Împotriva uitării – Portretul luptătorului la tinereţe
Personal, nu cunosc nici o ecranizare ale uneia dintre cele mai negre perioade din istoria modernă a României, şi anume momentul instalării totalitarismului cu chip comunist. Să fi fost un subiect prea sensibil, poate că arhivele au fost secretizate, poate că au lipsit iniţiativa şi curajul, e dificil de găsit un motiv pentru liniştea aşternută peste un moment atât de dereros. O pânză de păianjen ţesută din ignoranţă activă şi uitare acoperă treptat nebunia unor oameni care au spus “NU” în faţa tiraniei impusă cu pistolul la tâmplă. În fapt, e foarte posibil ca noi să fi ajuns într-atât de laşi încât să ni se pară ieşit din comun reflexul apărării libertăţii şi a demnităţii cu orice preţ.
Pelicula descrie, în mod extensiv – aspect care i-a adus deja critici – povestea grupului de partizani condus de Ion Gavrilă Ogoranu, începând cu anul 1950 până în 1957, moment în care tot grupul – sau ce mai rămăsese din el – este prins şi mazilit, cu excepţia lui Ogoranu, prins…20 de ani mai târziu. În 1977, rămâne 6 luni în temniţele Securităţii ca exponat excepţional, material didactic şi trofeu pentru stupida delectare a celor care s-au străduit să-l captureze preţ de 27 de ani. În 2006, Ogoranu moare un om liber, beneficiind de unanima discreţie a contemporanilor săi. Motivul regizorului pentru acest proiect porneşte de la o întrebare deconcertant de simplă: cum e posibil ca acei oameni să fi fost în stare să moară pentru o idee, pentru apărarea stării naturale de libertate? Iată o întrebare care răzbate percutant din film, dinamitând blazările şi abulia cotidian – urbană în care ne-am instalat comod. Firesc, urmează: cine ar mai fi în stare de aşa ceva azi? Eu unul nu…
După afirmaţiile regizorului, filmul face parte dintr-un proiect menit să trateze “cazurile” Elizabetei Rizea şi a fraţilor Arnăuţoiu, toţi originari din satul Nucşoara, posibile alte exemple de feroce încăpăţânare în faţa istoriei. Tocmai de aceea, firul narativ este întretăiat de secvenţe care vor apărea viitoarele producţii, fapt ce ar putea deruta spectatorul neavizat. În final, ambiţia lui regizorului Constantin Popescu este de a crea un roman cinematografic de aproape 8 ore care să descrie acest abis al istoriei recente. Momentan, proiectul celui de-al doilea film aşteaptă acceptul C.N.C. şi, ulterior, finanţarea…
Fimul a fost produs pe o perioadă de un an, cu cea mai mare parte din secvenţe trase în munţii Făgăraş şi Bucegi şi zona Braşovului, căutându-se zonele exacte în care au avut loc cruntele evenimente. Surprinzător, bugetul nu a depăşit un milion de euro, tocmai de aceea chiţibuşarilor producţia le-ar putea apărea pe alocuri neterminată sau naivă. În mod evident, micile detalii ar trebui să fie ignorate având în vedere tema tratată şi îndrăzneala de a o ecraniza într-un moment în care exploatarea imaginii României post-comuniste e premiată şi aplaudată pe la marile festivaluri…Straniu şi ridicol, în acelaşi timp.
