimalist… căci minim nu e totuna cu minimal sau minimalist…
punctul nu doar finalizează o propoziţie, ci o şi fixează în con-text. de fapt o propoziţie începe cu un punct… e cam ca la hinduşi… respiraţia începe cu un expir nu cu un inspir ca la noi… a ţintui propoziţia într-un con-text ar fi deci fixarea unei origini a conului care poate baleia contextual marea de cuvinte încă neluminată…
desigur… unii vor zice… păi punctul rămâne nemişcat, doar hârtia se mişcă… hmmm… apele se frământă înţepate de acul peniţei… astfel apar grafii nebănuite pe întinsul apelor… cam aşa se-ntâmplă şi-n vis… visele sunt de fapt nişte cutremure… semne că substanţa sufletească se mişcă sub peniţa principială a intelectului care o luminează şi îi developează meandrele…
„ne putem explica de ce și cum de două animale cu creier pot duce la bun sfârșit comportament orientat către un scop fără a îndeplini în mod explicit condițiile necesare atingerii scopului”
Nu s-a demonstrat nicăieri că „ducerea la bun sfârşit a unui comportament..” necesită iremediabil creier… instinctele din contră… stau în carne nu în cogniţii… deci? doi iepuri care şi-o trag o fac cu creier sau fără?
şi dacă primesc replica: „păi tot creierul le gestionează”… nu! omul are de fapt 2 creiere… mai e unu in plexul solar… mult mai „responsive” decât SNC
cine nu simte emoţia mai întâi in stomac înseamnă că o poartă spre creier unde e pervertită… şi desensibilizată…
această desensibilizare a emoţiei, acţionează ciudat: atrofiază de fapt intelecţia… pt. că încarnarea ei se face în primul rând existenţial… deci… emoţia care poate purta intelecţia este redusă la un gând care nu are nici o consistenţă în lumea asta… apare şi fuge… se arată ca o fecioară şi apoi se acunde…
spasmele bahice ale cărnii sunt întotdeauna de preferat laxativelor cu aşa-zis iz intelectual… acestea nu fac decât să întârzie o digestie care nu apare din cauza lipei de asimilaţie organică, existenţială în trupul fiinţei…
cât despre termenul „ciudat” folosit mai sus: era mai adecvat engl. weird care seamănă al naibii de bine (tot) fonetic cu wired… na ca să vezi drăcie de fire şi stări de fire acu…
bine se poate aplica şi şeikspirianul „odd” care la plural trimite la altele…
în termeni obişnuiţi mai e însă un termen:
freak!
obscurul nu e eufemism… e un clar obscur… (vezi Facerea)
btw de ambiguitatea Fiinţei ai auzit? o fi eufemism?
acum după cele cetite stau şi mă întreb:
„beaconing darkness onto you” se referă la întunericul de după lumină sau la cel de dinainte?
căci dacă ai un far în lumină el nu poate răspândi decât intuneric… bine, inversa se aplică trunchiat… căci mai întâi fuse întunecimea supremei indistincţiuni care a dat luminiţa din virful farului?
deci în raport cu apele cosmice se poate spune că farul luminează daaar… nu uitaţi că însăşi clar obscurul din virful conului a trebuit să-şi adapteze focalizarea întunecimii în funcţie de suprafeţele dar mai ales adâncimile apelor cosmice şi să arunce din el însuşi o lumină cât mai lină… care nu trăsneşte instantaneu apele încă „necoagulate” încă în uscat…
deci în raport cu apele cosmice… ești prost de zgudui.
să mori tu electrocutat de farul meu? deosebirea între nătărăi ca tine şi mine e că eu pot fi prost oricând… chiar şi atunci când sunt deştept! [ postare moderată de admin - cartonaş galben pentru dhruva. limbaj urâţel...]
hai că amândoi nu suntem proşti… nu te mai amăgi singur!
Observ în poză pe Noam pe post de gnom. Îmi poate explica şi mie ce înseamnă asta?
PS:
(Eu ştiu că gnome este un manager de ferestre de sub linux)
Mulţumesc!
arta de a face pe prostu nu e pentru orice deştept!
http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/cum-sa-ti-iei-vacanta-cinci-luni-pe-an-193472.html