Instituţiile centrului sistemului mondial în periferie. Efecte perverse – WEAPONS OF THE WEAK: EVERYDAY FORMS OF PEASANT RESISTANCE

Autor: James C. Scott
Rating:

Weapons of the Weak: Everyday Forms of Peasant Resistance’, lucrare aparţinând lui James Scott* , ilustrează ruptura existentă între economia de piaţă şi principiile care guvernează activitatea economiilor ţărăneşti. La finele anilor ‘70, antropologul american se deplasează în regiunea Kedah din Malaysia, ţinut care, alături de altele din Asia, era supus unui proces de transformare radicală de aşa numita Revoluţie Verde (The Green Revolution), proiect mamut de tehnologizare a agriculturilor extensive specifice ţărilor din lumea a treia şi finanţat, printre alţii, de fundaţiile Rockefeller şi Ford, proiect a cărui punere în practică începe în anii ‘40 ai secolului trecut.

Revoluţia Verde ar trebui înţeleasă ca o consecinţă a prevalenţei normelor economiei neo-liberale la scară mondială, statele naţiune fiind detronate din poziţia de actori suverani care decid de sine stătător regulile jocului în aria de competenţă proprie, locul lor fiind luat de, se pare, singurele state suverane în adevăratul înţeles al cuvântului: Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional. La jumatatea secolului XX, ţăranii vietnamezi şi birmanezi, conştienţi de ameninţarea pe care o reprezenta o economie de piaţă aflată încă într-o stare incipientă de dezvoltare, încearcă să resusciteze obligaţiile care le reveneau în mod tradiţional potentaţilor locali, cu privire la asigurarea subzistenţei acelora care le lucrau pământul.

James Scott, preluând ideea lui Polanyi referitoare la ,,dubla mişcare’’ (the double movement), consideră că declinul sistemelor tradiţionale de asigurare socială sub influenţa unei pieţe greu predictibile, care hotărăşte preţul cerealelor, este balansat de o dezvoltare la nivel naţional a sistemului public de asigurări sociale. Astfel, acele modele sociale rezolute de asigurare a subzistenţei ţăranilor proletarizaţi din Anglia lui Edward Thompson, anihilate de ethosul capitalist, pentru resuscitarea cărora muncitorii se revoltau, sunt înlocuite acum o de legislaţie a protecţiei sociale care are tocmai rolul de a preveni consecinţele nefaste produse de forţe ale pieţei cu un comportament insidios. Teza lui Scott este aceea că marea majoritate a mişcărilor de protest dintre anii 1830-1950 au constituit tot atâtea tentative de a clădi pe instituţiile specifice economiilor locale, obliterate de o piaţă cu o autonomie crescândă faţă de societate odată cu apariţia producţiei la scară industrială, un omolog la scară naţională a economiilor morale: statul ca ,, economie morală’’.

E de remarcat faptul că antropologului american economia morală îi apare în comunităţile tradiţionale studiate ca o relaţie unilaterală, expresie nu atât a altruismului proprietarilor de pământ, cât mai degrabă ca materializare a unui instinct de conservare al elitelor locale în faţa reacţiilor imprevizible ale unor ţărani a căror subzistenţă este pusă sub semnul întrebării. Deci, economia morală nu ca expresie a datoriei faţă de comunitate a avuţilor locului, ci ca expresie a calculului, o economie morală al cărei ax central nu mai este relaţia comunitară, ci cea contractuală, configurată de interes. Esenţa economiei morale malaysiene este departe de aceea identificată de William Booth în Atena predemocratică, acolo unde nobilii acţionau în virtutea unui obicei împământenit, ,, nobleţea obligă!’’, practică instituţionalizată al cărei ţel era de a-i feri pe cei mai puţin avuţi membrii ai respectivei societăţi de efectele sărăciei.

În colectivităţile malaysiene, proprietarii de pământ îşi percep statutul ca privilegiu, iar nu ca responsabilitate, necontribuind deci la dezvoltarea comunităţii în care trăiesc, ci doar la conservarea drepturilor lor printr-un efort minimal de asigurare a subzistenţei localnicilor. Se desprinde, din descrierea comunităţilor locale, comportamentul uzurar al potentaţilor locali, veritabili agenţi ai ,,dezvoltării subdezvoltării’’ (G. Frank) cu o conduita socială compradoare, tipică pentru deţinătorii de capital din periferiile sistemului mondial modern.

Pe baza unei tradiţii istorice de analiză a societăţii care are în centru interesele statului, locuitorilor tradiţionali ai mediului rural li se acordă atenţie doar în momentul în care activităţile lor distonează cu ethosul instituţional de inspiraţie burgheză. În rest, ţărănimea reprezintă un element anonim al statisticilor privind producţia de cereale şi plata taxelor. Interesul membrilor celui mai însemnat – şi nu doar cantitativ – strat social al societăţilor agrare nu este acela de a produce schimbări de proporţii în structura formală a statului sau a societăţii, cât mai de grabă de a crea mici dezavantaje, înţepături puţin dureroase, simple atenţionări ale (încă) existenţei lor. Paradoxul rebeliunilor ţărăneşti constă în aceea că atunci când reuşesc, ţinând cont că în majoritatea cazurilor sunt zdrobite cu cruzime, produc consecinţe sociale şi politice aflate aproape de antipodul intenţiilor manifestate într-o fază incipientă a conflictului. E de reţinut faptul că formele de protest ţărăneşti, cu o amploare ce depăşeşte contextul local, constituie prilejul nimerit pentru aparatul represiv al statului de a-şi demonstra virilitatea.

Gândindu-ne la Michel Foucault şi la ideea formulată de filosoful francez cum că infractorii sunt ,,socializaţi’’ în închisori ca să revină, şi astfel să legitimeze existenţa sistemului penitenciar, revoltele ţărăneşti ar însemna tocmai prilejul oferit structurilor statale competente în asigurarea ordinii să-şi facă simţită prezenţa printr-o reprimare din ce în ce mai eficientă a protestelor lumii rurale îndreptate împotriva establishmentului. Scott concluzionează ca nu revoltele deschise şi brutal reprimate dau măsura felului în care ţăranii au înţeles să protesteze de-a lungul istoriei împotriva măsurilor sociale ce aveau ca suport paradigmatic progresul ineluctabil, ci înţelegerea formelor de rezistenţă cotidiană – furtul de alimente, parăsirea inopinată a locului de muncă, bârfa şi calomnia, incendierile, sabotarea unor anumite activităţi, ignoranţa aparentă, atitudinea aferată.

* Principalele lucrări ale lui James Scott sunt ,, The Moral Economy of the Peasant’’ (1976), ,, Weapons of the Weak’’ (1980), ,, Domination and the Arts of Resistance’’ (1990) şi ,, Seeing Like a State’’ (1998). Studiile autorului, având ca idee centrală modul în care economia morală configurează acţiunile individuale şi de grup în societăţile agrare, sunt rodul unor cercetari făcute pe continentul asiatic.

Scrisă de Lucian Dumitrescu

No related posts.