Hinducerea unei noi puteri – INDIA … *

Autor: John Farndon
Rating:
Editura: Litera Internaţional
Traducător : Alexandru Suter
Anul apariţiei: 2008
235 pagini
ISBN: 973-675-499-9

Situată într-un ilustru secundat în spatele Chinei, dezvoltarea Indiei nu este mai puţin parte a ascensiunii Asiei. Ascensiune care încet dar sigur va remodela o ordine culturală şi geostrategică bazată încă pe occidento-centrism. Mai mult decât oricare alt spaţiu, India a reprezentat visul european de cucerire, mântuire şi găsire a celuilalt. Nu reprezintă India capătul expediţiei lui Alexandru în Orient?! Descoperirea Americii ca popas în drumul către Indii nu este oare omagiul pe care destinul îl aduce accidentului?! Expresia de “Indiile spiritului” regăsibilă la scriitorul american Allan Bloom certifică mărturia tânjiri după un paradis supra-material.

Înecată mult timp în mareea metafizicii, imaginarul european şi occidental află în India blazonul unei noi superputeri care nu se mai supune ca în trecut dorinţelor sale şi care îşi doreşte un loc la masa celor mari. Literaturii tradiţionale despre spiritualitatea sanscrită şi hindusă i s-a adăugat de ceva vreme o tot mai consistentă aplecare către dimensiunile practice ale ascensiunii Indiei către zenit. În sensul respectiv, lucrarea lui John Farndon este binevenită publicului românesc vag şi confuz fascinat de lumina Orientului şi încă ne-racordat la realităţile geopolitice ale Asiei.

Politică şi societate. Dezvoltare si stagnare

Expresia de politică socială, cu tot aspectul ei pleonastic îşi află utilitatea mult mai bine în desrierea guvernării în India decât în multe alte locuri. Pentru autorităţile federale şi locale miza penetrării deciziei politice este interesantă în măsura în care dezvoltarea abrupt contrastantă este utilitarmente o piedică în calea boomului econominco-tehnologic şi iar moralmente o pată pe eticheta de “cea mai mare democraţie din lume”. Pentru europeni şi americani, termenul de socio-politică/politică socială este releveant in măsura în care diplomaţia Asiei, chiar neintersantă pe termen scurt modifică prin conţinutul său demografic harta lumii şi interesele vestice.

India, leagăn al unor culturi străvechi şi miracole inovatoare recente, este şi ţara cu cei mai săraci oameni din lume. Multe vreme de necrezut, dar numărul celor aflaţi sub limita sărăciei este mai mare decât în Africa sub-sahariană. Cu un venit mediu de 750 dolari pe cap de locuitor annual [deşi în unele locuri scade sub 150 $] India deţine 40% dintre cei mai săraci oameni de pe mapamond. Subnutriţia loveşte ½ din cei 120 de milioane de copii şi areo rată dublă decât în Africa de Sud. În 6 din cele 29 de state ale federaţiei: Bihar, Mahdya-Praesh, Maharasastra, Orissa, Rajasthan şi Uttar Pradesh cel puţin 50% dintre copii au sub greutatea normală pentru vârsta lor. Patru dintre cele mai sus enumerate deţin 43% din copiii subnutriţi ai Indiei.75% dintre copiii preşcolari suferă de anemie. O cifră pe care se pare că doar Bhutanul o depăşeşte: 81% în timp ce alte state precum Afganistan (65%), Bangladesh (55%), Nepal (65%) sau Pakistan (56%) au o cifră în domeniu vag ameliorată. 52% dintre femeile măritate cu vârsta cuprinsă între 15-49 de ani au o formă sau alta de anemie. Anemia deasemenea atinge 87% dintre femeile însărcinate. Alături de anemie, subnutriţia provoacă moartea prin intermediul difertelor boli: diaree- 61% din cazuri; malarie-57%, pneumonie-52%; pojar- 45%. Progresele realizate au fost modeste. Rata subnutriţiei a s-a redus de la 70% în anii 1978/79 la 50% la inceputul anilor ’90. În timpul ultimului deceniu al secolului XX s-a mai înregistrat un progres de 11%, raportat la cifra anilor 1992/1993. Progresul rămâne însă în urma Bangladeshului şi Pakistanului precum şi a Chinei unde la acelaşi capitol s-au înregistrat ameliorări de 55% şi respectiv 60% pentru China.

S-a calculat că anemia la adulţi reduce productivitatea cu 15-17 procente. Un studiu de la începutul anilor 2000 estima periderile economiei indiene în perioada 2003-2012 din cauza malnutriţiei la 114 miliarde$. 2,5 milarde $ se peierd annual ca urmare a productivităţii reduse (Aldermann, 2005). Alte cifre dau 3% din PIB ca pierderi.
Dinspre ceea ce doare spre ceea ce s-a reuşit, trebuie spus că economia Indiei însemna în 2007 2% din Produsul Global faţă de China care cifra la 5%. Se apreciază că India va insemna 2,4% în 2020 în timp ce alte studii mai optimiste o dau ca a treia economie a lumii. Rata de creştere s-a aflat la 6 procente între 1991-2004 şi 8% între 2004-2007. În 2009 se aprecia creşterea sa la aproximativ 9%- rată considerată nesănătoasă spun specialiştii întrucât supraîncălzeşte economia şi dezechilibrează sistemul.

În ceea ce priveşte structura economiei aceasta a evoluat de la un caracter agro-industrial cu decenii în urmă la unul predominant bazat pe servicii industria IT fiind vârful de lance. Dacă este să corelăm ponderea diferitelor sectoare industriale cu numărul de oameni angajaţi paradoxul continuă. 80% din populaţie trăieşte incă în secotrul rural şi se ocupă cu agricultura sau mici afaceri. Dedesubtul unei pieţi a muncii legale efervescente dar mici (35 de milioane plătitori de impozite-7% din populaţie) restul de peste 420 de milioane de oameni lucrează la negru şi nu plătesc dările.

Mai mult politică. Guvernământ şi democraţie

Instituţiile politice ale Indiei actuale sunt sinteza dintre influenţa dominionului britanic (teza) şi intensitatea luptei pentru independenţă (antiteza). Îmbinând tradiţia cu problematica actuală a guvernării, India a adoptat sistemul unei republici parlamentare cu un preşedinte simbolic şi o structură federală în raporturile dintre centru şi teritoriu. Parlamentul este bicameral şi conţine un palier inferior: Lok Sabha (545 de membri) şi unul superior: Rajya Sabha (250 de membri)- aleşi de către cele 29 de state alături de12 membri “numiţi”. Pentru a vedea dimensiunile prelevării electorale putem alege ca exemplu alegerile din 2004 când au votat 380 milioane de cetăţeni- 56% din populaţia înregistrată cu drept de vot de 675 de milioane de oameni. S-au folosit 700.000 de centre de votare şi 1,25 milioane maşini de vot electronice. Votanţii au fost nevoiţi să aleagă dntre 5398 de candidaţi şi 220 de partide. Fauna electorală ca şi flora divinităţilor religioase este deci la fel de bogată!

Sugestia preşedintelui republicii Abdul Kalam din 10 mai 2007 ca India să se îndrepte spre un sistem bipartizan, tip Westminster a fost întâmpinată cu rezervre de analişti reputaţi ai ţării. Deşi bipartizanatul rămâne o teorie viaţa partizană a Indiei a fost dominată de două mari partide sub care s-au satelizat o pletoră de formaţiuni mai mici dar relativ însemnate: Partidul Congresului- dominat de dinastia Ghandi şi BJP: Bharatya Janata Party-Partidul Naţional Hindus.

Primul, Partidul Congresului s-a născut în 1885 militând pentru acordarea de drepturi de către britanici. Transformat de către Mahatma Ghandi într-un partid de mase el a devenit fieful lui Jawaharlal Nehru, Indirei Ghandi şi fiilor ei. După asainarea celui de-al doilea fiu al ei: Rajiv conducerea a revenit văduvei sale: italianca Sonia. După o înfrângere răsunătoare din partea BJP în 1998, Partidul Congresului a revenit în forţă în 2004. Sonia Ghangi, conştientă că o italiancă nu ar avea şanse a cedat locul bătrânului şi reputatului economist de 72 de ani Manmohan Singh, actualul premier. Analiştii apreciază că fiul Soniei Rahul s-ar putea să devină într-o zi prim-ministru iar fiica sa Pryianka va juca deasemenea un rol notabil. Scepticii subliniază însă obosirea partidului şi pierderea influenţei sale în favoarea altor formaţiuni cu baze locale.

BJP a fost fondat în 1980 de către Lal Krishna Advani şi Atal Vajpayee şi are un program naţionalist oarecum anti-islamic. A-l vedea drept un partid de extremă dreaptă este însă o greşeală care ignoră nuanţele. Ca o dovadă în acest sens este vizita lui Advani în pelerinaj la mormântul lui Mohammad Ali Jinnah, întemeietorul Pakistanului, fapt care l-a făcut reprobabil în ochii multor hinduşi ortodocşi. Advani a fost la un moment dat şi acuzat de implicarea într-o tentativă de a-l asasina pe Jinnah. Dosarul său, deşi şi astăzi deschis a fost lăsat în latenţă de guvernul de la Islamabad.

Atal Bihare Vajpayee, ministru între 1998-2004 s-a retras la 80 în 2005 din politică pentru a se dedica scrisului şi poeziei. Deşi un naţionalist zelos el reprezenta moderatul aripii celor duri, fapt care l-a determinat pe Nehru să îl ia mereu în considerare în cadrul negocierilor politice.

Dintre partidele satelizate putem menţiona:
- În tabăra Congresului: 1) Partidul Naţional al Congresului; 2) DMK (Dravida Munnetra Kazhagam) şi 3) Lalu Prasad Yadav.
- În tabăra BJP: 1) Alianţa Naţional-Democrat (NDA); 2) Janata Dal- sau Partidul Unit al Poporului; 3) Telugu Desam; 4) Shiv Sena; 5) AIADMK; 6) Akali Dal- unul dintre principalele partide sikh, fondat în 1920.

Printre partidele nealiniate putem menţiona: 1) Partidul Bahujan Samay (BSP); 2) Partidul Comunist din India (CPI); 3) Blocul Toată India Înainte (All India Forward Bloc) şi 4) Partidul Revoluţionar Socialist.

Religie şi echitate socială
Sălaş a patru religii India si-a păstrat caracterul preponderant hindus (4/5 din populaţie). Alături de hinduşi musulmanii se ridică la 120-145 milioane de credincioşi urmaşi de minoritatea sikh.

Cum indienii sunt preponderent hinduşi sistemul de caste şi-a menţinut valabilitatea pentru mai bine de 2000 de ani. Privit din exterior sistemul castelor (varna) este mult mai rigid decât în realitate. În trei mii de ani amestecul inter-caste a creat categorii mixte, intermediare numite jati. Viaţa hindusului este mânată de conceptual de dharma- ordinea firească a lucrurilor pe care fiecare individ trebuie să o respecte dacă doreşte un loc mai bun în viaţa anterioară. În locul reprezentanţilor grupei parya astăzi impurii poartă numele de daliţi- termen creat de militantul social Ambedkar Rao şi înseamnă năpăstuit sau oprimat.

Critica faţă de inechitabilul sistem de castă i-a determinat în timp pemulţi oameni să îmbrăţişeze religii mai egalitariste precum islamul, budismul sau creştinismul. Islamul a pătruns în India în primele secole după apariţia sa şi inducerea sa s-a realizat în numeroase cazuri pe cale paşnică. Naţionaliştii protocronişti hinduşi acreditează ideea unei purităţi confesinale hinduse care a fost tulburată de expansiunea sălbatică a islamului dominat de ideea unui Jihad perpetuu. Realitatea este ca peste tot mai complexă şi greu de cartografiat cu precizie. Chiar şi în interiorul lumii islamice există disensiuni între sunniţi şi şiiţi, dar nu atât de virulente precum în Irak. Pentru rezolvarea problemelor pan-islamice din India există şi un for numit :All India Muslim Personal Law Board (AIMPLB): Comitetul pentru legi personale al musulmanilor din India.

Comunitatea sikh este cea mai recentă. Ea a apărut în secolul XVI prin iniţiativa lui Guru Nanak (1469-1539) care a îmbinat elemente din hinduim şi islam pentru a edifica un cult axat pe mediaţia personală şi mai puţin pe ritual. Persecutată de către împăraţii moghuli ea a devenit o ţintă şi pentru naţionaliştii hinduşi de mai târziu care îi suspectau pe sikhşi că doreau un stat independent în Punjab, numit Khalistan. Tensiunea s-a accentuat în anii ’80 când un tânăr conducător sikh: Sant Jarnail Singh Bhindranwale, iniţial încurajat de Indira Ghandi să îi divizeze pe sikhşi îi va coaliza pe aceştia şi va prelua templul din Amritsar (iunie 1984). Conduita grăbită a autorităţilor de a Dehli va conduce către intervenţia în forţă a armatei. În urma luptelor templul a fost serios avariat iar Bhindrawale a fost ucis şi dclarat martir de ai săi. La scurt timp după tragicul eveniment gărzile sikh din preajma Indirei Ghandi o vor ucide pe aceasta.