Îndrăznind o comparaţie de ordin tehnic, ritmul şi mişcarea de cameră amintesc de “Band of Brothers”. Alert, cu o cadenţă vivace, instaurând încă din start o atmosferă de nesiguranţă, de teroare permanentă şi de provizorat al vieţii, pelicula ne poartă prin hăţişurile montane în care nişte tineri “inconştienţi” evită şi induc în eroare sistematic patrulele însetate de răzbunare. Oricând se poate ivi un soldat, oare după tufa aceea chiar e o mitralieră, de unde Dumnezeu a pornit glonţul care tocmai l-a secerat pe camaradul meu şi oare chiar suntem în siguranţă pe căpiţa asta de fân, să mâncăm? Se degajă un “veritabil” realism, pictural şi fără briz-brizuri cinematografice, o luptă teribilă între două clanuri într-un spaţiu în care viaţa nu mai contează, atârnă de o bucată de pâine lăsată într-o lădiţă de lemn de vreun sătean solidar sau de un preot dăruit. Nimic nu e sigur şi nimeni nu mai e de încredere în pădurile morţii…Trebuie reţinut, în acest context, că nu e un film care să acuze în mod explicit comunismul, ci se poziţionează împotriva totalitarismului mascat sub înfăţişarea comunistă. Mai degrabă sunt membrii grupului Ogoranu comunişti (comuniune) în sensul originar al cuvântului decât securiştii care-i vânează asiduu printre cotloanele munţilor.
În fapt, intentenţia regizorului este de a reconstrui un moment istoric care să repună în discuţie chestiunea libertăţii, un discurs dureros despre preţul acesteia. Intenţia nu este de a-l promova pe Ogoranu ca pe o figură mitică, de a-l plasa deasupra celorlalţi. Meritul supravieţuirii, dacă se poate spune aşa, e comun. Pe tot parcusul filmului, într-un singur moment, Ogoranu are o intervenţie care depăşeşte imediatul mămăligii, izmenelor sau cartuşelor. Nu expune un crez şi nu este filozofard: spune pe şleau noilor aspiranţi la partizanat “să-şi vadă de treabă”; el şi ai lui se află acolo pentru că miliţia şi Securitatea distruseseră aproape tot ceea ce ei ştiau ca fiind spaţiu familiar. Nu mai unde se întoarce. Practic, e punctul critic în care libertatea se confundă cu supravieţuirea…
…şi aşa cum spuneam la începutul acestor rânduri, demersul lui Constantin Popescu este unul binevenit pentru că aducerea aminte, dintotdeauna, va dinamita comodităţile curente. Lucru pe care documentul cinematografic în cauză îl face din plin. Vizionare…relaxată.
Scrisă de Ştefan Muşat
Related posts:
try „The Red and the White” şi „Red Psalm” ale lui Miklós Jancsó
http://www.antena3.ro/stiri/externe/politist-filmat-in-timp-ce-i-a-dat-un-pumn-unei-adolescente_101791.html
doua cestiuni : Ogoranu, in memorii, martursiseste ca si in acei ani in care a fost tinut ca trofeu la Securitate, s-a incercat radierea lui (de vreo doua ori, pare-mi-se). Deh, psihologia imprevizibila a aparatului de stat…
Nu am vazut filmul, deci nu pot lauda si critica, insa pentru mine Ogoranu si ai lui sunt toti mitici, imensi, ca si Elisabeta Rizea si Toma Arnautoiu si Arsenescu si atatia altii. Asta nu inseamna ca abordarea realista nu e cea mai potrivita. Cred insa ca ei nu se afla acolo numai “pentru că miliţia şi Securitatea distruseseră aproape tot ceea ce ei ştiau ca fiind spaţiu familiar”, ci dintr-o dorinta naucitoare, donquijotesca pana in adancuri : ca prin prezenta lor in munti sa mentina speranta oamenilor (asta si marturiseste la un moment dat, in “Brazii se frang…”). Asta ii face imensi (branza cu mamaliga, izmenele nu le afecteaza acest statut). E ca la sfantul despre care zicea Radu mai deunazi – l-a vazut cineva mancand un mar si, pentru ca l-a vazut mancand un mar, a concluzionat ca n-are cum sa fie sfant…
PS : din cate stiu, editura Marist a republicat primele doua volume – cele mai importante din “Brazii se frang, dar nu se indoiesc”
Măi, să ştii ca mister Popescu a încercat să fie onest faţă de întâmplările cu pricina. Şi cred că abordarea lui e cea mai potrivită. Nu există eroisme în film şi nici discursuri sforăitoare despre neam – totul se subînţelege şi din pactul stabilit de autor cu publicul deducem că nu mai e necesar să se insiste asupra motivelor pentru care ei au făcut ce au făcut. E foarte clar de ce au fost acolo, sau cel puţin aşa mi-a apărut mie. Asta în sensul în care întrebarea “De ce au ales să plece-n munţi?” să fie tratată cel mult cu un zâmbet îngăduitor şi, de ce nu, vag sictirit. E ca şi cum ai întreba pe un bucătar dacă îi place să mănânce. Şi atitudinea celor din grup se concentrează în jurul acestui crez nespus, unanim acceptat, dar care reiese foarte clar din privirile şi acţiunile lor. E un fel de tăcere superioară, dacă vrei, a unora care şi-au asumat un “ceva” până la moarte. Ori asta mie mi se pare fantastic.
