Istoria poate fi limpede – EUROPA EXPLICATĂ TINERILOR, SECOLUL XX EXPLICAT NEPOTULUI MEU
Autor: Jacques Le Goff, Marc Ferro
Rating: 
Explicarea jucăuşă a problemelor importante, a istoriei de pildă, convertirea limbajului de specialitate în dialectica lejeră a lucrului „pe înţeles”, a lămuri nepretenţios esenţialul, iată un demers nu dintre cele mai uşoare. Plusul de accesibilitate ne poate tenta să apreciem mai puţin decât se cuvine efortul autorului angajat în asemenea direcţie. Bunăoară, a povesti că Hitler e crud, capitalismul e miraculos, pacea e dezirabilă şi evreii nu mai trebuie răniţi pare la îndemână, neproblematic.
Un prim indiciu: autorul. Întâi te surprinde faptul că scriitori şi profesori de renume sunt cei care aleg să-şi expună astfel domeniul. Renunţând la catedra masivă a universităţilor, istoricul Jacques Le Goff propune Europa explicată tinerilor, o lucrare-rezumat, simplifcarea (dacă nu chiar „desacralizarea”) imensei monografii europene. La fel, Marc Ferro, istoric francez, director de studii la École des hautes études en sciences sociales, descrie părinteşte evenimentele trecutului în Secolul XX explicat nepotului meu. Cele două cărţi nu vor descoase insistent lumea cât mai precis, nu vor adânci obiectul studiului în nuanţe sau poziţii contradictorii, ci vor preda lecţia în mod economic. La sfârşit, cititorul trebuie să fi înţeles temeinic evidenţele.
Cum poate fi, în definitiv, Europa explicată (chiar şi tinerilor) în puţin peste o sută de pagini? O aşa tentativă nu poate fi decât riscantă căci două erori de neiertat amenţină la fiecare pagină: cea prin omisiune, în urma căreia ar rezulta un manual de mâna a doua, un parcurs fugărit printre date şi întâmplări, şi cea a nesemnificativului – o carte perfect inutilă, un pliant turistic lipsit de consistenţă. Jacques Le Goff reuşeşte să evite aceste deficienţe prin valorificarea (sau pentru exemplificarea) concepţiilor Şcolii de la Annales, aşadar prin abordarea istoriei pe perioade lungi, în scopul sintetizării politicului cu socialul pentru descoperirea acelor pattern-uri istorice. Trecutul este aşadar puţin folositor câtă vreme aprofundările ştiinţifice îl descompun -chiar dacă din ce în ce mai exact- în alcătuiri lacunare. Dacă este ceva ce putem extrage din istoire, este longue dureé-ul, acea structura istorică imensă din subsolul evenimentelor şi transformărilor politice, sociale, economice, etc.
În plus, reconstituirea Europei în notă didactică nu este realizată anomic, fără finalitate, Le Goff punând încă din debut, cu un firesc incitant întrebarea călăuzitoare: „Europa, aşa ceva există? A fi european, ce vrea să zică aceasta?”
De partea cealaltă, Marc Ferro abordează problemele secolului XX într-o formulă dialogată, răspunzând în scris întrebărilor nepotului său de şaptesprezece ani, Gwendal. Eseul rezultat apare ca un dialog socratic inversat, în care nepotul pune întrebările iar istoricul răspunde desfăşurând explicativ marile teme ale veacului trecut. De exemplu „Statele Unite sunt ţara melting-plotului? De ce fiecare comunitate locuieşte într-un cartier separat?”, „De unde vine ostilitatea musulmanilor faţă de statul israelian?” sau „Secolul XX s-a crezut un secol al progresului. De unde această iluzie?”. Maieutica lui Ferro reuşeşte în mare parte, prin aceea că nu vizitează unghiurile dificile ale istoriei, tratează suplu, direct la ţintă însă nu se poate ignora o anume direcţie, să-i spunem specifică unui părinte prea protectiv. Atenţie, pare să-i spună el nepotului, poporul german, ajutat de istorici iscusiţi, încearcă procesul de „banalizare a nazismului”, începând cu Nürnberg, nemţii arată cu degetul spre genocide asemănătoare, spre totalitarisme dezvoltate concomitent în perioada războilui. Sau atenţie, melting-potul american este mai degrabă un „salad bowl, în care fiecare comunitate trăieşte separat ca într-o farfurie cu crudităţi”.
Să nu ne imaginăm însă că Jacques le Goff rezistă tentaţiei de a servi tinerilor, printre câteva zeci de pagini politically correct, câte una lipsită de diplomaţia echidistantă a profesorului neangajat. Aflăm, de exemplu, într-o construcţie de idei care ar fi stat excelent pe pupitrul oricărui şoim al vreunei patrii multilateral dezvoltate, că liberalismul economic „îi sacrifică pe muncitori legilor pieţei, profiturilor pe care le au băncile, întreprinderile şi bogătaşii, îi expune şomajului”. Un alt moment de intimitate auctorială regăsim atunci când Le Goff se destăinuie: „Eu cred că nici geografia, nici istoria, nici comportamentul său politic actual (îndeosebi dominarea sa asupra kurzilor) nu justifică integrarea Turciei [în Uniunea Europeană] în timpul apropiat”.
Explicarea Europei şi a secolului XX, iată un proiect utopic în forma exhaustivă a acelor hautes etudes, chiar – în mod absurd – imposibil cu cât instrumentele de cercetare devin mai puternice, mai specializate. Cu toate acestea, limbajul tăios şi inechivoc al simplităţii rezolvă ecuaţiile spinoase, chiar dacă evitându-le profunzimea, practicând într-un ritm sănătos, tineresc, jogging-ul lejer alături de problemele de maximă dificultate. Pentru a completa comparaţia cu maieutica lui Socrate, vom spune că această evitare, un soi de neştiinţă, până la urmă, este o „ne-ştiinţă care se cunoaşte şi, dacă-şi spune astfel, este în numele unei ştiinţe mai înalte” (Jean Brun). Iată, aşadar, un paliativ eficient, în imensa lume a „medicamentelor” cu efecte istorice secundare.
Scrisă de Octav Popa
Related posts:
