Franceza fără profesor (curs practic)
Autor: Ana-Maria Cazacu
Rating: 
Editura: Steaua Nordului
Anul apariţiei: 2007
478 pagini
cartonată
CD inclus
ISBN: 616-511-009-0
Limba franceză, această oroare pentru elevii români, nu este, orice s-ar crede, cel mai complicat idiom din lume. Nu vorbim de chineză şi arabă, care o surclasează atât la pronunţie cât şi la grafie (dar nu şi la gramatică). Nu este nevoie să ne aruncăm ochii atât de departe. În Europa, lituaniana şi sora ei geamănă, letona, dau bătăi de cap şi mai mari atât din punct de vedere a raportului dintre fonetică şi scriere (nativii spun că diavolul însuşi s-ar chinui să înveţe aşa ceva), cât şi a nesfârşitului şir de excepţii de la reguli. În materie de iregularităţi, maghiara ar face limba lui Molière să pară simplu joc de preşcolari. În abstract, genul acesta de comparaţii este până la un punct legitim, dar nu foarte util.
Când vine vorba de cursuri care se vor practice însă, lucrurile pot fi nuanţate, şi nu de dragul comparaţiilor de magazin duminical. Dacă admitem că profesoara de franceză tipică este fată bătrână, cu părul prins în coc şi fustă maxi (mă rog, toate profesoarele pe care mi-a fost dat să le întâlnesc se abat semnificativ de la normă, dar fie!) atunci trebuie ca un curs practic să rupă cumva automatismele şi să fie… altfel! Adică fără coc şi fustă maxi, v-aţi prins. Lăsând gluma deoparte, o lucrare care-şi propune să ne familiarizeze cu o limbă străină poate face parcursul mai agreabil sau dimpotrivă, ne poate oferi o imagine complet greşită despre ţinta pe care ne-am propus-o. Inevitabil, câtă vreme instrumentul e mai aproape ca scopul, oricine riscă să le confunde, iar preţul unui curs conceput în pripă se măsoară, în caz de erori, în numărul de ucenici rataţi.
Senzaţia pe care ne-o oferă cursul scris de Ana-Maria Cazacu este, şi o spunem cu părere de rău, mai degrabă a unui obstacol decât a unei punţi în calea celor care doresc să se apropie de o limbă cu o reputaţie şi aşa destul de dificilă. Trebuie nu doar voinţă şi motivaţie reală pentru a o “traversa”, ci nervi de oţel, adică o sumă de calităţi care cu greu pot fi întrunite de aceeaşi persoană. Principalul reproş pe care îl facem este legat de caracterul pletoric al lecţiilor: când întinzi 19 lecţii pe 478 de pagini o faci cu preţul demăsurării etapelor de studiu. Hai să dăm un exemplu: constatăm cu stupoare că lecţia 2 se încheie undeva la pagina 44, tragică opţiune, care ne-a dus cu gândul la muncile lui Hercule (deşi credem că, pus să aleagă între Hidra din Nemeea şi lecţia 2 a acestui curs, grecul s-ar fi prins mai bucuros să captureze animalul fabulos pentru grădina zoologică din Paris, orice, numai să nu fie chinuit aşa).
Am văzut multe cursuri de învăţat limbi străine până acum. Pe cele mai multe le-am buchisit şcolăreşte, cu stiloul în mână. Am rezolvat exerciţii, am facut traduceri, am copiat şi tocit lexic. Continuăm să o facem, din vechi nostalgii de şcolar combinate cu împătimirea de limbi străine. Ne-am pus imediat întrebarea, cum de lecţiile concepute de Ana-Maria Cazacu sunt în asemenea măsură atinse de gigantism? Prin dopaj cu gramatică. Structura unei astel de lecţii este corectă în sine:
texte introductive
lexic
textul propriu-zis al lecţiei
gramatica
lexic
exerciţii.
Corect, frumos – în teorie. În practică, la partea cu gramatica dozajul este letal, dacă un învăţăcel îşi pune mintea să prelucreze inflaţia informaţională de acolo are toate şansele să uite că are în faţă un curs practic, pedalează prin teorie şi n-are şanse să asimileze cunoştinţe, exerciţiile sunt departe, proţăpită în faţă este fantoma unei fete bătrâne, cu părul prins în coc şi fustă maxi, uitându-se peste ochelari, corectându-l scrupuleusement la fiecare eroare şi ameninţându-l cu corigenţia. Dacă nu aruncă bucoavna cât colo, convins că franceza este o limbă foarte grea, merită un loc în Panthéon (cel construit în Quartier Latin, nu edificiul romanilor).
