Florentin Cristian

Cel mai bine cred că mă prezenta un amic, care atunci când se referea la mine vorbea de “ăla mic și dubios”. Am 28 de ani, numele meu e Cristian Florentin-Cristian, (nu e nici o glumă, taică-meu voia să-mi pună și “Constantin” în coadă, pentru un plus de ritm), sunt din Bacău și singura avuție pe care am strâns-o sunt cărțile. Prima oară când am simțit că pot să fac ceva deosebit a fost pe la 5 ani, când m-am încăpățânat să fac pipi în fața sediului PCR din Bacău. Mama s-a speriat rău, dar am liniștit-o zicându-i că mă întorc cu spatele la oameni și cu fața la clădire.

După aceea vremurile s-au tulburat. Nu m-au făcut pionier – furam pixuri si stilouri, m-au tot mutat la clase pentru copii mai putin potenți, ceea ce mi-a priit, fiindcă m-am făcut cuminte și fruntaș. De prin clasa a V-a am început să-mi cumpăr cărți de la singurul anticariat din Bacău pe vremea aia (acum sunt două, dar nu fac nici cât jumătate din cel vechi). Seara, când nu dormeam, umblam uneori cu o lanternă pe la mica mea bibliotecă din sufragerie, le luminam coperțile și parcă era totul altfel – o altă lume. E una dintre cele mai frumoase amintiri, lumina cărților din copilărie. După aia cărțile se fac ca noi, mai lungi, mai grele, mai serioase.

Liceul l-am facut la Câmpulung Moldovenesc (liceu militar), cu profesori buni si blânzi, la poalele Rarăului, într-un loc minunat din Bucovina, aproape virgin, unde timp de patru ani am făcut înviorare la bustul gol.

După liceu am făcut un an de academie militară, la Sibiu, care m-a pus cu botu’ pe labe. Am divorțat de armată, din cauza incompatibilității de caracter dintre noi. Am rămas și cu o repulsie – când aud de “Sibiu, capitala culturală europeană a culturii” îmi vine să pufnesc în râs, după ce am văzut pe-acolo. Dar, mă rog, o instituție poate că nu reprezintă un oraș… Ulterior, am avut diverse ocupații în Bacău, Iași și București (șomer, meditator, reporter, redactor, corector pe la edituri și ziare), la 28 de ani m-am absolvit cu brio de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (Universitatea din București), iar de trei ani sunt corector de cotidiene. E o meserie curioasă, știați? Te învață că orice lucru bun se transformă în reversul lui atunci când nu știi să te raportezi la el. Citesc toată ziua la serviciu, dar dacă mă întreabă cineva seara ce-am citit, nu pot să-mi aduc aminte nimic.

Recenzii: