Cui îi e frică de România? – A TREIA FORŢĂ: ROMÂNIA PROFUNDĂ
Autori: Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon
Editura : Logos
Rating: 
Motto: “Nu ni se potriveşte nici un model extern de civilizaţie: nici cel sovietic, nici cel american, nici cel nipon sau german. Ar fi trebuit să fim lăsaţi să creştem organic, dinlăuntrul nostru. Cred că schema de bază, arhetipal-seminală, a fiinţei noastre se găsea undeva în duhul vechiului sat valah: care sat, murind cu zile, ne-a lăsat de izbelişte, la mijloc de drum, între preistorie şi electronică. Nu avem un pattern, creştem şi descreştem aiurea, după legi haotice, stejari în ghivece, lupi în seminare marxiste, ingineri căutând petrol şi oţel şi negăsind decât cimitire de folclor şi limbă.” (Ion D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal).
În răstimpuri, în orice cultură apar cărţi care dinamitează ideile considerate până atunci a fi de neconstestat. Cărţi inclasificabile, care deschid drumuri, redefinesc perspective şi creează un climat nou. Nu cred că greşesc când afirm că A treia forţă: România profundă, cartea scrisă “la patru mâini” de Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon va măsura cu precizie cât de permeabili am rămas la idei cu adevărat noi, cât de ancoraţi suntem în realitatea zilelor noastre şi, mai cu seamă, adevăratul nostru apetit nostru pentru libertate – acea libertate nemediată de nici o instanţă politică sau slogan publicitar.
A treia forţă : România profundă nu este bricolaj conceptual manufacturat de doi universitari. Autoritatea lui Hurduzeu şi Platon nu provine din niscaiva fraze lungi şi ameninţătoare, delicat-ininteligibile, nici din docte şi ţepoase note de subsol, ci din faptul că ei ştiu să ţi se adreseze direct, franc, iar nu cu identitatea tupilată după tufişul unor concepte costelive şi arabescuri “telectualiste”. În cartea lor – scrisoare-manifest, iar nu poligon pentru patinaj teoretic – se vorbeşte, în cel mai viu şi mai asumat mod cu putinţă, despre ştirbirea fundamentelor lumii, despre lipsirea progresivă a omului de omenie, despre creşterea deficitului de România în România şi alte probleme ce nu pot fi acoperite prin înnodarea de silogisme, ci doar prin mărturisire. Iar Hurduzeu şi Platon mărturisesc, vorba lui aceluiaşi I.D. Sîrbu, citat mai sus, “despre tot ce nu ţi se poate lua la percheziţie”.
Ce înseamnă a gândi? Ionesco spunea: “A gândi înseamnă a gândi de unul singur”. A gândi nu înseamnă însă a jongla cu termeni prestabiliţi – a gândi există numai în afara locurilor comune şi ale prejudecăţilor vremii. Noi ne-am obişnuit să credem că vremurile noastre ne dăruiesc libertatea, ceea ce n-a făcut nici Evul Mediu (pentru că “hm, obscurantist”), nici secolul XIX (pentru că „vai, monarhist”), nici perioada interbelică (pentru că, “ah, Cioran-Eliade-Ionesco”). De-abia acum, după 45 de ani de comunism şi aproape 20 de ani de tranziţie, printr-un miracol pe care nimeni nu încearcă să şi-l explice, ni se pare că ne-am trezit, un pic buimăciţi, în cea mai bună dintre lumile posibile. Libertatea noastră cea nouă s-a născut prin “spargerea prejudecăţilor” lumii celei vechi…
Ce uităm însă, tot aruncând diatribe împotriva vremurilor trecute, este că în locul vechilor prejudecăţi, timpurile moderne ne-au făcut cadou altele, mai subtile, mai rafinate, mai adaptate noii noastre identităţi, de posesori de drepturi, carduri bancare şi ferestre cu geam termopan. În loc să gândim singuri, ne-am învăţat să cântărim lumea în termeni vagi şi smulşi de realitate, să ne raportăm existenţa nu la oameni, ci la instituţii, şi să etichetăm definitiv adevărurile incomode pentru a nu fi perturbaţi din reveriile noastre progresiste. Acesta este unul dintre marile merite ale volumului A treia forţă: România profundă – acela că demonstrează, cu argument limpede şi maximum de blândeţe, că şi lumea în care trăim suferă de grosolane imprecizii şi de insuportabile locuri comune.
De exemplu: imaginea noastră despre “capitalism” este indisolubil legată de aceea a unor bănci şi corporaţii uriaşe, care rulează în circuitul economic sume ameţitoare. Nu ne putem, deci, închipui un aşa-zis capitalism la scară umană. Aici intervine Mircea Platon, dând exemplul unui model de capitalism antibancar (!) practicat de negustorii Franţei de dinainte de Revoluţie, care – în chip uimitor – evitau împrumuturile şi care nu aveau obsesia consumului şi a maximizării cu orice preţ a profitului (elemente fără de care nu poate fi imaginat “capitalismul nou”). Desigur, contraargumentul cel mai la îndemână ar fi să afirmăm că exemplul este lipsit de relevanţă, fiindcă aceasta se întâmpla de mult, în vremuri imemoriale, nu acum şi aici, “în cea mai bună dintre lumile posibile”… Dacă am aduce însă această obiecţie, am uita, în mod nepermis, că circuitul lumii nu este liniar şi că o creştere cantitativă nu înseamnă neapărat un progres (“Chiar şi despre o tumoare se spune că se află în progres” –Giovanni Sartori).
Într-un stil imbatabil, cu floreta lucidităţii învelită într-o teacă stilistică de mare rafinament, Mircea Platon ridică masive semne de întrebare deasupra utopiilor prefabricate cu care ne alimentăm zilnic :
- iluzia dezvoltării României prin rapt: “România îşi va fi revenit când va avea nu cinci miliardari, ci 30.000 de croitori buni, nu când va avea cinci baroni ai impexurilor agricole, ci doar când va avea o economie ţărănească prosperă şi 200 de soiuri de vin bun” (Ce-a mai rămas de apărat? Micul întreprinzător) ;
- iluzia democraţiei imaculate: “După cum observa Victor Davis Hanson, sistemul actual are încă de dat un răspuns la întrebarea dacă democraţia e posibilă în lipsa existenţei unei clase de ţărani, de fermieri, de yeomen, de răzeşi, a căror independenţă economică şi virtuţi rustice de autosuficienţă, spirit de întreprindere, stocism, şi prudenţă au stat la baza ideii democratice din vremea Greciei antice şi până în secolele XIX-XX.” (Ce-a mai rămas de apărat? Satul) ;
- iluzia dreptei intolerante: “Nu forţez pe nimeni să fie ortodox, îl ascult pe cel care îmi vorbeşte de altă credinţă, dar nu accept să fiu “tradus”, să fiu redefinit, reeducat, să fiu forţat să devin altceva sau să renunţ la părţi din credinţa mea sau din practica ei liturgică. Darul lui Dumnezeu e să ne iubim fiind diferiţi – chiar duşmani -, nu să ne iubim pentru că suntem la fel. Pentru că trebuie să-l iubim pe El în noi, nu pe noi.” (Cum poţi fi conservator fără să fii legionar şi fără să fii de stânga) ;
- iluzia învecinării dintre conservatori şi legionari: “Punctele unde se operează desprinderea de Mişcarea Legionară sunt cele referitoare la: cultul violenţei şi folosirea atentatului politic ca răspuns la terorismul de stat; tehnoccratismul elitelor (cultul “intelectualilor”); legat de acesta la rolul covârşitor al statului în viaţa economică sau spirituală, rol pe care conservatorii moderni nu îl mai pot pretinde, importantă fiind acum restaurarea libertăţii omului după deceniile de manipulare comunistă şi pavlovianism social; antisemitismul şi teoria conspiraţiei iudeo-masonice, o pervertire doctrinară a realităţii care cere instrumente mult mai nuanţate de înţelegere şi acţiune decât determinismul conspiraţionist” (idem) ;
- iluzia unui creştinism al elitelor, aseptic şi urban: “Intelectualii spiritualişti se vor introvertiţi într-o “biserică interioară”. Vor să fie singuri cu Dumnezeu. Dar le ia multă bibliografie ca să ajungă acolo. Unui ţăran român îi lua doar o îngenuchere. Uneori, prin părţile Basarabiei, şi câteva gâturi de tărie.” (Ce-a mai rămas de apărat? “Ortodoxia babelor” ) ;
A nu se înţelege că omul timpurilor noastre – fie că locuieşte la Lyon, Boston sau Galaţi – nu ar avea deloc capacitatea de a distinge între realitatea înconjurătoare şi realitatea simulată, născută din prejudecăţile despre care vorbeam mai sus. Omul poate încă intui răul, dar numai în manifestările lui cele mai vizibile – ale nepăsării civice sau ale trucurilor politice. Neîncercând să caute cauzele prime ale răului ce-l înconjoară, el – constată Ovidiu Hurduzeu – sfârşeşte prin a-l echivala numai cu mizeria copioasă. Orizontul nostru de sensibilitate este micuţ şi, în miopia noastră, credem că de îndată ce nu vom mai arunca gunoaiele pe jos, vom putea să ne numim “civilizaţi”, uitând că civilizaţia nu înseamnă neapărat omenie. Nu văd, de exemplu, dacă ar putea fi preferabilă limba dezinfectată, de cauciuc, a corporatiştilor, înjurăturii cleioase de Strehaia:
“În România, el nu vede decât gropile din asfalt, corupţia politicianului şi şpaga funcţionarului din spatele ghişeului, mitocănia semenilor săi (dar nu şi pe a lui însăşi). În mintea sa toate ar trebui să funcţioneze ca-n Elveţia, dar habar n-are cât l-ar costa o Elveţie românească. Nici sclavii fericiţi ai Americii nu văd mai departe de vârful nasului: îl înjură pe Bush pentru preţul ridicat al benzinei, dar continuă fiecare să meargă la birou într-un SUV de cinci tone. Se arată vag îngrijoraţi de “global warming”, dar sunt speriaţi de-a binelea că fabricile se închid, ţara se dezindustrializează iar viitorul se mută în China şi India. Enorma aglomerare de mijloace redundante, proliferarea superfluului şi a insignifianţei, epuizarea realului prin secătuirea resurselor naturale şi deşertificarea ordinii simbolice, prin virtualizare, viteza paroxistică imprimată fiecărei activităţi umane însoţită de imobilitatea gândirii critice – într-un cuvânt hipercomplexitatea, acţionează prin mii şi mii de cauze tangenţiale şi interpuse. E greu să le desluşeşti din habitaclul automobilului.” ( Hipercomplexitatea păguboasă)
Odată ce diagnosticul corect a fost pus, tratamentul este necesar. Platon şi Hurduzeu nu întemeiază o doctrină sau o ideologie, nu propun regulamente noi şi noi organigrame. Oferă un drum de urmat, iar nu rezultatul de dobândit la deadline-ul vreunui cincinal. Omul înfăţişat de Forţa a treia nu este Om Nou, nu este secreţia ambiguă a unor minţi înfierbântate care vor să încerce încă un experiment social à la maniere de Pavlov. Nu un alt om mutilat prin aderarea la noi canoane exterioare, ci omul întors înspre matca sufletului său. Nu partizani, nu adepţi, nu purtători de insigne şi drapele, ci oameni – fără majuscule, oameni în carne, oase şi suflet… Oameni care nu trăiesc pentru a se încadra în vechea dihotomie: “Hoţ vs. Prost”. Oameni care nu jubilează la gândul că au să-şi îngroape viaţa undeva pe ruta birou – hipermarket. Care ştiu că “a te realiza” nu înseamnă a avea un frigider ticsit. Care nu au nevoie de manuale de PR şi comunicare pentru a se face înţeleşi. Care nu fac binele doar pentru că aşa se recomandă la televizor în fiecare sâmbătă seara şi care ştiu că, orice ar spune cercetătorii americani, copiii pot creşte cu hrană catodică pe bază de desene animate sângeroase şi filme cu împuşcături. Oameni normali.