Momentul “nu avem unde să ne întoarcem” e un pic echivoc: Ogoranu le spune puştilor să îşi vadă de treabă, invocând un aspect practic, dar!, nu reiese din scenă dacă era doar un pretext – ce-ar fi înţeles acei copii despre libertate, dacă Ogoranu chiar ar fi ţinut un discurs despre aşa ceva – sau chiar nu dorea să aibă pe conştiinţă alte câteva suflete.
Am amintit despre mămăligă şi izmene într-un ton amuzant, faptul că trebuiau să se îmbrace sau să halească mămăligă nu-i face mai puţini grozavi. Aparent, filmul ar putea semăna o expunere de tehnici de supravieţuire, dar e cu mult mai mult de atât…
“Brazii se frang, dar nu se indoiesc”
vorba asta nu mai e valabilă! îţi pot arăta brazi frânţi de la jumătate… ba chiar şi scoşi din rădăcini taman când eşti tentat să crezi că bradul ăla era aşa de zdravăn încât nici o furtună nu-l lasă la pământ… vorbiţi poveşti dintr-o lume care nu mai există!
mă refeeram la inversa frazei desigur, căci directa e alegorie ieftină…
glumeam desigur…
deh, nici brazii n-or mai fi ca pe vremuri.. ca vama veche…
Domnu’ Stefan sau Stefanel, sau Fanele, înainte de a te apuca sa scrii recenzii pune-te la punct cu limba romana. Iti semjnalez doar cateva greseli de gramatica si de stil (la urma urmei, de gândire):
- “nici o ecranizare ale uneia dintre cele mai negre perioade” e gresit, corect ar fi fost “a uneia”. Pentru regulile acordului revezi gramatica de gimnaziu.
- “în faţa tiraniei impusă cu pistolul la tâmplă” e gresit, corect ar fi fost “tiraniei impuse”. Iarasi acordul…
- “este prins şi mazilit” – a mazili înseamna “a alunga (din funcţie, din ţară)”
- “rămâne 6 luni în temniţele Securităţii” induce ideea ca a dorit sa stea în puşcărie, ceea ce, evident, e exact opusul adevărului
- “Motivul regizorului pentru acest proiect porneşte de la…” combina două greseli de expimare. “Motivul” nu “porneşte”, după cum nici nu se “opreşte”. Apoi, filmul nu este un proiect, ci un produs finalizat. Iar după “pentru” mă aşteptam să găsesc un infinitiv…
- “cazurile Elizabetei Rizea şi a fraţilor Arnăuţoiu” – iarasi pârdalnicul de articol e gresit acordat
- “firul narativ este întretăiat de secvenţe care vor apărea viitoarele producţii” îmi intretaie respiratia… Cum se poate sa scriii in halul asta si sa ai pretentia ca judeci corect?
Ma opresc aici.
Alexandru cel Bătrân,
Îmi asum greşelile semnalate şi îţi mulţumesc pentru acribia de care dai dovadă. Recunosc că nu am reluat textul înainte de a-l trimite, din motive ce nu merită amintite. Sper că aceste erori să nu te îndepărteze de proiectul nostru şi aş fi încântat să nu rămâi doar cu această impresie faţă de textul sau textele mele. În nici un caz neştiinţa m-a adus aici, ci neatenţia, care-i mai afurisită decât multe altele.