În realitate, după cum spuneam la începutul acestei recenzii, în materie de dificultate franceza e surclasată de o mulţime de limbi, chiar dacă lasă lejer în urmă cam toate surorile latine (excepţie limba noastră, care cred că e chiar cea mai grea, avantaj pe care nu toţi românii se grăbesc să-l speculeze!). Până la urmă, nu există limbi dificile, există doar cărţi neinspirate, în care eşti pus să lopătezi la gramatică în schimb, scrise după criteriul: hai să umplem paginile cu ceva, chiar dacă deversăm pluralul substantivelor compuse încă de la lecţia 2, deşi niciun om normal constituit nu are nevoie de aşa ceva dacă nu doreşte să ia premiul Nobel pentru literatură ca scriitor de limbă franceză. Sau: şi ce se întâmplă dacă e absolut inuman să pleznim 24 de conjugări verbale la lecţia 8, se mobilează spaţiul? Se. Plus argumentul forte: ce dacă pronumele complement apare abia la lecţia 17, deşi nici un sughiţ acătări nu se poate trage fără ele, sunt acolo? Sunt. Cursul nepractic al Anei-Maria Cazacu ilustrează cazul nefericit al dominaţiei gramaticii asupra bunelor intenţii, asupra competenţei în predare, şi în general asupra celui suficient de naiv să-şi pună mintea cu el.
Scrisă de Radu Iliescu
Related posts:
Să-mi dau şi eu cu părerea, binevoiţi-mi. Nu sunt nici cel mai în măsură să o fac, nici cel mai interesant de citit făcând-o, dar franceza mi-a provocat şi încă îmi provoacă atâtea frustrări încât mă simt legitimat brusc în propria-mi nevrednicie.
În minusculul meu periplu printre 3 limbi (asta, franceza şi engleza), am primit atâtea scatoalce de la texte în franceză încât mă simt ca unul din acei dezorientaţi mental puşi în situaţia de a-şi iubi părintele care i-a violentat o copilărie întreagă, de câte ori a avut ocazia.
Voi generaliza doar pentru mine: franceza o avea o gramatică uşoară, o fi uşor de citit şi de răscolit, dar este prea, mult mult mult prea puţin “infuzată” pe căi diferite de catedră. TV5 e tradus când mai e câte-o eclipsă, filmele în franceză sunt dublate şi titrate aiurea, cărţi bilingve în franceză sunt cvasi-invizibile (sunt câteva de poezie pe piaţă) iar muzica în franceză a ajuns la noi în sensul că nici vorbă.
Cum vorbirea în maxime face bine: franceza e, după mintea mea, în acelaşi timp imposibilă şi obligatorie. ba chiar, cu atât mai obligatorie cu cât e mai imposibilă.
Eu (şi voi avea aroganţa să presupun că sunt mulţi ca mine) am 40% din simţul englez luat din carunetuărc şi-apoi din filme. Eh, 90% din simţul francez îl am din cărţi. Câtă engleză ştiu? Multiciă. V-aţi prins: câtă franceză ştiu? 0.
Comentariul tau e foarte interesant. Practic, cei mai multi dintre cei care au studiat franceza in liceu se rezuma la a spune: “nu-mi place”. Criteriul freudian nefiind vrednic de a fi luat in seama, de regula intreb prompt: “dar francezei ii place de tine?”
Cat priveste faptul ca aceasta limba se invata in sera numita “ora de franca” si aproape deloc prin muzica/filme, sunt de acord. Totusi, acest lucru n-ar trebui sa constituie un impediment, daca vrei, inveti orice limba, inclusiv swahili.
Engleza are, evident, un statut privilegiat, oricine se conecteaza aproape fara efort la o baie lingvistica anglofona deloc neglijabila, si se produce atunci invatarea (aproape) fara efort. Asta nu inseamna nici pe departe ca engleza ar fi mai “usoara” decat franceza, eu zic ca dimpotriva.
Pana una-alta, le zic elevilor mei, mai in gluma, mai in serios, ca eu sunt singurul profesor de limbi straine din liceu, romana fiind limba materna, in timp ce engleza e limba paterna
[...] Franceza fără profesor (curs practic) | Stiinte umaniste si religie December 9th, 2009 Am văzut multe cursuri de învăţat limbi străine până acum. Pe cele mai multe le-am buchisit şcolăreşte, cu stiloul în mână. Am rezolvat exerciţii, am facut traduceri, am copiat şi tocit lexic. Continuăm să o facem, din vechi nostalgii … [...] [...]
asfel de carti iti dau o impresie buna la incepud, dar nu poti fi sigur de ce este inauntrul ei. ca sa inveti o limba FARA profesor cu o asfel de carte trebuie ca toate cuvintele sa aiba scrierea fonetica si sa contina traducerea in limba natala.
eu as dori sa cumpar aceasta carte, dar dupa cum v-am spus, nici o data nu poti fi sigur de ce este dupa coperta sau ce contine cd-ul