Forţa a treia este cea mai coerentă pledoarie pentru normalitate într-o vreme în care acest termen este pus sub semnul întrebării cu înverşunare iresponsabilă. România normală apărată de Hurduzeu şi Platon nu este nici Românie păşunistă adormită suav pe “Mugur de fluier”, nici teocraţie musculoasă, ci o Românie ordonată, în care economia nu este pârghie de control a ingineriei sociale, cultura nu este terenul de joacă al celor mai mici dintre demagogi, rebranduiţi ca “manageri”, biserica nu practică autismul instituţional, politica nu e circ, iar justiţia nu-i contorsionistă angajată la negru în circul politic. O Românie alcătuită din oameni, nu din funcţii:
“Dacă sistemul economic actual, îţi oferă o prostituată, personalismul îţi propune o nevastă drăgăstoasă; în loc de un hamburger, înfulecat la volanul maşinii, o friptură într-o grădină de vară, la un pahar de vorbă; în loc de mall-ul impersonal, magazinul din colţ unde vânzătorul îţi spune pe nume; în loc de o filozofie abstractă, un om întreg care-ţi vorbeşte; în loc de revoluţii, utopii şi experimente, născute din haos şi plictiseală, evenimente desfăşurate în rânduială.” (Ceva şi cineva).
…Ce am putea face, atunci, fiecare dintre noi? s-ar putea încă întreba un sceptic. Pentru început, răspunsul ar fi: să nu uităm că, după cum spune Ortega y Gasset, “lamentaţia bolnavului nu este numele bolii de care suferă”. Să încercăm, cu alte cuvinte, să vedem cât mai departe, atât în afara, cât şi pe dinăuntrul nostru. Şi să nu ne pierdem speranţa, uitând că zarurile, înainte de a fi aruncate, au fost temeinic măsluite…
Scrisă de Silviu Man
No related posts.
[...] Bookblog.ro: Cui îi e frică de România? – A TREIA FORŢĂ: ROMÂNIA PROFUNDĂ [...]
[...] [Citeşte mai departe] Ce rating acorzi cartii? 0 voturi Ce rating acorzi recenziei? 0 voturi [...]
Într-un stil asemănător înjurăturii cleioase de Strehaia, dar cu amprenta specifică mall-ului mării, adaug: “Valoare!”.
[...] Man realizeaza pe Bookblog, o recenzie a volumului A treia forta: Romania [...]
Dle Man, unde se gaseste cartea ca eu n-am gasit-o nici la Carturesti nici la Dalles? mersi
O poti comanda direct la editura pana se va lansa si va intra in librarii.
atunci ramane pt lansare, sa fie “la cald”…
thanks
Cartea e una dintre cele mai tari carti citite vreodata. Deschide ochii, da directie. Am citit-o in 24 de ore pe nerasuflate.
Dar pentru a intelege eseistica din carte e nevoie de o baza. Consumeristii nu vor intelege nimic pentru ca… ati ghicit, e PROFUNDA. E vorba despre ROMANIA PROFUNDA. Numai PERSOANELE pot intelege cartea, numai RATIUNILE DREPTE. Trebuie sa mai ai si ceva in cap ca sa o intelegi. Si, in fine, ca sa intelegi trebuie sa pui in practica. Adica nu sa il citesti pe Ioan Petru Culianu si sa fii in continuare GNOSTIC; inseamna ca l-ai citit degeaba, nu ai inteles nimic. Si asta e PACAT, lipsa de RATIUNE.
Nici neoconservatorii romani nu o vor intelege. Sau daca unii o vor intelege, atunci se vor simti rusinati. Si e bine. Se vor simti ca intr-o RETEA GNOSTICA – GLOBALISMUL.
Ne vedem la lansare pe 23.
O scriitura intelectual virila, o lectura hamesita in urma careia, cu siguranta si celui mai netezit creier, i se va zgribuli cortexul. Suntem foarte curiosi, care va fi reactia establishmentului intelectualilor eurobranduiti.
@ ursu,
lasa-ma sa ghicesc, va fi acelasi val de isterie ureefera ca cea la care am asistat cu ocazia aparitiei “Omului recent”, a lui H.R. Patapievici?
Ilie, ne vedem acolo. Majoritatea celor din Arche sper sa fie
P.S.: dau o bere!
Horia, abea astept sa ne vedem.
P.S. Berea o dau eu, tu dai o apa plata cu lamaie pentru ca nu beau acid.
[...] “La ce se poate întoarce România când rătăceşte drumul?” ne intreaba Ioana. Cu o mentalitate de sluga precum cea a Ioanei, nu ne putem intoarce la nimic. La interbelic, propun eu. La perioada de dinainte de comunism. La 1 decembrie 1918. Dar fara sa o mai acuzam de “legionarism”. La Romania profunda. [...]
[...] Cartea conţine interviurile acordate de autori lui Silviu Man, pentru bookblog.ro. O recenzie (prima de pe mapamond! ) poate fi citită aici. [...]
[...] atunci, de notat, domnilor îmbătaţi de succesul în alegeri, România profundă nu vă [...]
Este incredibil ca o carte atat de pernicioasa beneficiaza de cronici favorabile. In toata cartea se porneste de la premise acceptabile pentru a sfarsi in tampenii de genul “corporatistii sunt sclavi fericiti”, perfidii si “pasunism” de-a dreptul dezgustator. O miasma fetida de invidie si frustrare se degaja ca un abur respingator din paginile sale.
De evitat (de fugit de-a dreptul).
Si inca o chestie: in toata cronica nu este pomenit deloc Mircea Cartarescu, atacat cu predilectie de cei doi adepti ai conspiratiei globale (rataciti cu duhul, mai degraba). Oare pentru ca aducerea in discutie a acestui fapt ar diminua credibilitatea autorilor precum si a recenzentului (prin urmare si a site-ului) ?
@ blogescu : va raspund doar la al doilea comentariu, fiindca primul are o alura de adevar fundamental care nu face loc nici unui dialog.
Nu am pomenit de critica pe care Ovidiu Hurduzeu o face opiniilor lui Mircea Cartarescu vizavi de Romania, asa cum nu am pomenit nici de replicile adresate unor Horia Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Mihail Neamtu sau Andrei Plesu, din simplul motiv ca articolul de mai sus incearca sa urmareasca liniile de forta ale cartii, nu detaliile exemplificative. Recenzentul (si presupun ca e si cazul autorilor, si al celorlalti membri ai bookblog.ro) nu il considera pe Mircea Cartarescu sau pe oricare alt intelectual drept instrument de masurare al credibilitatii opiniilor sale. Daca impresia Dvs e alta, va invit sa bateti campii prin alte parti.
Mircea Cartarescu nu este, intr-adevar, instrument de masurare a credibilitatii ci un scriitor fabulos. Pacatuiesc cu un nou un “adevar fundamental”: cine ii contesta valoarea, este imbecil! Si asta fac cei doi. Si acest detaliu, cum il numiti neglijent, nu a fost pomenit deoarece ar contravine recenziei bombastice (cum ati fi putut justifica ditirambii adusi unor autori pentru care Cartarescu e un impostor?)
Intr-adevar, exista niste “adevaruri fundamentale” care nu pot fi puse in discutie; notiunea de “bun-simt” a lui Paleologu este straina, se pare, celor doi. Sofisme, rautate abia ascunsa, frustrari si complexe: asta e marea carte care ar fi trebuit sa zguduie societatea; n-a facut nici un val, pe buna dreptate.