Toate cele bune.
“Impresia faţă de” e indorect. Poţi spune “impresia lăsată de”
“În nici un caz neştiinţa m-a adus aici” e o exprimare redundant stângace. Eu aş fi spus, simplu, “Nu neştiinţa m-a adus aici”.
Uite ce-ţi propun: redactează textul şi postează-l din nou. Îl voi citi cu aceeaşi acribie şi voi face, dacă este cazul, observaţii.
Cred că e o soluţie care, prin învăţămintele pe care le-ar genera, le-ar putea folosi şi altora.
De acord?
“Indorect” trebuie citit “incorect”. Scuze…
Alexandru cel Bătrân, îţi propun altceva: la finalul fiecărei luni, fiecare dintre noi îţi trimite recenziile, iar tu le corectezi cu roşu şi ne dai note. Cel mai prost dintre noi stă la colţul blogului luna următoare, iar primii 5 la gramatică câştigă o excursie cu clasa la Căciulata. E bine aşa?
Silviule, ironia nu rezolvă problema în chestiune. Evită, eventual, o discuţie serioasă.
Repet: aştept varianta redactată a materialului, ca să nu poată fi invocată graba. Dacă, atunci, textul va fi bine scris îi voi cere scuze lui Ştefan. Ba nu, ca să intru în jocul tău, mă voi aşeza în genunchi, pe coji de nucă, la colţul clasei. Şi voi aştepta acolo până la întoarcerea voastră din excursia pentru premianţii clasei.
@ Alexandru cel Batran,
eu zic ca te pripesti. Asteapta materialele mele, comit mult mai multe erori de gramatica decat Stefan. Vreau sa zic, macar la el verificatul ajuta. La mine nici macar atat. De aia nici nu ma obosesc sa-mi recitesc productiile.
http://www.mediafax.ro/life-inedit/justitia-indiana-decide-ca-zeii-hindusi-nu-pot-efectua-tranzactii-bursiere-6592796/
Nu vă amăgiţi, nu e vorba DOAR de greşeli de gramatică – impardonabile, totuşi, din clipa în care vrei să-ţi faci publice textele.
Şi, ca să punem capăt ascunsului după deget, o să-mi declin identitatea (acum îmi dau seama că ar fi trebuit să o fac de la bun început): sunt Alexandru Ciolan. Ceea ce propusesem era un exerciţiu folositor. Înţeleg că nu aveţi nevoie…
Autorul poate să scrie oricât de prost vrea şi poate. Între autor şi public trebuie să existe însă un filtru, care se numeşte redactorul. Ceea ce vă propuneam era o lecţie practică, aplicată, de redactare. Dragoste cu forţa nu se poate, însă…
Voie bună!
Ai dreptate, nu e vorba DOAR de erori de gramatica. E vorba despre gandire. Dupa cum probabil ai remarcat, atunci cand gandesti, salut ortoepie, ce-i aia cratima, pa si pusi acordul predicatului cu subiectul, al adjectivului cu substantivul, al muierii cu barbatul din dotare.
Deci e profund, dupa cum zici, Alexandrule. Gandirea face vraiste din gramatica, precum presedintele din guvern, guvernul din parlament iar parlamentarii din soferii de la limuzine. De aceea trebuie sa-i punem mana in motz, s-o culcam frumusel pe-o dunga, sa ne cocotam pe ea cu codiristea ortoepiei si s-o strangem intre cracii nemilosi ai ortografiei, mama ei de gandire zaluda, intuitiva, non-discursiva. S-o punem sa toace frazele in buestru, s-o batem pe gat cand e cuminte, s-o piscam cu codiristea cand face nazuri ca o fata mare virgina ca o sticla de Cotnari din galantar dar experta in sex anal.
Asa sa faci, Stefane, auzi?
