Complexaţii lui Freud şi cât de greu este astăzi să mai fii normal – ÎNTRE FREUD ȘI HRISTOS
Autor: Ieromonah Savatie Baştovoi
Rating: 
Ieromonahul Savatie Baştovoi, eseist şi prozator, este unul dintre acei scriitori pe care îţi face plăcere să-i citeşti, orice ar scrie. Scrie frumos şi pilduitor, scriitura sa este încărcată de substanţă, iar cuvintele-i sunt tămăduitoare pentru minte şi suflet. Între Freud şi Hristos nu este doar o altă critică a (post)modernităţii. Acest volum, care reuneşte o serie de eseuri pe care părintele Savatie le-a scris în ultimii ani, este mai presus de toate o pildă de profundă inspiraţie ortodoxă, o învăţătură duhovnicească adresată tinerilor şi generaţiei de astăzi.
Într-o epocă în care „pofta a biruit şi a luat locul minţii”, lupta pe care o poartă omul este „lupta cu ruşinea”, susţine părintele. Principala moştenire a lui Sigmund Freud, făcând abstracţie de complexele pe care le-a vindecat, este că „a reuşit să creeze un complex nou cu care a infectat secolul al XX-lea – complexul Freud”, care tratează efectele neconvenţionale ale unor evenimente dureroase petrecute în trecut. Luptând cu ruşinea, luptăm, de fapt, cu propria persoană. Omul are nevoie de ruşine pentru a nu se face de râs faţă de semenii săi, iar cei care nu conştientizează aceasta sunt încărcaţi de un acut sentiment al penibilului. Puţini sunt cei care ar fi astăzi de acord cu părintele Savatie, care consideră că „ruşinea este chezăşia demnităţii noastre”. În mintea majorităţii, a umanoizilor conformişti a căror frenezie consumeristă reprezintă unicul stil de viaţă, „ruşinea” este un cuvânt fără corespondent în practică.
Părintele Savatie Baştovoi este de acord într-o anumită măsură atât cu Sigmund Freud, cât şi cu Charles Darwin. Omul are instincte, pe care şi le satisface „cu o sete animalică”, dar ceea ce determină starea şi reacţiile sale este credinţa. Însă, dacă îl dăm afară pe Dumnezeu din Univers, aşa cum au făcut Freud şi Darwin, dacă punem moartea drept hotar al vieţii omeneşti, atunci omul este un simplu animal raţional, care se naşte, creşte, lasă urmaşi şi moare. Instinctul sexual este foarte puternic, nu de puţine ori demonstrându-se că, în cazul impotenţei sau al altor insatisfacţii, pot apărea consecinţe foarte serioase.
Subiectul abstinenţei în lumea monahală a dat naştere la numeroase controverse. Pentru a percepe putinţa monahilor de a se abţine de la cele lumeşti, părintele face deosebire între spaţiul lui Freud, „spaţiul în care trăieşte societatea contemporană”, şi spaţiul lui Hristos, „în care convieţuiesc toţi sfinţii de la începutul istoriei şi până la sfârşitul ei”. Grija faţă de trup, care preocupă „omul lui Freud”, şi care cunoaşte o satisfacţie majoră prin actul sexual, nu are acelaşi sens pentru călugărul creştin, comparat cu „pacientul englez” din pelicula cinematografică omonimă. De fapt îşi manifestă preocuparea faţă de trup la un nivel extrem de scăzut, „atât cât să-i păstreze sănătatea şi capacitatea de lucru”. Monahul se îngrijeşte de „curmarea fanteziei, a oricărei imaginaţii omeneşti, chiar şi a celor bune, pentru a face loc harului Duhului Sfânt. De aceea, călugărul înaintat în virtuţi practic nu are dorinţe personale, deoarece nu mai trăieşte el, ci Hristos în el (Galateni 2, 20), ca unul care nu are nici trecut, nici viitor, ci are doar presimţirea fericită a veşniciei, mai bine zis trăieşte veşnicia”. Protejat de harul Divin, ascetul îşi înfrânează poftele. Abstinenţa conferă o demnitate superioară monahilor, fiind departe de complexaţii nesatisfăcuţi sexual de astăzi.
Ridicolul şi vulgarul sunt realităţi concrete ale societăţii „uniforme şi aplatizate”, unde filosofia „eliberatoare” a lui Jim Morrison, fostul solist al trupei The Doors, continuă să manipuleze minţile unor tineri. Cine ar putea crede că nebunia e „interesantă” nu a avut nicio experienţă într-un ospiciu sau casă de nebuni.
Manipularea sufletelor care cunoaşte azi dimensiuni nemaivăzute îi transformă pe tineri în umanoizi fără personalitate şi fără simţ al răspunderii. Toţi poartă acelaşi fel de haine, ascultă acelaşi fel de muzică, duc aceleaşi discuţii şi, ce e şi mai dezgustător, au acelaşi vocabular, care se reduce pe zi ce trece (…). Toată viaţa lor este o imitaţie a unor staruri, actori sau muzicanţi de duzină. Toată energia lor se cheltuieşte în repetiţii penibile ale unor gesturi şi replici care le-au plăcut. Ei sunt umbre care cad de pe ecranele televizoarelor. Societatea anomică de azi îşi pierde încet-încet diferenţele. Fugind din Biserică, tinerii trăiesc o falsă libertate, mai consideră părintele Savatie.
Homosexualitatea şi opţiunile sexuale nelimitate ale tinerilor îl frământă pe părinte. Departe de a cugeta, precum Freud, asupra homosexualităţii ca simplă preferinţă sexuală printre altele (concepţiile freudiene despre sexualitate vor reprezenta principiile de căpătâi ale Şcolii de la Frankurt neomarxiste), eseistul o priveşte ca pe „un exces, ca şi drogurile, ca şi plăcerea de a ucide, ca şi moda, ca şi beţia”. Homosexualii, în accepţiunea lui Savatie Baştovoi, trăiesc un sentiment de desfătare înfruntându-l pe Dumnezeu, depăşind limitele. Trebuie făcută diferenţa între homosexualul din Grecia antică şi cel din zilele noastre, primul având această opţiune din pură plăcere, iar celălalt trăind totul „ca pe o angajare existenţială, ca pe o dramă”. Iubirea în numele lui Hristos ne înduplecă să credem cu toată fiinţa în mântuirea tuturor oamenilor. Nu există păcate mai mari şi păcate mai mici, pentru fiecare în parte trebuie să ne pocăim. Noi am fost lăsaţi în lume ca să fim prieteni celor de care s-au lepădat toţi prietenii, mângâietori celor străini şi însinguraţi, ascultători celor neascultaţi şi alungaţi. Într-un cuvânt, ca să fim « toate tuturor », cum spune Apostolul Pavel, ca măcar pe cineva să mântuim.
Moştenirea lui Freud înseamnă, în primul rând, „reducerea psihicului uman la o maşinărie alcătuită din complexe constatabile şi previzibile”. Arta şi cultura au fost osândite la uniformitate şi lipsă de creativitate. Tradiţia este călcată în picioare, pentru a fi înlocuită definitiv cu noi reguli de conduită care să ne omogenizeze pe toţi. Avangardismul şi umanismul sunt două aspecte ale aceleiaşi probleme – decreştinarea societăţii contemporane.
Fără doar şi poate, Freud este un „întemeietor” al ordinii societale pe care o propovăduiesc seculariştii şi propagandiştii anticreştini. Freud a fost „un mare manipulator”, precum l-a caracterizat Constantin Bălăceanu Stolnici, dar teoriile sale, foarte influente şi astăzi, nu sunt întrutotul originale, precum s-ar crede. Subconştientul, temă predilectă în opera sa, „a constituit obiect de cercetare pentru asceţii creştini începând din secolul al V-lea, fiind dezbătut sistematic în scrierile unor autori precum Sfinţii Grigorie de Nyssa, Ioan Casian sau Evagrie Ponticul”, scrie părintele Savatie. Deosebirea de fond constă în semnificaţia pe care o atribuie subconştientului fiecare. În timp ce Freud este de părere că subconştientul condiţionează conştientul, asceţii creştini susţin că subconştientul este cel care trebuie să se supună voinţei, adică tocmai conştientului. Psihoterapia freudiană este manipulatoare, sentinţa părintelui Savatie Baştovoi fiind susţinută de argumente şi exemple concrete.
Pentru a afla mai mult, trebuie citit volumul Între Freud şi Hristos. În mod cert îndemânarea literară şi analiza perspicace a contextului modern şi a epidemiilor sociale relevă un talent remarcabil.