Ultima fraza a domniei voastre este delicioasa: “daca aveti alta impresie, va invit sa bateti campii in alta parte “. O adevarata invitatie la dialog.
PS de o tampenie ca “sclavii corporatisti fericiti” ce puteti spune?
Din cate tin minte, in carte nu ii este contestat talentul literar, ci un articol de trista amintire aparut in presa. Cat despre scenarita de care continuati sa suferiti: v-am mai spus odata ca Mircea Cartarescu nu este soarele in jurul caruia graviteaza cartea. Este un fapt evident pentru cine arunca o privire numai pe cuprins. Altminteri, e foarte straniu sa vad cum autorul in discutie, el insusi relativist si sustinator al “demitizarii” ca praxis cultural, se transforma in ochii Dvs. intr-un soi de vaca sacra, apta a face judecati infabilibile in orice domeniu.
PS : conditia principala a unui dialog e o minima buna-credinta. Dvs. ati deschis (si continuat) discutia cu impresia ca am evitat mentionarea anumitor nume din teama de a nu-mi pierde credibilitatea – ipoteza hazlie, daca n-ar fi de-a dreptul jenanta pentru Dvs. Motiv pentru care invitatia pe care v-am facut-o ramane valabila.
“Scenarita” apartine ineptilor dumneavoastra autori. Iar eu NU am spus ca Mircea Cartarescy este “apt a face judecati infailibile in orice domenie”. Nu-mi atribuiti idei straine mie. Daca nu evitati mentionarea unor nume (btw, de ce ar fi jenanta pentru mine?), spuneti cu sinceritate ce ganditi despre atacurile celor 2 la adresa intelectualilor bine cunoscuti: va situati de aceeasi parte? daca da, discutia este incheiata; daca nu, ce parere aveti de capacitatile intelectuale ale autorilor?
Varsta pe care o aveti va scuza naivitatea, poate, dar nu si impertinenta cu care “dialogati”. Vorbele goale nu reprezinta mare lucru; lasati afectarea la o parte, nu reprezentati o autoritate (cand imi aduc aminte de “galceava” bloggerilor cu Andrei Plesu, ma ia rasu-plansul).
Cartarescu e un impostor, frate blogescu. Sa va spun de ce. Cand un individ care pretinde ca are ratiune, cum e Cartarescu, scrie articole in Evenimentul zilei in care e de acord cu legalizarea homosexualitatii, dar in acelasi timp da si lectii de moralitate pe baze biblice – asta se numeste impostura si lipsa de ratiune. Cartarescu e un impostor si un om lipsit de ratiune. Cartarescu daca vrea legalizarea homosexualitatii, sa o ceara fara sa dea argumente din Biblie pentru iubire. Nu poti sa sustii legalizarea homosexualitatii si sa mai si vii cu argumente din Biblie ca e moral ce faci tu. Inseamna ca esti dobitoc. Punct.
“Intelectualul de elita” de azi, datorita tehnoglobalismului, e un om lipsit de ratiune, de RECTA RATIO. Cum spune Chesteton, lumea moderna lupta impotriva ratiunii, nu pentru ratiune.
Cartarescu e liber sa sutina legalizarea homosexualitatii, dar sa nu vina cu Biblia sa spuna ca are dreptate ca e si dobitoc, si impostor in acelasi timp, si lipsit de RATIUNE.
Mie mi-a placut o vorba de-a lui Mircea Platon din “Cine ne scrie istoria”: “Prea suntem civilizati in scris si lichele in viata”, sau ceva de genul asta. Nu stiu sigur daca in loc de “lichele” spunea altceva.
Cam asta e “intelectualul de elita” globalist din Romania si nu numai. In toata lumea e asa. e o moda si toti se conformeaza la ea. sunt plosnite toti, vb lui Tutea.
Aveti nelamuriri la ce am spus eu?
Mi-am adus aminte, M. Platon spune asa: “Prea suntem civilizati in scris si badarani in viata”. Aveti comentarii? Uitat-va la Cartarescu: civilizat in scris (scrie bine omul, nu ai ce sa zici) si badaran in viata (el crede ca legalizarea homosexualitatii trebuie facuta cu Biblia in mana, asa intelege el viata).