Si multumiri lui Alexandru cel Bun. Acuma faceti partie, ca vin cu gandirea peste voi, si n-as vrea sa faca prapad pe aici
Vin eu imediat cu tornada! Extinctoare aveţi? Dacă nu, vă trimit direct de unde aţi venit…
btw, gândirea-i tot o eroare de gramatică… nu poţi fiii brost până nu gândeşti ceva deştept!
Domnule Ciolan,
Cu tot respectul pe care încă îl am pentru intenţia şi efortul dumneavoastră, vă anunţ că declinarea identităţii nu schimbă cu nimic datele problemei: pentru mine rămâneţi o înşiruire de 0 şi 1, fără nici un corespondent în lumea reală. Nici o tresărire, nici o reacţie la citirea numelui. Să-mi fie iertată această igoranţă şi rogu-vă să nu o luaţi personal.
Cât despre propunerea pe care aţi făcut-o deunăzi, vă promit că va fi discutată de comitetul redacţional. Toate cele bune.
nu orice înşiruire de 0 şi 1 provoacă vortexuri pe harddisk. Apropos cunoşti cum se înscrie informaţia pe un HDD dar la in-formarea eterului? Ai auzit de in-formare şi structurare? ha? Mugles că vă trimit în tornadă de unde v-aţi ivit, toţi odată sau pe rând… ha?
@Radu
“Les limites de mon langage marquent/signifient les limites de mon univers/monde” (Wittgenstein)
Gândirea, chiar şi cea năvalnică sau demolatoare, tot prin limbaj se exprimă. Limitele limbajului şi limitele limbii (limbajul in actu) îngrădesc gândirea. O limbă stricată exprimă o gândire stricată.
Ştii ce este gândirea care, aşa cum declami, nu ţine seama de regulile limbajului şi ale limbii? Un bla-bla (grecii îi spunea bar-bar), o înşiruire de sunete fără noimă, cărora nu le este asociat un semnificat, un continuum de vocale şi consoane neconectate, neierarhizate.
Dacă vreţi să decretaţi libertatea absolută a gânditorului de a silui, nepedepsit, limba, nu aveţi decât. Mie mi se pare a fi un teribilism inutil, pentru că mai uşor şi mai folositor ar fi să înveţi regulile limbii şi să le respecţi.
Gânditorul autentic nu trebuie să urle “Pârtieeeee!”, schiorii de performanţă nu fac niciodată asta, ei ştiu să schieze.
@Stefan
Nu iau, nu am luat nimic personal. Am spus doar, într-un comentariu, că scrii groaznic (şi mă refeream la textul de mai sus). Şi ţi-am dat exemple concrete: confuzia dintre “a mazili” şi “a închide, a arunca în închisoare” sau dintre “a rămâne” şi “a fi reţinut” şi ţi-am spus că aş putea continua lista. Nu ai decât să-ţi fabrici scuze şi să “tresari” doar la citirea unor nume. Se poate şi aşa…
amice matale ai nevoie de o lectură gen scrima unde explică infinitatea limbajului… haii!
iţi spun io:
„Gândirea e un mod de a simti nesimtitul iar simtirea modul de a nesimti gandirea.”
(un clasic printre voi)
http://www.humanitas.ro/humanitas/experienta-spirituala-si-limbajele-ei
“Les limites de mon langage marquent/signifient les limites de mon univers/monde” (Wittgenstein)
Amice poţi explica ce e aia o limită? Dar o apofază?
şi incă ceva amice culturolog: ştii cu ce se mănâncă limbajul intenţional?
@dhruva
Nu suntem amici. amici sunt miticii, iar eu nu sunt Mitică.
Nu, înţeleptule, nu ştiu. Dar ştiu ce este incultura (= ceea ce nu ai fost în stare să înveţi în alea opt clase după care care dai examen la română).
Să fii iertat!
eu recunosc că în faţa unor exemlare ca matale mă consider cel mai incult! dar tu te căieşti în faţa tornadei mele?
