Globalizarea. Nenumele nimicului

Autor: Tiberiu Brăilean
Rating:
Editura: Institutul European
352 pagini
Anul apariţiei: 2004

A vorbi despre globalizare înseamnă a convoca o perspectivă pluridisciplinară. Cum altfel am putea vorbi despre aceste mediu care este globalizarea şi care găzduieşte în interiorul său atâtea scopuri şi mijloace?! Cum omniscienţa ne este refuzată, orice discurs despre globalizare nu poate decât să reprezinte confesiunea raportării la lume a autorului, apelând la bagajul cunoştinţelor sale sub-enciclopedice. Derutant pentru pasionaţii de studii strategice sau geopolitică perspectiva lui Tiberiu Brăilean poate părea contrariantă. Un melanj de teologie şi economie, textul redă peisajul unei lumi care se cere analizată cu o minte deschisă la orice. Dacă este să facem un pas înapoi dinspre conformism ne dăm seama că multe dintre marile sisteme de gândire sunt adeseori încercări de a raţionaliza fascinaţia teologiei. Filozofia istoriei, darwinismul social ori geopolitica au reprezentat modalităţi de a rimela într-un cadru modern şi ştiinţific vechi supersiţii sau prejudecăţi.

Preluând parcă lexiconul lui Michael Oakeshott, problema înţelegerii globalizării la Tiberiu Brăilean este familiaritatea. Cum orice peisaj socio-culturalo-economic redă o anumită familiaritate subiectului cunoscător, orice încercare de răsturnare a acestuia ţinteşte spre confecţionarea , adesea dureroasă a unei noi familiarităţi. Globalizarea este deci, în această lumina un proces total care zguduie toate paradigmele pe care le aveam despre lume şi care, în faţa ei devin anacronice.

Trecând în revistă diferitele viziuni la modă, Brăilean constată insuficienţa acestora.

Nici o definiţie predominant economică :

“Mişcarea liberă a capitalului însoţită de dominaţia crescândă a pieţelor financiare globale şi a corporaţiilor multinaţionale asupra economiilor naţionale” [George Soros, p.131] ;

sau una sociologică :

“Intensificarea relaţiilor sociale în lumea întreagă, care leagă într-o asemenea măsură localităţi îndepărtate, încât evenimente care au loc pe plac local sunt privite prin prisma altora similare, petrecute la multe mile depărtare, şi invers” [Anthony Giddens, p.131].

Autorul este mai degrabă adeptul definiţiei lui Giorgios I.Mantzaridis care priveşte globalizarea în opoziţie cu universalizarea- prima fiind o omogenizare brutală a tuturor culturilor în timp ce a doua acţionează precum un cheiasol ce înmănunchiază toate particularismele căutând un numitor comun. [ibidem]

Pentru Brăilean, o definţie a globalizării trebuie să listeze toate marile efecte ale acesteia : 1) o tendinţă profundă de regăsire a unităţii ; 2) internaţionalizarea schimburilor de producţie ; 3) libera circulaţie a bunurilor, informaţiilor şi persoanelor ; 4) dominarea firmelor internaţionale ; 5) creşterea concurenţei la nivel global. [p.138]

Nereuşind să sintetizeze atâtea perspective, Brăilean pare să oscileze între Susan Strange şi Robert Gilpin : între ideea conform căreia statul dispare într-un cosmos economic tip cazinou şi o regionalizare a marilor regiuni ale lumii (Asia, Europa, America etc). Între înfeudarea politicului în favoarea economicului şi credinţa că puterea statului se consolidează cu fiecare nouă reformă, război sau inginerie socială de proporţii.

Revenind la chestiunea familiarităţii de la care pornisem, globalizarea distruge contractul social- acel instrument de reînnoire şi prelevare a voinţelor ce rezidă în afinităţile culturii naţionale. În locul cuplajului dintre muncă şi socializare care creau coeziunea socială, avem o structură tot mai oligarhică şi mai puţin transparentă care îşi transmite voinţa prin intermediul organismelor internaţionale sau marilor corporaţii. Reunind atât sensibilităţile stângii cât şi pe cele ale dreptei, concluzia nu poate fi decât o creştere a inechităţilor la nivel global.[1% dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii primesc tot atât cât şi cei mai săraci]. Cincimea cea mai bogată a lumii deţine 80% dintre resursele acesteia iar cincimea cea mai săracă deţine doar 0,5%. Doar 500 de milioane de cetăţeni dispun de un nivel de viaţă confortabil [p.182]. Într-o cheie sociologică tributară teologicului, rezultatul este mutarea centrului de greutate spre profit şi consum. Dinspre nevoia stringentă şi firească de bani şi iubirea acestora ca scop ultim în viaţă. Răsturnând priorităţile de pe piramida lui Maslow consumul apare ca o întâietate a nevoilor de afirmare asupra celor primare. Consumăm (produse, servicii, experienţe etc) pentru a socializa, pentru că plictiseala navighează mereu spre Nou pentru a pluti la suprafaţa caleidoscopului evenimentelor.