Scrisă de Dragoş Moldoveanu
Related posts:
Remarca critică pe care părintele Savatie o face la adresa modelor de azi, “toți poartă același fel de haine”, provoacă o comparație frapantă cu chiar lumea monahală din care autorul face parte. Căci veșmintele călugărești sunt, și ele, departe de a păstra diferențele și de a-i individualiza pe cei care le poartă. Ba chiar se poate spune că rasa monahală, camilafca, la care se adaugă lungile bărbi impersonale, contribuie, într-o mult mai mare măsură și într-un mod mai radical decât uniforma postmodernă, la instaurarea unei adevărate izomorfii. Totul până acolo încât un grup de călugări îngenuncheați la Liturghie are ceva din indistincția unei păduri, a unei turme de oi sau a cerului senin.
În aceste condiții, critica părintelui se mai poate oare susține? Mai are el “dreptul” să arate cu degetul înspre ceva de care se face el însuși “vinovat”? Îl are, și nu oricum, ci cu asupra de măsură! Căci unul e duhul sfânt al călugăriei și altceva e duhul gazos al postmodernismului! Una e uniformitatea vestimentară ca imagine a Unității de iubire a lui Hristos și ca suport de înaintare pe Calea acestei Unități și altceva e omogenitatea, simultan abstractă și obscenă, pe care o concepe mintea veacului acestuia. Una e indistincția la care participă călugărul conectat la universal (aici trebuie spus că haina lui largă și lungă până la călcâie este intrinsec indistinctivă, adică nu doar că îl aseamănă cu ceilalți care poartă la rândul lor o haină identică, ci îl și ascunde de el însuși, ridicându-l deasupra lumii formelor și plasându-l în corespondență efectivă cu îngerii, anatomia, cu părțile ei diferite, fiind pur și simplu înghițită de acest adevărat simbol al Gurii lui Hristos, care cel mai mare bine i-l face omului atunci când îl înghite și cel mai mare rău atunci când îl scuipă); și altul, din păcate cu totul altul, e punctul terminus al mărșăluirii contemporane: mutilarea omului prin extirparea măcelărească a ceea ce îl face diferit de ceilalți, abstractizarea lui prin reducerea la un simplu număr, pseudo-mântuirea de mizeriile corporalității prin transformarea lui în pixeli vor avea ca rod nu pacea și securitatea, ci cazanul de zacuscă bulgărească și agitația flatulentă a vulcanilor noroioși.
Iar lucrul cel mai neliniștitor legat de lumea de azi este tocmai tendința ei de a se asemăna tot mai mult, prin parodiere, cu realități cărora, în fond, li se opune. Mă refer, desigur, la cele de ordin spiritual. Parcă asistăm la o incredibilă încercare de a-L jefui pe Dumnezeu de propriile atribute: unitatea, omnisciența, omniprezența, pacea, mila, iubirea, dar și justiția sau rigoarea. Evident, nimic bun nu poate ieși din încercarea creaturii de a se face dumnezeu, alături de Dumnezeu și fără Dumnezeu. Sfârșitul isprăvii luciferice sau cel al Turnului Babel nu sunt de natură să ne încurajeze.
Oare pot fi arta si cultura lipsite de creativitate cand tocmia acest lucru presupun amandoua? As dori un raspuns daca se poate…
….Cand tocmai creativitate presupun amandoua?…(Scuza-ti greseala)
Draga mea, e greu sa iti “scuza-m” (?!) greseala. Treaca-mearga cea formala, dar cea ideatica e baiul aici. Arta si cultura nu presupun per se creativitate. Si chiar daca ar presupune-o, asta nu le-ar face cu nimic mai putin bolnave decat sunt. Creativitate in ce directie? Creativitate cu ce scop? Asa, pur si simplu, creativitatea e o chestie inutila, o frectie la un picior de lemn.
Unde mai pui ca arta si cultura sunt anulate ca discipline datatoare de sens in postmodernitatea noastra mirobolanta. Ambele au devenit niste simple mestesguri ludice menite sa socheze ori sa amuze. De mult e dusa miza metafizica a acestora …
Probabil ca autorul se refera la arta si cultura postmoderne sau, mai bine zis, contra-arta si contra-cultura. Acestea nu au nimic de a face cu creativitatea.
