Aşa poziţionări îmi par ridicole. Dacă liberalismul a reuşit să se mini-etatizeze în neo-liberalism iar conservatorismul să se mini-modernizeze în neo-conservatorism, cred că o poate face şi domnul anonim. N-o fi bai dacă primeşte şi alte oglinzi pe care să le plimbe prin ţară. Idiosincrasia dumnealui, mai exact, îmi pare ridicolă. Omul acesta a ajuns la apoteoza convingerilor, orice “hai să discutăm” este, pare-se din text, o mascată tentativă de implozie.

De aceea am ales să evit discuţia.

Cât despre liricul şi miticul din istorie, ele funcţionează as we speak, stau acolo, chiar dacă nefrecventate, în subsolul nostru ideologic (sensul moale al cuvântului). Dar acestă funcţie nu le face apreciabile. Istoria fără ele este ca o sumă de bani. Istoria cu ele este un portofel cu banii respectivi. E drept că avem nevoie îndeobşte de a doua situaţie, însă când ne-apucăm de calcule, puţin mai contează în ce ţinem marafeţii.

preocupandu-te de muzicalitatea intervenientului nostru anonim, treci lejer in pas de balerin peste adevarata problema: are sau nu are dreptate? considera sau nu considera judicios problema?

Cum sa zic, tu formulezi foarte “intelectual” replica. Turnura frazei e impecabila, ba chiar iti pui cititorul pe ganduri cu “autoflambarea retorica”, pe care eu am notat-o s-o folosesc peste 15 comenturi, cand lumea va uita ca tu esti autorul de fapt

Insa stilul asta pur universitar, stralucitor-spumos, este unul al neangajarii, pluteste in incertitudine, mai putin certitudinea propriei valori, nu? De ce-mi place mie mai mult anonimul nostru, asa ditirambic cum e el?

A propos, sa nu zici ca te provoc pe tine sa pui stampila si eu stau prudent alaturi. Spui, si n-am motive sa ma indoiesc de evaluarea ta, ca: “Traian Ungureanu propune prin studiul Încotro duce istoria României o denegare curajoasă a liricului şi miticului cu care învăluim trecutul, un flanc de contraatac împotriva resemnării istorice.” Draga Octav, daca negi liricul si miticul, reduci istoria de la transhumanta la translatia mecanica frigider-veceu-frigider. Ceea ce nu este “curajos“, cum etichetezi tu admirativ, ci o forma de lobotomizare.

In lumea globalist-gnostica la care adera toate papusile needucate, de la socialisti si pseudoliberali etatisti pana la neoconservatori, e normal sa il citesti pe Eric Voegelin si sa fii globalist; e normal sa il citesti pe Tocqueville si sa aperi guvernul mondial al transnationalelor in numele (pseudo)liberalismului; e normal sa il citesti pe Ioan Petru Culianu si sa ceri statului sa revolutioneze teocratia secular-multiculturalista; e normal sa optezi pentru libertate si sa ceri separarea Statului de Biserica nu pentru a limita Statul asa cum ar trebui, ci pentru a limita Biserica.

Aceste erori de logica sunt simptomele “intelectualului de elita” care s-a departat fiintial de taranul crestin, de viata traita in natura, dar s-a apropiat vertiginos de post-cultura, post-umanitate, post-modernitate, de omul hibrid, intr-un cuvant – de kitsch.

Traian Radu Ungureanu, ca si Tismaneanu – Patapievici – Avramescu & CO, se declara “conservator”, “nonconformist”, de “dreapta”. Insa are nesimtirea de a prezenta romanului “hiper-concluzia lui Robert Kagan” in Idei in Dialog – utopia imperialismului democratic de uniformizare a culturilor care este de origine gnostica. Elita globalista si dezintrupata care roade fiintial Romania ne spune: “suntem de dreapta, suntem conservatori, dar coabitam cu corporatiile si imperialismul democratic – simboluri ale socialismului”. Foarte bine. Veti dispare din constiinta romanului asemenea corporatiilor, imperialismului, globalismului! De fapt gresesc, elita globalista nu va dispare din constiinta romanului pentru ca ea nici macar nu va intra vreodata acolo.

AFARA cu elita globalista din Romania!

Din pacate, tema abordata (Traian Ungureanu gandind) era predispusa manierismului, si la fel de plictisitoare ca o fitza intr-un pictorial pleiboi (fitza in picioarele proprii privind languros; fitza in genunchi cu mainile in sus si axilele epilate la vedere; fitza culcata pe spatele din dotare in asternuturi de satin, etc). Iar daca ceva poate fi abordat pompieristico-manieristic, vorba proverbului, atunci cu certitudine asa va fi, astfel incat, printr-o inadvertenta tributara aerului vremurilor, omul Traian Ungureanu este infatisat gandind cu chipul, ochelarii si mana dreapta din dotare.

Daca, dimpotriva, s-ar fi dorit o abordare in stilul realismului crud, coperta cartii recenzate de nenea Octav ar fi infatisat o pereche de picioare, de preferinta fara ciorapi.