Analizând speculaţia bursieră din America ultimul deceniu, autorul, la nivelul anului 2004, prevesteşte zorii unei crize economice. Scrisă în anii Bush II şi ai războiului din Irak şi Afganistan contra ca tranşeu împotriva terorismului global, lucrarea încearcă o radiografie a resorturilor culturale americane ce alimentează o anumită practică externă. Deşi îl critică cu mai multe fandări de floretă pe Z.Brzezinski autorul pare să preia perspectiva acestuia. America este o forţă ce acţionează pe două căi:

Unu- ca forţă militară ce acţionează unilateral este agentul sistemic care zgâlţâie structura internaţională amenintând să provoace un şir nedeterminat de violenţe. Războiul contra terorii ca azimut ce oferă Washingtonului în sfârşit un duşman după Războiul rece va coaliza întreaga lume împotriva valorilor occidentale. Alianţa privilegiată a SUA cu anumite regimuri islamice absolutiste precum şi cu Israelul creează la nivelul percepţiei o fantă între discursul etic predicat de congresmeni şi preşedinţii de la Casa Albă şi consecinţele unor alianţe care se dovedes nefaste la nivel geostrategic.

Doi : ca vector economic şi cultural America produce efecte ambivalente dar semnficative. Brăilean oscilează între critica acidă pe care atât interbelicul românesc cât şi marxismul o exersează (SUA : ţara materialismului superficial şi galopant) şi fascinaţia valorilor acesteia, indicator al pasiunii faţă de moştenirea Părinţilor Fondatori. Ca şi Tocqueville la vremea sa, Brăilean exprimă o seducţie îngrijorată faţă de un proiect ce promite bunăstarea şi decenţa oamenilor dar care nu merge exportat. Este astfel mai de dorit o cetate pe colinăcare să ne fascineze cu fizionomia sa decât un hegemon cruciat.

Critică fascinată asupra Americii nu trebuie se naufragieze într-o notă anti-occidentală sau anti-antlantică. Europa cel puţin, trebuie să imite coeziunea politică a Americii şi eficienţa economică a acesteia dacă vrea să fie un partener demn şi un ambreiaj al ambiţiilor, uneori nesăbuite ale Casei Albe.

O lucrare, repet, stingheritoare pentru cititorii de literatură în RI dar o carte ce exprimă orgoliul de a ajunge la o cunoştere complexă a lumii în care trăim. Ca şi România profundă a lui Hurduzeu şi Platon, dar neridicându-se la coerenţa acesteia din urmă volumul lui Brăilean reîncearcă itinerariul invers de la religie la economie. Dacă munca şi caritatea sunt valori cristice vărsate în modernitatea laică, atunci pentru a restaura sănătatea lumii contemporane trebuie să privim retrospectiv. Profitul trebuie să fie rezultatul muncii, nu punctul de plecare al gratuităţii tuturor dorinţelor ilicite.

O lucrare nu extraordinar de coerentă şi organizată ; o colecţie de melanjuri care îşi află coerenţa la a doua, a treia, a n-a recitire. Un volum al cărui forţă stă tocmai în slăbiciunile sale- nu este minte fiecăruia dintre noi doar un provizorat care se zbate să se pună la curent cu iureşul lumii contemporane ?!

În ciuda oricăror regrete pe care ar putea sa le suscite, ‘Nenumele nimicului’ nu poate fi o masă de minereu steril pentru lectorul atent.

Scrisă de Silviu Petre

Related posts:

1. Globalizarea şi reversul medaliei – EFECTUL DE BUMERANG – CUM A DETERMINAT GLOBALIZAREA APARIŢIA TERORISMULUI
2. Sunt monitorizat, deci exist! – GLOBALIZAREA ȘI EFECTELE EI SOCIALE