A spune ca arta si cultura postmodernitatii sunt lipsite de creativitate poate suna neplacut, aiuritor, absurd s.a.m.d. Dar este cu atat mai adevarat, pentru ca postmodernitatea creeaza un vid spiritual si cultural, o penurie de idei veritabile, o intransigenta radicala fata de traditie si valorile mostenite de generatii. Ca unic raspuns autentic la ordinea postmoderna si la ideologiile sterile de astazi, avem credinta crestin-ortodoxa (vezi in acest sens manifestul conservatorismului-personalist “A Treia Forta”, semnat de Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon). Intelectualul postmodern nu are instinct creator si elan artistic, el fiind legat de structurile si institutiile statului, ale mass-media sau ale marilor corporatii industrial-economice. El este un simplu agent de influenta a acestora, un executant servil; adeziunea sa la sistem este absoluta si fara echivoc.
@ Paula,
cu destul cinism in voce si-n priviri, iti voi spune ca arta si cultura se poate face si fara creativitate, daca se compenseaza cu o doza adecvata de tupeu.
Te scutesc de explicatii, se poate scrie o carte pe tema asta.
[...] Complexaţii lui Freud şi cât de greu este astăzi să mai fii normal – ÎNTRE FREUD ȘI HRISTOSUtopia comunistă, episodul Nazino – INSULA CANIBALILOR [...]
Între Freud Marele Şarlatan şi Sigmund Freud de la începutul secolului trecut este distanţa dintre legendă şi fapt. Bineînţeles, nu ne împiedică nimeni să folosim legenda. Marele Şarlatan e o etichetă generoasă, unde încap 2-3 concepte, complex oedipian, isterie şi stadii psihosexuale, de exemplu, şi o grămadă de presupuneri. E de ajuns să privim în jur şi observaţia ne arată că nu Freud cu demonologia lui a transformat oameni buni, cu potenţial spiritual în nişte brute hedonice. În ceea ce priveşte dezvoltarea afectivă, începem prin a fi brute hedonice. Iar prin corpul ăsta ignorat, considerat numai vehicul, primim intîia experienţă a lumii. Nu-i de ajuns să fie spălat şi hrănit.
Eu cred că atît autorul recenziei, cît şi Savatie Baştovoi se referă la McPsihanaliză, o sumă de termeni întraţi în uzul comun, în special în zona literaturii şi artei, valorificaţi mai mult acolo decît în ştiinţă, unde aşteptăm Dovada referitoare la inconştient – în sensul ăsta, psihologii cognitivişti au făcut o treabă bună, cercetînd procesările inconştiente de informaţie.
Zona afectivă, predilecţia psihanalizei, nu este luminoasă sau încîntătoare, e greu de strunit şi de îndreptat spre scopuri înalte. (dar omul nu este doar afectivitate) Iar pentru ca altul să înţeleagă dezordonarea afectelor atunci cînd omul singur nu se mai poate înţelege, e nevoie ca acel altul să se cunoască pe sine, să cunoască compasiunea, empatia, să se stăpînească el însuşi. Dacă lucrurile stau aşa, a spune că psihoterapia freudiană e manipulatoare este ca şi cum am presupune conspiraţia psihanaliştilor pentru cucerirea lumii. Iar pentru manipulare, nu e nevoie să studiezi toată viaţa, se vede în exemplul marketingului, publicităţii că este mult mai simplu.
Mă întreb dacă nu de un astfel de cîrlig publicitar se foloseşte şi cartea asta, avînd în vedere că oamenii normali sunt la fel de puţin de interesaţi de psihanaliză, pe cît e psihanaliza interesată de ei. Dacă îl pui pe Freud în acelaşi titlu cu Hristos, sigur că primul va fi cel rău, trebuie să fie
Sunt de acord ca psihanaliza nu este interesata de oamenii normali, dar intrebarea care apare acum este: ce inseamna cu adevarat in ziua de azi normalitatea? Cati dintre noi mai suntem cu adevarat normali?
Nu, Mihaela, nu la acea McPsi se referă autorul şi recenzentul. Aceea de care zici este doar o suprafaţă, o spuză intrată în vocabular. Este evident că se referă la o acţiune mai amplă, probabil, satanică, pe care marele drac Freud şi acoliţii săi, plus, mai târziu, tipul ăla de la The Doors, Morisson pe nume, au purtat-o pentru îndobitocirea turmei, a creierelor. Nu vezi că toţi ne îmbrăcăm la fel şi ascultăm aceeaşi muzică? vade retro! Sau stai,că asta e expresie catolică, nu avem voie aci.