„Cei care cred nu vor fi judecaţi, cei care nu cred au şi fost judecaţi deja”…
deci? din ce categorie faci parte?
dacă tornada aduce extincţia atunci ce mai faci cu extinctorul? hai cultule…
“Matale” sau “tu”? Hotărăşte-te, că nu ştiu cu cine vorbeşti…
Iar chestia cu judecatul mă înfioară… Tornada ta îi va nimici pe cei care cred sau pe cei care nu cred? Sau îi va lovi pe toţi, indistinct?
Înghiţitul pe nemestecate dăunează grav sănătăţii.
dacă te devidez de tine crezi că mai poţi lua foc?
ps: eu nu înghit, scuip, de înghiţit doar curvele o fac… cică incununează actul cu virilitatea bărbatului… haii ziii…
tornada mea se aplică la toţi şi toate… dar mai ales la aceia pe care-i plouă în gură din lateral…
http://przyborowski.unblog.fr/files/2009/05/tornade37127.jpg
Si tacuisses, philosophus mansisses.
bătrâne nu te mai agita, până şi momentul când postezi aci ţi-l simt! Şi mai ştiu ceva: că simt imediat când cineva se gândeşte la mine!
adcă eu sălăşluiesc printre gândurile tale sau intr-o piatră mi-e indiferent: tot viol se cheamă!
dacă tornada e simbolul vortexului sferic universal guenonian adică hiranyagarbha hindus, înseamnă că despirarea în marele brahma se face prin dementarea intelectului… şi asta nu e „tăcerea filozofului” ci manifestarea neîmpiedicată de pasiuni, a absolutului…
în realitate suprema artă e aceea de a vorbi ca şi cum ai tăcea şi a tăcea ca şi cum ai vorbi…
poţi tăcea din tine vorbind prin alţii şi poţi vorbi din alţii tăcând prin tine…
ştimă şi stigmă!
Acum stau şi mă întreb: la Cluj sub Palatul Copiilor, osemintele celor încarceraţi se vor altoi pe personalităţile copiilor care vin acolo? sau baba novac care a fost fript şi apoi tras în ţeapă va vorbi în cele din urmă despre brazda lui măiastră celor cu plugul orientat azimutal spre zenit?
„trebuie reţinut, în acest context, că nu e un film care să acuze în mod explicit comunismul, ci se poziţionează împotriva totalitarismului mascat sub înfăţişarea comunistă.”
amice stai liniştit: şi democraţia duce tot la totalitarism!
cui i se pare că mai sus am făcut mişto referindu-mă la „plouatul în gură din lateral” îi invit să analizeze ce se intimaplă în cazul unei tornade… de ce ploaia îşi schimbă sensul din vertical în orizontal…
apă şi sapă!
dar o tornadă de foc aţi văzut vreodată?
http://www.youtube.com/watch?v=c8kQbGa72tM
http://www.youtube.com/watch?v=p75ZqG9RSew&feature=related
Draga Alexandru cel Batran,
sa lamurim lucrurile, pentru ca am senzatia ca la un moment dat risca sa fie asasinate de o deversare de spanac.
I-ai atras atentia lui Stefan Musat in privinta unor fracturi stilistice. El a reactionat, din cate am putut vedea, in spiritul celui mai nobil fair play. N-am fost surprins, il stiu de ceva vreme, omul are sare, piper, ba chiar si ardeiul iute care da sens deplin ciorbei de burta.
Daca ma intrebi, cred ca ai procedat corect. Mai cred ca si el a avut o reactie cumpatata. Insa nu m-am aruncat sinucigas in fata tramvaiului atunci cand ti-am spus ca poti gasi si la mine suficiente balbe. Nici Stefan, nici eu, nu suntem mandri de ele. Cred ca amandoi trebuie sa-ti multumim pentru dusul rece, iar daca n-am facut-o, o fac eu acum pentru amandoi.
Discutia despre gandire n-are rost s-o purtam insa. N-am vrut sa pledez pentru “libertatea absoluta a ganditorului de a silui limba”. Nu cred in asa ceva. Cred, dimpotriva, ca fara constrangeri nu exista creativitate. Iar gramatica e una din binevenitele constrangeri. Claritatea exprimarii, muzicalitatea ei, daca se poate, sunt tot atatea lanturi care pot elibera creatorul, daca cel cuprins in ochiurile lor merita…
Am spus insa, si repet ca uneori o gandire impecabila se lasa greu surprinsa in text. La urma urmei, nici cea mai frumoasa femeie nu e bucuroasa de TOATE fotografiile ei. Cunosti fenomenul: ea e peste tot aceeasi, numai ca unele imagini sunt pur si simplu proaste. Il cunosc de suficienta vreme pe Stefan Musat ca sa resping gravitatea in care ai invaluit unele afirmatii. Pur si simplu ai remarcat niste fraze… cum sa zic?… nefotogenice. Atat.
Pentru mine, in cele din urma, esti o surpriza placuta. Si te rog, chiar, sa stai cu ochii pe ce voi scrie de acum incolo. Fireste, daca nu carecumva cuprinsul frazelor nu te va dezamagi cu totul. Iti promit sa nu dau drumul niciunui text fara sa am in minte seriozitatea abordarii tale.
mucles că vine tornada!
http://frithjofschuon.blogspot.com/2010/07/simbolismul-metafizic-al-tornadei.html
şi una de la Sidex:
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Guru-_Gelu_Voican_m-a_turnat_la_Securitate_0_301170460.html
@Radu
OK. Voi fi ochi de şoim.
Până una-alta ia intraţi şi semnaţi o petiţie pentru Roşia Montană. Si mai aduceti semnatari, dacă puteţi.
E o petiţie iniţiată de un grup de români din Canada. Textul petiţiei, redactat şi cu diacritice, cu link spre petitieonline, poate fi găsit aici:
http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2010/07/o-initiativa-canadiana-in-campania-de.html
Nu ştiu dacă vă place aurul (mie nu-mi place), dar pentru Roşia Montană merită să ne străduim.
azi-noapte vorbeam cu cineva despre roşia montana. am auzit kkanadienii fac ravagii p-acolo…
Firma nu e canadiană, acţionarii sunt americani. De-asta s-au suparat românii canadieni şi au iniţiat petiţia.
nu contează ce sunt, oricum e jale p-acolo… la fel şi la Mefin Sinaia, americanii ăştia ai tăi au pus pe butuci o fabrică unică prin SE Europei şi printre cele mai bune odinioară in domeniu…
amice acum 5 ani am făcut un topic pe un forum în care le vorbeam altora despre colaps economic global. Da! Acum 5 ani! Eu sunt pesimist. Lumea se duce tot mai mult dracului, oamenii mor de foame şi tu vrei petiţii? hă?
şi culmea culmilor o mână de români canadieni îmi spui că au iniţiat o petiţie când un român odată ajuns în canada este primit cu curul de ceilalţi romăni? hă?
nu vă mai îmbătaţi cu apă rece! Viaţa e prea scurtă… iar prioritatea e sufletul nu lumea… sufletul vine mai întâi nu lumea! Fuck off!
Felicitari si autorului articolului (nu numai regizorului)care are o sinceritate si o prospetime deosebita.
Filmul – o realizare exceptionala si necesara .Megeti sa-l vedeti si cititi si cele 2/3 volume din BRAZII SE FRANG..ale lui Gavrila-Ogoranu – pagini de epopee ,pe bune.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/constantin-popescu-partizanii-erau-ca-niste-animale-haituite-912866.html
Vă mulţumesc pentru aprecieri. Să sperăm că filmul va beneficia de o difuzare cât mai largă şi prelungită. Exemplul lui Ogoranu e definitiv, irevocabil şi sper să devină de referenţă.
păi cum vine asta, domnilor?
Să faci un film despre Ion Gavrilă Ogoranu și să nu spui nici-un cuvînt despre legionari?
