Omul creştin şi fericirea (ne)condiţionată

Trăim pentru a consuma – pare a fi dictonul vremurilor de astăzi. Divertisment, televiziune, sex, sport, vestimentaţie, fast-food; tot ceea ce percepem cu ajutorul simţurilor şi care ni se oferă prin intermediul mijloacelor de informare-îndoctrinare în masă trebuie astăzi consumat. Cantitatea a surclasat definitiv calitatea. Totul există sub semnul excesului, al extinderii cantitative până la ridicol. Stimularea unor noi/false nevoi şi înmulţirea continuă a necesităţilor umane au drept obiectiv declarat îmbunătăţirea perpetuă a nivelului şi stilului de viaţă. Progresul tehnologiei şi noile standarde cultural-societale sunt direct proporţionale cu regresul credinţelor şi învăţăturilor tradiţionale. În timp ce preocuparea muncitorilor din gulagul sovietic consta în realizarea la timp a planurilor de producţie, în caz contrar suferind măsuri coercitive din partea autorităţilor, cetăţenii vremurilor de azi sunt ocupaţi (de multe ori, inconştient) cu eliberarea de vechile prejudecăţi tradiţionaliste, considerate anacronice şi, din ce în ce mai mult, dăunătoare, altfel fiind supuşi oprobriului public. „Pe măsură ce comportamentul deviant începe să fie considerat normal, normalul devine deviant” [1]. Moravurile orânduirii „de hiperconsum” [2] ţin de imediat şi de capacitatea de a fi flexibil şi conformist.

Este din ce în ce mai puţin loc pentru judecăţi morale şi de valoare. Pentru generaţia teribilistă a celor care utilizează figura lui Che Guevara drept marcă a vestimentaţiei, „moralitatea tradiţională pare adesea ca un ideal istoric revolut” [3]. Cultul consumului fără limite condiţionat de evoluţia ştiinţei şi tehnicii înlocuieşte libertatea Hristocentrică şi reperele religioase. „Rare au fost fenomenele care au reuşit să modifice atât de substanţial modul de viaţă şi gusturile, aspiraţiile şi comportamentele majorităţii oamenilor, într-un timp atât de scurt. Nu vom evidenţia niciodată îndeajuns tot ceea ce omul nou din societăţile liberale « datorează » societăţii de consum” [4].

Marxismul şi consumerismul converg în idealul cu care iluzionează masa umanităţii. Umanitatea devine astfel o entitate de sine stătătoare, gândită ca un muşuroi imens de furnici, unde fiecare are rolul său şi contribuie la bunăstarea generală. Idealul comun marxismului şi consumerismului este fericirea universală şi egalitatea socială. Atât marxismul, cât şi consumerismul, fac apel la economie pentru determinarea nivelului de trai. Orice este justificabil în numele egalitarismului ca veche şi nouă valoare supremă. Însă egalitatea sugrumă dreptatea şi „o înlătură cu desăvârşire”, din mormântul dreptăţii răsărind egalitatea” [5]. Socialiştii de ieri sunt falşii profeţi de astăzi, „lupii răpitori ascunşi în piele de oaie” [6], promotori ai societăţii de consum.

Reţeta fericirii variază de la o epocă la alta. Într-un viitor din ce în ce mai apropiat, umanoizii vor fi programaţi să fie fericiţi conform propriilor pasiuni şi dorinţe, ceea ce va diminua considerabil sau până la un minim neatins libertatea individuală şi capacitatea de împotrivire. Distopia lui Aldous Huxley – Brave New World – este şi din acest punct de vedere o profeţie sumbră. Condiţionarea fericirii în funcţie de idealul general se datorează cunoaşterii în profunzime a sentimentelor şi judecăţilor care caracterizează lumea de la Facere şi până astăzi. Înţelegând până în cele mai exacte detalii ceea ce vor oamenii de la viaţă, adică să fie fericiţi aproape necondiţionat, şi aplicând metodele de manipulare şi inginerie socială pentru a controla umanitatea dominată de beatitudine, umanoizii rezultaţi nu vor mai îndeplini niciun rol creator. Într-un fragment literar excepţional din Brave New World, personajul Mustafa Mond, unul dintre Controlorii Mondiali, îi explică Sălbaticului: „Azi nu mai există dezbinări în materie de convingeri sau ataşamente; eşti condiţionat astfel încât să nu poţi să nu faci ceea ce trebuie. Iar ceea ce trebuie să faci este în general atât de agreabil – şi li se dă frâu liber atâtor impulsuri fireşti – încât, de fapt, nu există ispite cărora să li te împotriveşti” [7].

Este o versiune a fericirii concordantă viziunii lui Epictet care spunea că „omul fericit este cel care trăieşte în armonie cu lucrurile sau îşi acceptă în întregime destinul”. Cu alte cuvinte, a fi fericit înseamnă a te conforma fără murmur sau a sluji vremurilor, nu lui Dumnezeu [8]. Este mai curând o maladie decât o stare reală de fericire. Umanoizii condiţionaţi nu vor face diferenţa.

