Confesiunile unui Sir – MOŞTENIREA CREŞTINĂ A EUROPEI

Autor: Alexandru Paleologu
Rating:

Prezenta carte adună câteva interviuri date cu sinceritate şi bonomie de către Alexandru Paleologu, un Sir al culturii româneşti.

Înţeleptul cetăţii descinde cu nostalgie în primii ani ai tinereţii, când a cunoscut un Dumitru Stăniloae care-şi certa cu autoritate enoriaşii gălăgioşi de la Biserica Popa Rusu, „invitându-i să asculte slujba, cu atenţie la text. E uimitor cum atâţia credincioşi se mulţumesc cu actele exterioare ale devoţiunii, dar nu îşi schimbă comportarea, în fapt doar aparent creştinească”. A urmat „o extraordinară predică despre ce înseamnă a-ţi lua crucea şi a-L urma pe Hristos”, cu un efect pe termen lung: „Părintele Stăniloae mi-a luat atunci solzii de pe ochi”.

Cât despre Nicolae Steinhardt, amintirea a rămas la fel de vie: „Steinhardt mă dă literalmente gata cu nemaipomenita lui capacitate de informaţie. Ştie tot, e la curent cu tot. Nu pot pricepe când are timp şi de unde face rost”.

Alexandru Paleologu are o reală optică a amănuntului: cel mai important lucru din viaţă este detectarea semnelor lui Dumnezeu în lume. Este greu, mai ales dacă n-ai simţul necesar, pentru că „Dumnezeu e imperceptibil, iar diavolul se manifestă grosolan”. Iar cei ce n-au simţul divinului şi simţul cosmicului sunt infirmi sufleteşte.

În dispută cu Nicolae Manolescu, care crede că Ortodoxia nu este europeană, interlocutorul invită la francheţe: „Dar ce este? Cum să nu fie? Nici catolicismul nu se poate concepe decât în structura iniţială, care era ortodoxă şi catolică!”. De aici începe pledoaria doctă şi elegantă a trecutului creştin european, căci „există o tendinţă, e clar asta, de a distruge în Europa moştenirea creştină”. Pentru început, o remarcă: „Dintre toate religiile, creştinismul are cea mai mare fluiditate, cea mai mare cuprindere a realului imediat şi uman”. Iar „Europa e un cadou făcut omenirii de către creştinism în integralitatea lui, cu cele două versante: ortodoxia şi catolicismul”, văzute drept „variantele stilistice ale civilizaţiei creştine”. La Paleologu, adevărurile grave sunt spuse jovial: „a fi anticreştin este o atitudine antieuropeană”.

Omul de cultură integral vede clar fenomenul românesc şi ia atitudine: „Că noi, ortodocşii, am fi leneşi, cum ne spun nişte activişti protestanţi, care au etica muncii drept unic criteriu – e un prost criteriu – e o acuză ce demonstrează o optică greşită. La noi se manifestă o conştiinţă a relativităţii şi caducităţii actului exterior. Sunt şi la noi înfăptuiri”. Şi continuă: „noi nu suntem balcanici, pentru că suntem nord-danubieni”. În ce priveşte prejudecata antislavă de la noi, e uneori nedreaptă: „slavona nu e cu nimic inferioară în plan cultural latinei sau altor limbi liturgice. Pentru că nu toate limbile de mare cultură sunt limbi liturgice”. Totodată, se înfierează kitsch-ul bisericesc, dar şi ideile împrumutate, cum ar fi aceea a catedralei neamului: „Ştefan cel Mare putea să facă o catedrală la Suceava sau altundeva. Dar n-a făcut-o. Pentru că în gândirea noastră spaţială nu există ideea de catedrală”. O realitate contemporană tristă este şi „ignorarea scandaloasă” a Filocaliei de către intelectualitatea română.

Mărturisind aderarea la modelul lui Don Quijote, dar şi imitaţia lui Caragiale, cărturarul octogenar arată că „sunt bune şi astea, dar modelul absolut salvator şi indispensabil pentru o lume civilizată europeană şi de pretutindeni este modelul lui Iisus Hristos!”.

Scrisă de Octavian Dărmănescu

Citeşte o altă recenzie la Moştenirea creştină a Europei aici.

Recenzie preluată de la Cartea Ortodoxă.

No related posts.