Probabil că şi prea desele referiri inculte la psihanaliză şi la Freud (doar pentru că aşa a decis Baştovoi) fac din recenzia de mai sus un rateu de zile mari.Dar, pe lângă asta, mai sunt şi consideraţiile despre homosexualitate, care, ele singure, anulează orice brumă de interes entru aşa carte. Aşa ceva s-a mai scris, pentru aşa ceva nu e nevoie să rispim hârtie. Argumentele-bâtă, primitivismul ridicat la rang de făloasă tradiţie nu necesită suportul hârtiei entru a fi proferate. Există piaţa publică pentru protest.
Eu cred c, e fapt, ”homosexualitatea şi opţiunile sexuale nelimitate ale tinerilor” vă sperie pe dumneavoastră, în primul rând. Lumea se descurcă prea bine şi fără astfel de înfierări spăimoase. Sexul oral, fetişismul nu sunt de ieri de azi pe acest pământ. Nimic nou. Nimic catastrofic. Suntem o creaţie imperfectă, obişnuiţi-vă cu asta. Nu puteţi aplica mirenilor conduita adoptată de monahi.
Decât să scrie asemenea tâmpenii intens politizate, părintele mai bine s-ar ruga pentru noi, pentru lume. I-ar şade mai bine. Vorbeşte mai sus de limbajul sărac al tinerilor. Nimic mai adevărat. Dar nici ideile sărace, sunând a ideologie fascistă, ale ieromonahului nu se înscriu în rândul unei mari bogăţii sufleteşti sau culturale.
Mie-mi pare chiar rău că părintele Baştovoi nu s-a născut homosexual, să vadă direct pe pielea dumisale cât e desfătare şi cât altceva.
Acest text şi cartea despre care el vorbeşte în mod inept nu ar fi trecut nici prin faţa porţii unei reviste serioase.
Parintele nu vede homosexualitatea ca pe o desfatare sau placere; tocmai din acest motiv face diferentierea intre homosexualul din antichitate si cel din epoca de astazi. Homosexualul este la fel ca toti oamenii, fiind egal tuturor la Judecata de Apoi, pentru ca, asa cum spune tot parintele, nu exista pacate mai mari sau mai mici. In ceea ce priveste acuza de “ideologie fascista”, este exact tipul de eticheta murdara cu care se ocupa stangistii de ieri si de azi. Nimic din ceea ce a scris parintele nu are legatura cu doctrina lui Mussolini. Ma intreb daca aveti cunostinta despre aceasta ideologie, interzisa in urma Tribunalului de la Nurberg.
Vade retro.
@ secession,
mie-mi pare rau ca homosexualii nu s-au nascut homosexuali.
@ cristian sarb,
sa-ti trimit niste poze, ca sa faci si tu diferenta intre sexul oral si homosexualitate?
As vrea doar sa va interb daca atunci cand ati citit Freud ati avut cumva sentimentul de “Excludere” a divinitatii? Eu una am sentimentul ca nu a exclus nimic..ci pur si simplu a facut abtractie. Nu vreau sa jignesc pe niciunul dintre cei care ati postat comentarii dar Iisus si Religia sunt echivalent cu a crede iar Freud cu o cerceta …va rog sa ma contraziceti daca gresesc.
In al doilea rand, homosexualitatea precum si alte “anormalitati”ale individului au fost dintotdeauna respinse de Institutia Bisericii, de unde vine si repulsia societatii fata de orice anomalie. Intr-adevar puterea Bisericii este folosita inspre a manipula oamenii, spun eu, si ca orice revista/emisiune de scandal, face exces de autoritate prin a impune un tipar. “asa a DAT Dumnezeu”…Dar dumnezeul vostru a dat si minte, judecata si ratiune..liber arbitru..sa-i spun asa. Pana la urma Suntem ceea ce alegem sa fim si ducem orice viata pagana in absenta divinitatii intr-un Haos, sacralitatea constituind pana la urma Irealul si nu Realul (Eliade).