Domnule Blogescu, ati citit pana acum si celelate carti ale autorilor Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon? Cititi-le si apoi mai vorbim.
Si interesati-va de pe net cine sunt neoconservatorii americani la care s-au abonat “intelectualii de elita”. Orice om cu putina cultura politica si cu vizualizarea articolelor scrise de neoconii americani in ziare de rigola precum New York Times sau The Weekly Standard isi va da seama ca neoconii americani si romani sunt de stanga. Interesati-va cum in SUA Constitutia e incalcata ca la usa cortului (razboiul din Irak e NECONSTITUTIONAL). Vedeti ca ce v-am spus eu acum nu o sa dat in niciun ziar din mainstream din Romania sau America. Cititi revistele paleoconservatorilor americani sa vedeti jaful facut de neoconservatori in SUA.
A Treia Forta nu ataca CULTURA “intelectualului de elita” din Romania, ci numai lipsa lui de verticalitate in raport cu problemele reale ale lumii de azi si tradarea fata de traditia culturala a Romaniei.
Sa fim seriosi, Platon si Hurduzeu puteau sa stea bine mersi in banca lor si sa scrie in continuare eseuri in Idei in Dialog unde sa proslaveasca sistemul. Dar n-au acceptat pt. ca au verticalitate si nu sunt dependenti financiar de niciun trust. Cam asta e adevarul: sunt liberi.
Ce, blogescule, te-a prins tremuriciul ca se vinde cartea, ca s-au facut emisiuni la PROTV, si ca se duce de rapa pseudoelita de pseudodreapta? Miasma fetida se ridica dinspre postarile tale, de anonim frustrat si incoherent.
“Sa fim seriosi, Platon si Hurduzeu puteau sa stea bine mersi in banca lor si sa scrie in continuare eseuri in Idei in Dialog unde sa proslaveasca sistemul. Dar n-au acceptat pt. ca au verticalitate si nu sunt dependenti financiar de niciun trust. Cam asta e adevarul: sunt liberi.”
Curajul si verticalitatea nu reprezinta atributele esentiale ale unei carti de valoare la fel cum nici asertiunile morale ale lui Cartarescu nu vor face din acesta un scriitor mai slab, sau mai bun.
Este o lipsa de decenta sa stai in America si sa critici America. Chestiilea alea cu “sclavii fericiti” sunt niste tampenii de mare clasa care demonstreaza clar ca indivizii habar nu au ce inseamna aia corporatie si nu vorbesc decat din auzite insailand clisee de doi bani.
Nu zic ca nu abordeaza teme importante acolo dar cum o fac e important. Cartea respectiva seamana cu o lucrare de licenta.
pentru minu: si tu cine esti mai culturnicule, spaima burghejilor, vlastar de elita adevarata ? Esti cumva din cei vecini cu Becali si cu Dumnezeu ?
Nu stiam ca tre sa fii o celebritate sa scrii pe un forum/blog. Asa o fi in mahalaua ta poate.
nene blogescule, daca tot esti asa de elitist, de ce scrii anonim pe forumuri de blog – nici macar pe un blog propriu! – si nu tragi o recenzie in care sa desfiintezi cartea. Scrie la vreuna din revistele pseudoelitei la care tii atat de mult. Infiereaza, nene, cat vrei.
@ blogescu,
legat de Mircea Cartarescu, am doua pareri la care tin extrem de mult. Prima e ca avem de-a face cu un scriitor postmodern de mare calitate, de mare angajament, de mare tinuta gramaticala. A doua este ca avem de-a face cu un scriitor postmodern mediocru, oportunist si meschin.
Am facut la oareste tinerete niscai studii la Litere. Am recidivat la maturitate cu un masterat, prilej cu care am ajuns la concluzia ca despre literatura se poate spune orice, cu conditia s-o faci cu tupeu si coerent d.p.d.v. sintactico-retoric.
