Manufacturing Consent: Noam Chomsky and the Media (1992)

Întâlnirea cu Noam Chomsky, activistul social cu gusturi anarhiste, poate fi, pentru cel care o experimentează, cheia dezlegării multor enigme cu care suntem contemporani. De ce totuşi are sens să ne interesăm la modul serios şi rece de politică. În ce mod NU ne afectează dacă echipa noastră s-a calificat pentru campionatul mondial, faza stradală. Cine decide ce merită sau nu să fie o ştire. La ce bun să alegem din opţiunile despre care cineva a decis cu titlu peremptoriu că merită să fie alese. – Dacă ultimele fraze sunt lăsate aşa, fără semnul exclamării, avem de-a face cu un şir de blazări. Ajunge să le restituim ceea ce le lipseşte, şi devin frământări în aşteptarea dezlegărilor.

“Manufacturing consent” are la bază o concepţie cu radăcini britanice, conform căreia democraţia ar fi un joc pentru “elite”, la care masele trebuie să asiste în tăcere, desigur, spre binele lor. Este nevoie deci de o tehnică a controlului care să elimine publicul din mecanismul decizional, în interesul unei “clase specializate”. Lucru cum nu se poate mai uşor, deoarece omul obişnuit nu urmează raţiunea, ci credinţele, iar atunci totul se reduce la hrănirea credinţelor sale naive cu iluzii necesare, spune Noam Chomsky. Şi atunci conceptul de democraţie însuşi este pus sub semnul întrebării, din moment ce îndoctrinarea şi propaganda nu sunt incompatibile cu aceasta.

Interesantă este analiza făcută mass-mediei americane, care porneşte de la o premisă: într-o societate democratică, rolul comunicării relativ la problema războiului ar fi să prezinte alternative viabile în favoarea păcii şi să găzduiască dezbateri pe tema problemelor care împing spre război. Însă în USA, aşa ceva pur şi simplu nu se întâmplă niciodată. Există o conivenţă între marii creatori de presă şi administraţia de la Casa Alba, care face ca publicul să fie pus în situaţia de a se concentra pe anumite aspecte, în defavoarea altora. Şi exemplul adus de activistul american este cazul Timorului de Est.

Invadarea Timorului de Est de către Indonezia a fost probabil cea mai mare catastrofă a secolului XX din perioada post-războaielor mondiale. O societate tradiţională, patriarhală, atehnologică, situată pe o insulă bogată în resurse, invadată de o armată modernă, cu armament furnizat copios de USA şi Marea Britanie. Masacre, răpiri, violuri, lagăre de concentrare – pe de o parte, vagi ştiri prin presa occidentală, pe de altă parte. În 1978 atrocităţile ating nivelul de genocid, în timp ce acoperirea în mass-media devine 0 (zero). Şi asta în vreme ce peste 80% din ceea ce numim presă nu se ocupă, în opinia lui Noam Chosmky, decât cu diversiune (fotbal, fapt divers, astrologie, etc.), al cărei singur rezultat practic este reducerea capacităţii consumatorului de a gândi!

Amalgamul nu este deloc întâmplător, pentru că există dincolo de perdeaua de fum oameni care selectează subiectele, distribuie îngrijorările, pun în evidenţă anumite aspecte, încadrează problemele, filtrează informaţia şi stabilesc limitele dezbaterilor. Un imens şi haotic spectacol în spatele căruia cineva decide ce merită jucat. Teoria conspiraţiei? Nu. Analiză instituţională. Aici sar ca arşi criticii şi li se strepezeşte zâmbetul cinico-ironic de pe buze. Pentru că analiza instituţională e fluierat în biserică pentru o societate care s-a construit tocmai pe critica mecanismelor monarho-feudale tradiţionale.

Filmul realizatorilor canadieni, Mark Achbar şi Peter Wintonick s-a bucurat în Canada de un enorm succes. Un documentar realizat frumos, cu multe informaţii biografice, cu prezentarea echilibrată a punctelor de vedere în confruntare, cu teze tulburătoare şi care n-au cum să nu intereseze. Cu probleme. Cu soluţii. Despre o idee (fabricarea consimţământului), autorul ei (Noam Chomsky) şi relaţia lui cu un vector creator de societate (mass-media). Ecranizarea ciclicei întâlniri dintre David şi Goliath, în care primul nu se sfieşte (e aproape un truism) să spună: “Cum poţi face mass-media mai democratică? La fel cum poţi face corporaţiile mai democratice: SCAPĂ DE EA!”

Scrisă de Radu Iliescu

Related posts:

1. Ţâţe goale şi pistoale – CULTURA MEDIA
2. A nu mai fi necăjit cultural – THE MEDIA AND MODERNITY…