Comunismul încă mai trăiește…
Oleg, raspunsul la nelamurirea ta il poti gasi in interviurile lui Popescu Constantin ce au precedat lansarea filmului, in urma cu o saptamana.
@Alexandru Ciolan
imi pare ca sunteti prea critic in privinta gramaticii textului, aceasta pagina nu apartine unei reviste literare ci este blog la care colaboreaza mai multi tineri, in timpul lor liber (asa cred). Eu una nu vin pe acest sit ca sa vad neaparat texte corecte din punct de vedere gramatical ci texte scrise de oameni care cred in ceea ce scriu si carora nu le e teama sa isi asume o pozitie clara intr-o problema (prea e lumea de azi plina de oameni corecti din punct de vedere politic). Imi pare ca pagina aceasta e un suflu de aer proaspat in peisajul ‘dilematic’ al jurnalismului romanesc si promite mult. Poate ca sunt cateodata prea entuziasti sau prea patimasi, poate mai fac greseli (de gramatica sau nu numai) dar si le asuma si eu oricum nu pentru gramatica le deschid pagina, ci pentru sinceritatea ce o gasesc aici. Daca vreti corectitudine gramaticala la marea arta, deschideti pagina Ministerului Invatamantului sau “Dilema veche”, acolo au redactori, corectori, etc. Am fost curioasa la un moment dat sa vad ce spune noua lege a invatamantului si marturisesc ca incercand sa citesc respectivele texte, am avut impresia ca limbajul de lemn din timpul comunismului(foarte corect gramatical!) a fost transferat aproape complet intr-un alt limbaj de lemn, la fel de pompos, pe pagina ministerului. Ce nu mi s-a parut corect era ca din acele texte referitoare la legea invatamantului(comentarii, etc) lipseau tocmai copiii si parintii lor, sufletele unora si convingerile si credintele altora. Redactorii de la MI ne-au masacrat efectiv limba, eu cred ca ar trebui sa ii dam in judecata, nu este de jucat cu lucrurile acestea, daca luati o mostra de pe pagina lor, o sa va ingroziti: o fi corect gramatical dar nu e pe romaneste! La “Dilema” au cazut intr-un altfel de limbaj de lemn, mult mai subtil, cel in care gasesti savoare dar nu mai gasesti continut sau asumarea unor pozitii/ credinte/greseli. Totul pare a fi gri la dilematici, nu exista alb, nu exista negru, toti suntem pacatosi si de vina e pacatul, nu noi:).Intrebarea e: au spus domnii de la Dilema ceva de filmul despre Ogoranu? Ma indoiesc(e adevarat, se poate sa ma insel, nu le-am mai deschis pagina de ceva vreme).
Intorcandu-ne la subiect, nu vreau sa spun ca nu trebuie sa ne pese de gramatica. Bineinteles, este limba noastra draga , primita mostenire de la ai nostri parinti si avem datoria sa o pastram curata si sa nu o stalcim. Insa in primul rand avem o datorie fata de sufletul nostru si decat un text ireprosabil gramatical dar rece,fara mesaj, prefer sa citesc unul mai cald, mai personal, in care autorul a fost sincer. Ideea mea era ca daca ii trageti atat la raspundere pe autorii acestui blog, ar trebui sa le reprosati si celor cu limbaj de lemn dar publicati in reviste/situri onorabile/oficiale ca le lipseste mesajul si implicarea personala. Poate ajungeti la pagina dlui Bucurenci si la articolul sau despre dilema de a participa la festivaluri finantate de RMGC(ca tot ati pomenit de Rosia Montana)? Sa vedeti acolo ce se intampla cu gramatica (inteleg aici prin gramatica o anumita coerenta in gandire si concordanta intre principii si fapte).
au scris si “aia” de la dilema, ma rog…din recenzile a vreo 6-7 critici avizati de film reiese ca filmu e foarte prost, am vazut cateva secvente si m-a lasat rece.