Nu verau sa credeti ca reprezint revolta impotriva divinitatii..Vreau sa credeti ca militez pentru Alegere si pentru acest drept pe care orice institutie ni-l suprima ori ingradeste. Nu sunt un animal social…dar traiesc in societate.Asa ca voi citi cartea, pentru ca sa vad pana unde se intind mrejele lui dumnezeu,si revin. Cat despre despre Freud Si Hristos…sa spunem macar ca Freud a revolutionat..Hristos este un produs conglomerat din mai multe “mituri” dinaintea sa…un fenomen astrologic,o imitatie. Numai bine
@ Ana Maria Chinan : ultima parte e din Zeitgeist, nu? Ce film, domnule, ce film!
@ Ana-Maria Chinan,
te contrazic partial: Iisus si Religia sunt echivalente cu a cunoaste.
Dar sunt de acord cu tine: Freud inseamna a cerceta.
Aici e diferenta majora: Iisus inseamna cunoastere, adica satietate, Freud inseamna orbecaiala, nesat.
Despre credinta si eu am destul dispret. Cred, de exemplu, ca maine va ploua. Cred, nu cunosc.
Nu este din Zeitgeist..desi am urmarit filmul.Am cercetata pe cont propriu inainte de a viziona..si am realizat corelatia cu alte mituri.Astrologic vorbind..da! ideea vine de acolo.E un film..care il poti crede partial/integral ori nu.
@Radu Iliescu
Da, probabil …dar a cunoaste ce?Indoctrinarea?Eu cred si cercetez..si oscilez..precum agnosticii…dar tot raul spre bine si toata perseverenta inspre impacare. Adevarul absolut nu-l vom sti..dar avem dreptul sa alegem in ce credem..si pe ce fundament. Eu aleg sa cred ca un mare dascal precum Iisus este o personalitate…si respect asta.Dar nu vreau sa cred ca forta creatoare impune unui suflet liber anumite granite. Si nu ma situez in sfera rebelilor..doar ca pur si simplu imi asum consecintele faptelor mele..fara a-mi preda responsabilitatea si cauzalitatea actiunilor unui dumnezeu.:)
@ Silviu Man
putin offtopic dar felicitari pentru interviul din Dilemateca.
@ Ana-Maria Chinan,
vezi ca te contrazici putin. Nu ca m-ar deranja, probabil face parte din farmecul tau inefabil, dar intai spui ca “Hristos este un produs conglomerat din mai multe “mituri” dinaintea sa…un fenomen astrologic, o imitatie“, iar apoi zici ca “Eu aleg sa cred ca un mare dascal precum Iisus este o personalitate…si respect asta“.
Repet, cred ca esti o persoana autentica si delicioasa, sau delicioasa in autenticitatea ei, cum preferi tu, insa iti atrag atentia ca cele scrise mai sus, in momente diferite daca e sa ne raportam la reperul infailibil al orei mesei (se stie ca altfel gandim cu juma de ceas inainte de pranz si altfel sforaim dupa pranz), asadar, cele spuse de tine daca nu se bat cap in cap, atunci sigur se bat fund in fund.
@ Radu Iliescu
Nu ma contrazic, nu am cum pentru ca am convingeri f bine trasate.
Eu nu pot sa cred intr-un fiu uman al lui dumnezeu,si de aceea am cercetat, si am descoperit cele mentionate mai sus.Si de aceea poate am fost cam dura cand l-am “catalogat” asa inchis ori ma rog…rautacios. DAR accept o realitate istorica, si cred ca a existat si ca a detinut o putere asupra oamenirii.Uitati-va azi si spuneti-mi d-voastra:nu cumva si-a castigat eternitatea prin “afacerea” asta a dascalitului?!Ce profesor/conducator nu i-ar urma exemplu?Cine nu ar vrea sa ramana pomenit de sute de mii de ori zilnic si venerat cam de 1000 de ori mai mult post mortem?Cred ca asa si eu as muri linistita.:) V-am lamurit Domnul Radu?
Unii nu sunt de acord cu aberatiile pomenite in aceasta carte:
http://cafegradiva.blogspot.com/2009/02/cand-apocalipsa-tot-bate-la-usa-si.html
Ooo, nu numai ca m-ai lamurit, dar chiar m-ai facut fericit. Vezi tu, pana la proba contrarie, cateva ceasuri pe zi sunt si eu profesor. Astaaa… am vrut sa zic dascal.
