Lumea a doua. Imperii şi influenţă în noua ordine globală
Parag Khanna – Lumea a doua. Imperii şi influenţă în noua ordine globală|
Un Custine al începutului de secol XXI; un Hermann Keyserling mai mult interesat de socioeconomie decât de psihologia naţiunilor sau un Toynbee epurat de consideraţii religioase, Parag Khanna întregeşte cu numele său bogăţia perspectivelor asupra lumii cu care piaţa livrescă ne-a bombardat din 1990. După Amartya Sen şi mai nou Fareed Zakaria, Parag Khanna este o a treia mare voce indiană care oferă o alternativă la diferitele teoretizări occidentale, fie ele americane sau franceze cu care rafturile librăriilor sau referinţele bibliografice ne obişnuiseră până de curând. Fiu al unui funcţionar al Tata Corporation, Khanna şi-a petrecut copilăria într-o multitudine de locuri- cariera ulterioară îmbogăţindu-i un deja sentiment cosmopolit pe care l-a încercat ca peregrin al unei lumi globalizate. O biografie nu tocmai unică într-un prezent pentru care geografia nu mai este atât un obstacol cât o invitaţie la cunoaştere, un îndemn la acţiune; o avertizare la adresa identităţii şi status-quo-ului; sunetul de sirenă al schimbării obţinute prin diversitate.
Poate mai mult decât Toynbee de la care se revendică pe parcursul întregii lucrării, Parag Khanna aminteşte de Nicholas Spykman şi a sa “Strategie americană în politica mondială” scrisă în 1942. Asemeni lui Spykman, Lumea a doua încearcă să compună portretul unei lumi dominată de două forţe: geopolitica şi globalizarea. Prima reprezintă raporul dintre putere şi teritoriu. Cea de-a doua trimite către comerţ şi deschiderea graniţelor prin amalgamarea lor într-o piaţă mondială. Antiteza dintre ele, precizează autorul este redată de antiteza termenilor : dominaţie/integrare ; ierarhie/reţea ; politică şi economie ; pesimism şi optimism ; fatalism şi progresism.(p.19) Care este peisajul scolului XXI pe care aceste două forţe încearcă să le modeleze: în centru o structură tip trifoi formată din trei imperii – Statele Unite, Uniunea Europeană şi China înconjurate de zonele semiperiferie şi periferice. Lumea a doua asupra căruia autorul se concentrează este lumea statelor aflate în tranziţie între eşecul subdezvoltării şi reperele calitative ale lumii ultraindustrializate, occidentale. Trasare mai degrabă braudelliană, lumea doua care însuma odinioară statele blocului comunist devine o sintagmă ce reuneşte o gamă largă de ţări ca Turcia, Ucraina, Rusia, Georgia, România şi Bulgaria, Mexic, Venezuela, Argentina, India.
Mari sau mici, slab sau puternic populate, cu resurse subsolice importante sau lipsite de acestea, statele lumii a doua prezintă o serie de caracteristici corespunzătoare clasei mijlocii din sociologie. Indiferent de forma de republicanism aleasă, în toate aceste state există tentaţia autoritarismului şi a populismului; gradul de urbanizare este relativ-nu odată primarul capitalei sau a celui mai mare oraş tinde să fie ales preşedinte- ; o clasă mijlocie subţire amortizează contactul dintre masele săracilor şi oligarhia cleptocrată care de multe ori se închide în cartiere şi cluburi exclusiviste. Corupţia nu este nici atât de flagrantă precum în ările lumii africane, gen Africa sau sud-estul Asiei dar nici subtilă/controlată precum în zonele occidentale.