India şi marile puteri

Din 1947 diplomaţia indiană a plonjat în corelările dintre moştenirea colonială şi logica Războiului Rece. Cu alte cuvinte poltica sa externă a trebuit să se poziţioneze în jocul celor mari, joc ce influenţa, chiar fără ca ea să o dorească propria-i vecinătate. Nehru, alături de Nasser şi de Tito a fost unul dintre exponenţii generaţiei Bandung-1955 (Paul Johnson) şi a militat pentru o politica echidistantă între cele două mari alianţe nucleare. Realitatea a transpus proiectul la un nivel sub-optimal şi non-aliniaţii s-au văzut nevoiţi să orbiteze spre o sferă sau spre alta. India a ales URSS, fără a-şi epuiza însă opţiunile cu restul lumii. Cartea sovietică se explică şi prin faptul că SUA a prefrat mai degrabă Pakistanul ca interlocutor, graţie poziţiei sale cheie spre Afganistan şi Asia Centrală. Relaţiile amero-indiene au înscris din păcate o tradiţională proastă relaţie. Stanley Hoffman descria uimit relaţiile dinte cele două state drept un ansamblu de iritări reciproce şi ocazii ratate. Neînţelegerea s-a derulat pe două ipostaze: aceea a Indiei ca putere regională şi aceea ca aspirantă superputere. Pakistanul, beneficiind şi de ajutorul american s-a angajat în patru războaie cu vecinul mai puternic de la sud: 1948, 1965, 1971 şi 1998/1999. În 1971 Pakistanul va pierde o parte din ceea ce era cunoscut drept Pakistanul de Est, fostă parte a Bengalului şi ulterior statul independent Bangladesh. Ultimul război- Războiul Kargil (după numele dealului pe care a fost purtat) s-a soldat cu aducerea la putere a generalului Musharaff.

A doua cauză a iritărilor indo-americane a fost reticenţa SUA faţă de simbolul statutului hegemonic pe care îl dorea New Delhi: arma atomică. Încă de la independenţă Nehru a afirmat dorinţa ca India să posedă tehnologie nucleară şi în scopuri defensive. Un acord între SUA şi India din 1963 îi furniza acesteia din urmă tehnologie pentru reactoarele sale. Refuzul Delhiului de a semna Acordul de Non-Proliferare Nucleară (NPT) din 1968 va răci relaţiile dintre cele două state pe parcusul următorilor ani până la criza provocată de testul nuclear indian din 18 mai 1974. Relaţiile de cooperare nucleară dintre cele două state se vor tăia în 1978. În anii ’80 India deţinea deja 17 reactoare şi un sistem balistic compus din rachetele Prithvi şi Agni. Agni, estimată pentr 2014 va fi o rachetă intercontinentală cu raza de peste 5000 de mile, depăşind actuala Sangaryka cu 3000 de mile. În lipsa unor surse transparente experţii etimează arsenalul nuclear al Indiei la 45-100 de ogive. Deşi arsenalul nuclear India este suficient pentru a lovi ţinte din Asia Centrală şi China, nemaivorbind de Pakistan, ambiţia Indiei este acuma de a-şi demonstra un statut.

Raporturile dintre cele două state au inceput să se încălzească pe vremea administraţiei Clinton când preşedintele american a dat mâna cu premierul indian. Adevărat deschidere a avut loc în 2005. Administraţia Bush II, deşi a stricat relaţiile cu restul lumii s-a dovedit foarte permabilă faţă de India. Vizitele reciproce făcute de preşedintele Bush Jr în India 2005 şi urmate de cea a premierului Singh în 2006 la Washington au dus la un serial de negoar încheiat în octombrie 2008 prin perfectarea unui acord de cooperare nucleară. India se angajează să nu mai facă teste atomice în schimbul furnizării de către SUA a materialului şi tehnologiei aferente domeniului. India se obligă deasemenea să permită inspectorilor internaţionali un mai mare acces la facilităţile sale. Un amănunt demn de reţinut este faptul că Washingtonul nu a cerut Delhiului să ratifice NPT sau alte tratate de non-proliferare. Noua administraţie Obama pare să fi readus relaţiile celor două state la nivelul consacrat în urma diseniunilor de la Summitul G20 de la Londra din aprilie 2009 precum şi printr-o Chinamanie pronunţată. În acelaşi timp, în mai 2009 Reuters scria despre vânzarea de către SUA a opt avioane Boieing cu rol de patrulare militară- contract cifrat la 2,1 miliarde dolari, cel mai însemnat contract de gen dintre cele două state.

Ca o concluzie relaţiile dintre cele două India: cea americană şi cea orientală nu pot fi etichetate cu uşurinţă în procesul trecerii de la ceea ce odată era Lumea Nouă la Noua Ordine Mondială a secolului XXI.

Bine documentată şi organizată într-un ritm alert, deşi puţin cam dezlânat, lucrarea lui John Farndon poate satisface atât curiozitatea cititorului grăbit cât şi exigenţele celui interesat de aspecte ale sociologiei, culturii ori politicii. Textul său, nu foarte sistematic, cum spuneam, despărţi de flash-uri informative din cele mai variate domenii are darul de a ne arăt India actuala aşa cum este: nu ordinea unui tabel cartezian ci caruselul unei cosmos uimitor care hipnotizează pe vizitator.

* Se dedică lui CR.

Scrisă de Silviu Petre

Related posts:

1. Sfârşitul unei lumi – CRIZA LUMII MODERNE
2. Câteva reflecţii asupra unei polemici aşteptate