Când fiara roşie sângerează – TREIMEA RĂULUI. RECHIZITORIU ÎN PROCESUL POSTUM AL LUI LENIN, TROŢKI ŞI STALIN

Autor: Vladimir Volkoff
Rating:

Dacă studiul operei lui Vladimir Volkoff ar deveni o ştiinţă, dacă „volkoff-ologia” ar fi oficializată şi consacrată, cartea de faţă ar constitui obiectul unei cercetări profunde. Treimea răului este un strigăt de durere al unuia dintre cei mai prolifici autori ai secolului trecut. Este strigătul de durere al celui care resimte o rană care nu poate fi vindecată. „Sistemul comunist e rău pentru că e Răul, adică 50% atomi de violenţă şi 50% atomi de minciună agitaţi cu mare viteză într-un accelerator”.

Volkoff îşi exprimă în scris aceste gânduri în toamna anului 1990, într-un moment în care asumarea universală a nenorocirii comunismului era departe a se fi realizat (ce-i drept, nici în ziua de astăzi, situaţia nu diferă prea mult). Pentru a analiza comunismul în amploarea nemerniciei sale şi a crimelor săvârşite de către acei monştri cu chip de om, este important să îl privim din toate punctele de vedere. Comunismul nu este doar o concepţie economică, el este „o morală, o politică şi o religie”. Nu este primul dezastru pe care mintea umană l-a plămădit din cele mai tainice cotloane ale sale, nu va fi nici ultimul. Însă comunismul are câteva elemente de noutate, care îl deosebesc de orice altă nenorocire care a guvernat vreo societate umană în decursul istoriei: pretextul moral, organizarea şi universalitatea.

Volkoff îşi concentrează atenţia asupra a trei personaje definitorii pentru istoria sovietică: este vorba despre Leon Troţki, Vladimir Ilici Lenin şi Iosif Stalin. Departe de a (re)scrie biografia acestor sonaţi care s-au jucat de-a Dumnezeu cu vieţile a zeci de milioane de oameni, Volkoff îi descrie în intimitatea activităţii lor, iar sondarea minţilor acestora oferă cititorului o imagine realmente macabră.

Troţki, intelectualul care „a preferat întotdeauna cărţile şi ideile, naturii şi indivizilor”, nu avea nicio remuşcare în a ordona moartea tuturor celor care se insubordonau directivelor sale. Frica trebuia răspândită cât mai mult, iar ameninţarea cu represalii se înscria în această logică monstruoasă şi delirantă. Inventatorul „revoluţiei permanente” şi al Armatei Roşii, Leon Troţki este obsedat de perspectiva victoriei marxismului. O lume întreagă sub cizma bolşevică, visa cu aroganţă acest „strălucit” intelectual al începutului de secol al XX-lea. Adversitatea Troţki-Stalin l-a condus la pierzanie. Dacă istoria ar fi cunoscut un alt curs şi cei doi lideri comunişti şi-ar fi dat mâna pentru bunăstarea patriei şi triumful Ideii marxiste, probabil că primul ar fi avut parte de o mai mare recunoaştere a „meritelor” sale. Nu puţine glasuri continuă să susţină şi astăzi că istoria a fost nedreaptă cu acest satrap.

Iosif Djugaşvili zis Stalin a fost, pentru câteva decenii, cel mai mare gânditor, cel mai mare om politic, cel mai mare militar, cel mai mare scriitor, cel mai mare istoric, cel mai mare savant al Uniunii Sovietice. Stalin era, în vremurile sale, asemenea unui demiurg care sfida orice predestinare şi orice adevăr. Stalin era Adevărul în Uniunea Sovietică, tot el era şi Legea. De la colectivizarea forţată, la industrializare, de la procesele de la Moscova la cel de-al Doilea Război Mondial, Stalin a făcut cam tot ce i-a trecut prin minte. Prin concursul unor împrejurări eufemistic considerate drept nefericite, el înhaţă în anii `40 jumătate de lume.

Cel care a trasat liniile principale ale sistemului comunist, desăvârşit în timpul lui Stalin, a fost Vladimir Ilici Lenin. În 1917 Lenin pune mâna pe putere în Rusia ţaristă şi dă frâu liber terorii şi exceselor ridicate la rang de virtute. Sub pretextul eliberării de „subjugul” burghez, muncitorimea acţionează discreţionar şi în dispreţul oricărei morale sau legi naturale. Scurta domnie a lui Lenin va fi definită de războiul civil şi de aşa-zisa NEP ce numai nouă nu era. În rest, egalitate şi crime în masă.

Torţionarii comunişti au masacrat şi exterminat clase întregi în numele „muncitorimii”. În realitate, aceşti trei indivizi nu au avut nimic de-a face cu clasa muncitoare. „Nu-i vedeau decât de la înălţimea tribunelor de la care ţineau discursuri, căutând să-i transforme în trupe de manevră pentru a-şi urmări propriile ţeluri”. Iar „ţelurile” depindeau de momentul istoric sau de starea de spirit. Lenin declara că scopul insurecţiei este cucerirea puterii; după aceea, vom vedea ce putem face! Programul Revoluţiei din Octombrie a fost extrem de simplu, cu atât mai mult cu cât acesta nici nu prea a existat.

Rostul rechizitoriului lui Volkoff este, potrivit spuselor autorului, semnalul de alarmă la adresa a ceea ce Alexandr Zinoviev numea homo sovieticus, în fapt produsul uman alterat al celor şapte decenii de bolşevism. Scriitorul pledează pentru purificarea „printr-un uriaş catharsis”, pentru o pocăinţă fără precedent în istorie. Vladimir Volkoff ştie că păcătosul poate fi îndreptat şi rebotezat. Dar, pentru aceasta, el trebuie să se lepede în mod solemn de Diavol, de lucrările şi de mişeliile acestuia. Păcătosul trebuie exorcizat!

Cartea lui Volkoff abundă în metafore şi figuri de stil, amprenta talentului său scriitoricesc fiind pronunţată. Nu este o lucrare ştiinţifică, ci, mai degrabă, un discurs de intensă solemnitate despre o istorie cu trei personaje morbide, care aşteaptă (încă) judecata istoriei.

Scrisă de Dragoş Moldoveanu

Related posts:

1. Rechizitoriul „procurorului” Vladimir Volkoff – DEFECTELE DEMOCRAŢIEI – DE CE SUNT DOAR PE JUMĂTATE DEMOCRAT?
2. Un nou cod al valorilor – MANUALUL CORECTITUDINII POLITICE
3. Pe când un nou potop? – MÂNIA ZEILOR