Rusia este un exemplu excelent pentru ceea ce înseamnă ilustraţia lumii a doua. Fostă mare putere, bazându-se pe un arsenal nuclear invechit dar ineficient în cursa energetică unde petrolul şi gazele naturale contează, actuala Federaţia Rusă este în pragul unui faliment demografic din moment ce rata mortalităţii este de 1,5 milioane pe an, cifră completată de cele aproximativ 1,5-2 milioane de ruşi care îşi caută şansa în Occident. Autoritarismul putinid a adus maselor largi hapul naţionalismului exaltat iar marii oligarhii posibilitatea unei fuziuni cu statul în domeniul life style-ului şi afacerilor. O ţară plină de prădători unde autorul remarcă cu ironie că singurul loc în care cei importanţi se simt în singuranţă este la saună unde toţi sunt goi şi nu au voie să poarte arme ! (p.35)
Turcia este un exemplu poate şi mai bun decât Rusia dacă ne gândim la interesecţia culturilor pentru care stă ca semafor. Cu o populaţie ce în 2020 se estimează că o va depăşi pe cea a Germaniei Turcia kemalistă oscilează între obedienţa faţă de nazurile unei Europe rezervat-duplicitare şi respingerea aderării la UE în favoarea statutului de partener privilegiat precum Rusia sau Marea Britanie [dar nesupus Bruxelles-ului]. Cordon de lăgătură cu lumea arabă şi Iran, Turcia poate fi o adevărată placă turnantă spre netezirea unei diplomaţii comerciale între Asia Centrală şi Europa. (pp.53-60)
India, pe care alţi autori o văd ca o nouă superputere mondială secundând China prin uriaşul său potenţial nu are dedicat decât un spaţiu redus. Ţară cu un guvern slab (opinie în contradicţie cu alte surse care impută New Delhi-ului tocmai abuzul de atribuţii) şi prea multă sărăcie, India pare să fie aşezaţă de autor în aceeaşi rubrică cu Rusia.
Brazilia, un uriaş al emisferei sudice, cu o populaţia de 200 de milioane de locuitori şochează prin dimensiunile sale cu neputinţă de ignorat. Mai mult decât Argentina, Chile sau Venezuela potenţialul său o îndeamnă spre rolul de hegemon local în drumul spre o cale de emancipare faţă de deceniile de depedenţă faţă de SUA. Cu condiţia să se modernizeze şi să rezolve probleme sociale puse de uriaşa sa populaţie.
Dacă avem în faţa ochilor imaginea piliturii de fier polarizată de meridianele magnetice, zonele lumii a doua sunt astăzi suiectul sferelor de influenţe competitive ale celor trei imperii. Parag Khanna distinge trei instrumentare specifice fiecărui imperiu în parte: modelul american bazat pe coaliţii; cel european bazat pe consens şi cel chinez bazat pe consultare (p.16 şi passim). Deşi poate nu cei mai potriviţi, cei trei termeni se referă respectiv la: 1) în cazul american la tendinţa spre militarism unilateral; 2) diplomaţia europeană care încearcă să exporte dezvoltare şi stabilitate conform normelor drepturilor omului; 3) modelul chinez (şi Singapore este inclusă aici) bazat pe o diplomaţie chibzuită interesată de lărgirea propriei influenţe şi de stabilitate şi nu de democraţie sau alte criterii. [Vedem astfel o Chină interesată să stârpească gherilele maoiste în Asia de Sud-Est şi care oferă largi ajutoare financiare în America Latină sau cumpără petrol de la regimul criminal din Sudan.]
Concluzia autorului este un optimism temperat de conştiinţa fundamentului de pesimism pe care cel dintâi se sprijină. Pentru ca cele trei imperii să poată evita un nou posibil conflict de proporţii ele trebuie să înveţe echilibristica conlucrării. Forţele geopolitice care poartă voinţa egoistă de putere trebuie subordonate raţiunilor globalizării ce îndeamnă spre cooperare. Pentru aceastae conomiile celor trei mari puteri trebuie cuplate astfel încât ele să poată prospera şi să nu mai caute resursele necesare la capătul rivalităţii. Ironic, Khanna pare să se apropie de ideea ultraimperialismului lui Karl Kautski – un condominion al marilor puteri unite în explotarea lumii. Dacă cel propus de Khanna este în beneficiul celor trei sau al întregului sistem internaţional rămâne discutabil. Între fascinaţia adamsmithiană a unui liberal şi conştiinţa realpolitikului, Khanna speră într-un fel că globalizarea poate fi canalizată întru rezultate pozitive. Concluzie cu care numeroşi autori nu ar fi cu siguranţă de acord. Chiar dacă poate nu este în sinonimie cu sugestiile şi conchiderile autorului, Lumea a doua se bucură de un condei tonic şi inteligent care îmbină experienţa martorului ocular cu o bibliografie substanţială.
Autor: Parag Khanna
Traducător: Doris Mironescu
Rating: 4/5
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2008
440 pagini
ISBN: 973-46-1235-2
Scrisă de Silviu Petre
Related posts:
interesant articol.