Împotriva acestei prefaceri radicale a fiinţei umane şi a exproprierii sufletului, în acest moment de grea cumpănă se ridică religia şi trăirea dreptmăritorilor creştin-ortodocşi. „Libertatea, atunci când eşti în lume, se manifestă trăind în Hristos în cadrul instituţiilor – statul, familia, neamul – lăsate de Dumnezeu pentru existenţa noastră în ordinea firii. Aceste instituţii sunt daruri ale lui Dumnezeu” [9]. A fi fericit întru Hristos înseamnă a fi liber şi responsabil. Astăzi, „tinerii au fugit din Biserică pentru a trăi o închipuită libertate” [10]. Ne amăgim cu iluzia libertăţii celebrând mediocritatea şi conformismul. Suntem cu atât mai liberi cu cât ne adaptăm mai bine timpurilor, ne învaţă seculariştii mondialişti.

Creştin-ortodoxul nu este condiţionat de inovaţiile tehnico-ştiinţifice sau de „cultul sănătăţii ca standard de viaţă” [11]. El nu visează o fericire patologică într-un spaţiu atemporal continuu, de dragul căreia ar sacrifica propria condiţie care îl individualizează şi îl face liber. „Creştinul se împlineşte prin cultivarea legăturii cu Hristos prin urmarea faptelor credinţei şi ale dragostei” [12]. El nu are nevoie de specialişti în nutriţie, de consilieri matrimoniali sau de psihologi care să preia locul duhovnicului la spovedanie. Creştinul nu are nevoie de „modelele mitologice, cărora omul modern ajunge prizonier” [13]. Drepturile omului, răstălmăcite şi manipulate astăzi în fel şi chip, reprezintă drepturile tuturor celor care au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Pentru creştinul-ortodox Hristos este Fiinţa Supremă, iar adevărul predicat de acesta este Adevărul Suprem. Prin credinţă, creştinul se mântuieşte, credinţa fiind „încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor nevăzute” [14]. Dar mondializarea şi dogmele fals sacrosancte ale umanismului şi fericirea pe care o propovăduiesc prin mijloacele de informare-îndoctrinare în masă mutilează credinţa şi o transformă într-o doctrină reglabilă şi determinată tehnologic. „Globalizarea, în esenţa ei, este un proces de asimilare, omogenizare şi integrare a tot ceea ce este încă în viaţă”. Viaţa nu este distrusă, ci transformată „într-un « habitat » aseptizat” [15].

Dreptmăritorul creştin trăieşte o fericire necondiţionată de vremuri, de ştiinţă sau de ideologii care subjugă sufletul. El este condiţionat doar de responsabilitatea în faţa Domnului şi de luciditate, aceasta fiind „crucea pe care o poartă şi care este suportul durerilor, al necazurilor şi al suferinţei purificatoare” [16].

Scris de Dragoş Moldoveanu

Note:

[1] – Gertrude HIMMELFARB, A Demoralized Society: The British/American Experience, în The Public Interest, 1994.

[2] – Gilles LIPOVETSKY, Fericirea paradoxală. Eseu asupra societăţii de hiperconsum, traducere de Mihai Ungurean, editura Polirom, Iaşi, 2007.

[3] – Frank FUREDY, Cultura fricii. Asumarea riscurilor şi moralitatea aşteptărilor scăzute, traducere de Andreea Năstase, editura Antet, 2007.

[4] – Gilles LIPOVETSKY, op. cit.

[5] – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI, Învăţături despre bine şi rău, traducere de părintele Teofil Petrescu, ediţia a II-a, editura Sophia, 2006.

[6] – Evanghelia după Matei, 7:15.

[7] – Aldous HUXLEY, Minunata lume nouă, traducere de Suzana şi Andrei Bantaş, editura Polirom, Iaşi, 2003.

[8] – Sf. Atanasie cel Mare susţinea: Ştim că trebuie să slujim nu vremurilor, ci lui Dumnezeu!.

[9] – Mircea PLATON, Gânduri despre ortodoxul român, astăzi, în lume, în Ovidiu HURDUZEU, Mircea PLATON, A Treia Forţă: România profundă, editura Logos, Bucureşti, 2008.

[10] – Ieromonah Savatie BAŞTOVOI, Între Freud şi Hristos, editura Cathisma, Bucureşti, 2008.

[11] – Frank FUREDY, op. cit.

[12] – Virgiliu GHEORGHE, Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor, ediţia a II-a, editura Prodromos, Bucureşti, 2008.

[13] – Ibidem.

[14] – Evrei, 11:1.

[15] – Ovidiu HURDUZEU, Sclavii fericiţi. Lumea văzută din Silicon Valley, editura Timpul, Iaşi, 2005.

[16] – Ciprian Mihai CÂSLARIU, Despre inteligenţa dreptmăritorului creştin, în Rost, 2003, www.romfest.org/rost.

Related posts:

1. Spengler dixit: „Stăpânul lumii devine sclavul maşinii!” – OMUL ŞI TEHNICA
2. Omul care ne trebuia – III
3. Omul care ne trebuia
4. Omul care ne trebuia – II
5. Glose pe marginea fragmentelor 149 şi 150 din OMUL RECENT, de Horia-Roman Patapievici