Ma bucur sa aflu ca imi voi castiga si eu eternitatea prin afacerea asta (a propos, azi mi-am scos salariul de pe card, o folie, nu-ti zic suma, eternitatea e totul). Iarasi, sunt incantat sa aflu ca ma vor pomeni elevii mei, copiii elevilor mei, si elevii copiilor mei in veac, post-mortem, post-factum si post-coitum.
Dascal nu va puteti numi d-voastra, spun eu.Fara suparare. Putini dintre profesori sunt si dascali. Si da, asta e scopul unui invatator, sa lase in urma nu doar cunostiinte invataceilor ci pana la urme si imaginea sa.Elevii sau “adeptii” in cazul de sus preiau modelul existentei precum un model de viata.M-as bucura sa aud de d-voastra ca sunteti un model pentru elevi..si doar asa va veti castiga eternitatea.
Si afacere nu ma gandeam referitor la venit profit etc…ci pur si simplu la sistemul respectiv.Nu cred ca iisus se gandea ca biserica va face bani si nu va palti impozite…dar pana la urma asta este un fapt:)…si cred ca mai presus de salar trebuie sa fie satisfactia personala atunci cand esti profesor, la fel ca si atunci cand decizi sa vi medic:)…
No comment.
“secession
Mie-mi pare chiar rău că părintele Baştovoi nu s-a născut homosexual, să vadă direct pe pielea dumisale cât e desfătare şi cât altceva.
Acest text şi cartea despre care el vorbeşte în mod inept nu ar fi trecut nici prin faţa porţii unei reviste serioase.”
Pe mine ca parinte chiar ma intereseaza revistele serioase. In afara de cele crestin ortodoxe, nu stiu daca mai oate exista vreo revista serioasa azi.
Nu cred ca-ti pare rau ca parintele nu s-a nascut homosexual. Cred ca parerea ta de rau este ca nu este inteleasa starea ta, ca nu este acceptata de cei din jur.
Cu adevarat tu nu esti homosexual chiar daca simti atragerea asta in trupul tau. Ori ai fost molestat cand ai fost mic, ori mama ta cand era insarcinata cu tine a fost chinuita sexual. Astea sau ceva identic. Tu esti un om normal, insa trebuie sa parcurgi un examen dureros si sa afli cu adevarat cine esti tu.
http://www.homosexualitate.ro/
Cat despre revistele serioase, pe mine ca chiar ma intereseaza. In afara de cele crestin ortodoxe, nu stiu daca mai poate exista vreo revista serioasa azi. Da-mi exemplu.
Doamne ajuta
Va rog sa-mi stergeti partea asta din textul anterior “Pe mine ca parinte chiar ma intereseaza revistele serioase. In afara de cele crestin ortodoxe, nu stiu daca mai oate exista vreo revista serioasa azi.”
Din greseala a aparut de 2 ori
Doamne ajuta
Ana, eu sunt poate ca ultima persoana care ar lua apararea homosexualitatii, insa mi se pare ca o critica la adresa acesteia trebuie sa aiba fundamente serioase. Ceea ce spui tu e la fel de inept ca interpretarea cvasi-freudiana pe care insisi homosexualii o ofera starii lor. E absurd sa spui ca homosexualitatea se naste fie din molestare, fie din abuz sexual al mamei. Si stai un picut … cum adica “Astea sau ceva identic”? Pai daca sunt identice, sunt chiar astea. Eu nu am auzit de ceva “identic” care sa fie diferit, in acelasi timp.
Interpretarea asta psihanalitica a homosexualitatii e ridicola. De acord ca in mare parte homosexualitatea e o afectiune/defectiune dobandita, insa nu doar dobandita. Iar nasterea ei nu poate fi redusa la aceste cauze. Nicidecum.
Iti dau eu un exemplu de revista serioasa care nu are caracter specific crestin-ortodox si in tara si in strainatate. Uite, Verso de la Cluj. Convorbiri literare de la Iasi. Revista Tyr din strainatate, axata pe traditionalismul radical. Elements din Franta (apartinand lui Alain de Benoist). Junge Freiheit din Germania. Telos din SUA (candva apartinea lui Paul Piconne). Taki’s Mag din SUA (revista paleocon). Nici una dintre acestea nu e neaparat crestin-ortodoxa, dar sunt excelente.
Si “The American Conservative” e o revista cu renume in lumea traditionalista din SUA. http://www.amconmag.com/
Are analize politice, economice si religioase foarte bune.