Pot argumenta oricare dintre cele doua pareri avansate despre Cartarescu. Cu mult tupeu, cu sintactica strunita si cu retorica premeditata. Tocmai de aceea, prefer sa nu argumentez nimic. Literatura, de la Shakespeare incoace, cu putine exceptii, e o cizma purtata pe doua fronturi, o distractie debila, vrednica de toata jalea.
A propos, cine the f… este Mircea Cartarescu asta, ca-mi suna vag cunoscut?
Cel mai nasol lucru care se poate spune intr-o apologie la Cartarescu & Co. este ca are “talent literar”. Normal, ar trebui sa radem, dar lumea e prea tragica pentru contractii faciale derizorii. Dom’le, tre’ sa fii literat, ca sa spui asemenea banalitati demne de seminarii de analize literare la ceasuri tarzii, cand lumea se ocupa cu chestiile serioase…
Marea problema e ca avem talent literar din abundenta, eu citesc constant cateva bloguri unde talent e din belsug, si constat asta doar in subsidiar, pentru ca ce ma intereseaza este fondul ideatic si onestitatea autorilor. Talentul literaroid e o conditie a comunicarii, dar vai de autorul care ramane la conditia asta, careia nu-i poate adauga, din impotenta intelectuala, nimic.
Marea gaselnita a lui Mircea Cartarescu, pentru care omenirea vorbitoare de limba romana ar trebui sa-i fie recunoscatoare, este metafora “fluturele cu aripile lipite somnoros”, pana la care romanimea spunea deloc plastic, “fofoloanca”. Din punctul meu de vedere are deja 30 de pagini rezervate in istoria literaturii romane, cu 1 mai mult ca Eminescu.
Suna bine?
@ blogescu: “Este o lipsa de decenta sa stai in America si sa critici America.”
să înţeleg că nu trăiţi în românia, din moment ce aduceţi acest argument în pofida Argumentului din blogul dvs.?
Imi pare rau sa spun, draga blogescu, dar VERTICALITATEA si CURAJUL dau valoare si bataie lunga unei carti. Problema nu se pune daca Platon, Hurduzeu, Patapievici, Plesu, Liiceanu, Tismaneanu sau Neamtu au cultura sau nu. Cultura au toti, asta e clar.
Problema se pune tocmai daca ai VERTICALITATE, CURAJ, LIBERTATE. Pe langa cultura mai trebuie sa ai si DISCERNAMANT, cum spune Patapievici. Discernamant, discernamant, dar Patapievici doar vorbeste frumos si in rest joaca cum ii dicteaza corporatiile. Patapievici vorbeste despre discernamant si actioneaza ca un om fara discernamant. SA NE PAZEASCA DUMNEZEU DE ASEMENEA INDIVIZI CA NIMIC NU E MAI PERICOLOS PENTRU OMUL LIBER DECAT LUPUL IMBRACAT IN PIELE DE OAIE.
Patapievici critica comunismul si apara proprietatea privata prin vorbe, dar apoi sustine capitalismul corporat care distruge proprietatea privata a omului. Sustine capitalismul corporat pt. ca de acolo ii vin banii pentru ID. Asta e VERTICALITATE sau LICHELISM? E LICHELISM si BADARANIE. De ce nu face Patapievici un eseu despre capitalismul corporat in care sa ne arate NIHILISMUL lui asa cum fac intelectualii conservatori americani de la marile universitati catolice? DE CE?
Draga blogescu, corporatiile pe care le lauzi iti vor pune in scurt timp cip in mana ca sa te vada mai bine Big Brother cand faci dragoste cu femeia. Patapievici si Co. sa ne spuna atunci ce e LIBERTATEA. Ma indoiesc ca vor reusi. Totusi, omul se poate milui si in ceasul al 12-lea. Sa speram, nu sa exageram.
[...] Man: A treia forţă: România profundă – Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon Pentru că această carte reprezintă un fel de examen oftalmologic colectiv, cel mai precis şi [...]