Da, ai dreptate. E o revista excelenta. Citeam articole Buchanan acolo. Oricum, enumerarea mea era doar exemplificativa, in nici un caz limitativa. Lista e deschisa.
Am auzit că dacă citești prea multă literatură autoreferențială există riscul să devii homosexual. Poate fi adevărat?
@ JustAsking,
Da, dar numai daca in timpul lecturii te afli intr-un bar de homosexuali, si in pauza dintre capitole dansezi languros cu persoane de acelasi sex.
P.S. Nu stiu de ce, dar brusc ma simt ca si cum as fi prins un contract cu Radio Erevan.
Nu aveți încredere decât în mijloacele de comunicare “straight”? Pe cele alternative le considerați neserioase, ludice, “gay”?
P.S. Dansul languros este un efect al lecturii?
Se poate considera că unisexualizarea accelerată a cetățenilor va avea un efect reconfortant și mângâietor asupra fundului iritat al homosexualității?
Intuitia ta e corecta, unisexualizarea e poate cealalta fata a confuziei, cu acelasi titlu ca si homosexualitatea. Impotriva unisexualizarii accelerate a cetatenilor se recomanda sublinierea caracterelor sexuale: femeia cu barba si barbatul cu fund protuberant.
Despre acele vremuri, când capătul infinitului matematic va fi în sfârșit atins, când femeia se va bărbieri și bărbatul va face aerobic, ce este mai corect să afirmi: că plopul va face pere, sau că perele vor face plopi?
De parcă lumea ar fi fost plină de indivizi perfect normali în premodernitate. Brusc, ne-am stricat cu toţii. Freud şi Morisson sunt principalii vinovaţi. Autorul se numără, probabil, printre cei care nu ar ezita să ardă cărţi “nepotrivite” în piaţa publică. Şi să poarte diagonala.
Daca lumea ar fi fost plina de indivizi perfect normali in premodernitate, atunci ar fi fost o lume perfecta (ma rog, introducem si criteriul obiectiv al laptelui care nu se strica niciodata, al cafelei care nu da niciodata in foc si al masinii de spalat care nu se emotioneaza in fata calcarului – si atunci, da, avem perfectiunea lumei in toata splendoarea ei).
Problema e ca niciun traditionalist n-a afirmat vreodata ineptia asta. Se poarta doar ca repros, de catre cei care nu pricep ca poti regreta si ceva care nu a fost perfect.
Oameni buni, dc aveti pareri, de orice natura e normal sa vi le exprimati…dar de ce trebuie eu, pe banii si timpul meu, sa suport la ora de religie obligatorie niste idei cu care nu sunt de acord? de ex de ce tre sa aud cum Freud e un obsedat sexual, Darwin un ateu, nebun, ca teoria lui e o eroare etc. in conditiile in care acesti oameni nu sunt studiati.Adica sunt judecati fara ca ei sa se paota apara.Sunt judecati in lipsa..repet sunt OBLIGATA sa suport asta…oare Biserica are impresia ca mai suntem in Evul Mediu si meritam sa fim o natie de indoctrinati?In fine e mai convenabil pt multi sa fim indoctrinati, devenim mai manipulabili…
e normal sa ai pareri, e anormal sale impui…
Sweet madonna, de când sunt ai tăi banii lui mami și ai lui tati?
Ai citit cumva, pe banii tăi și pe timpul tău, Traumdeutung&The Origin of Species? Dacă nu, atunci de unde știi că nu are dreptate ora de religie obligatorie? Și, apropo, zi-ne și nouă cam cât ai putea să “produci” în această oră, dacă ar fi liberă?
Si eu zic ca madonna are dreptate. Freud si Darwin n-ar trebui judecati in lipsa. Cel mai just e sa vina si ei la ora de religie, sa li se dea posibilitatea sa se disculpe. Adica, pana la proba contrarie, toti suntem niste ingerasi nevinovati, nu?
Eu zic că, totuși, n-ar trebui deranjați din odihna sau, mă rog, din ocupațiile lor. Dacă-i dă mâna și dacă tot vrea să le asculte păsul, mai bine s-ar duce madonna la ei, într-un turneu. Deși, pentru binele madonnei, eu îi doresc să fie, și pe mai departe, exploatată și manipulată de Biserică.