Primii paşi în hinduism – INTRODUCERE GENERALĂ ÎN STUDIUL DOCTRINELOR HINDUSE

Autor: René Guénon
Rating:

Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse ar putea la fel de bine să se intituleze Introducere generală în opera lui René Guénon. Fiind prima carte publicată de acesta, ea este totodată pragul scrierilor guenoniene, conținând în germene toate ideile importante pe care le va dezvolta în opera sa de mai târziu.

Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse nu vrea să fie mai mult decât o anunță titlul său. Ea nu este o expunere amplă a acestor doctrine, ci o carte de început pentru oricine ar dori să se aplece asupra studiului hinduismului cu mintea limpede, dezbărată de prejudecățile occidentale. Tocmai necesitatea de a renunța la multe dintre ideile pe care lumea Occidentală de astăzi le ridică la rangul de principii, face ca o parte din carte să fie dedicată criticii acestor idei.

Unii ar putea reproșa că această critică are prea puțină legătură cu hinduismul. Nimic mai puțin adevărat: este necesar ca o lucrare care își propune să arate cum trebuie privită doctrina hindusă să își asume și sarcina de a arăta cum nu trebuie aceasta privită. Trebuie să arate, deci, care este mentalitatea la care trebuie să renunțăm pentru a înțelege hinduismul. Exact aici se înscriu acele pagini dedicate de Guénon criticii Occidentului și a modernității.

Zadarnic s-ar căuta aici multitudinea de trimiteri bibliografice care trece astăzi sub numele de erudiție. Zadarnic s-ar căuta polemicile sterile cu care am fost obișnuiți de lucrările ”științifice” moderne. Cartea lui Guénon nu își propune să convingă, ci numai să expună, tăios și imparțial, niște adevăruri pe care oricine intenționează să studieze doctrina hindusă trebuie să le cunoască. Cât despre refuzul de a face altminteri, acesta vine atât din lipsa de încredere în metodele științei, cât și din siguranța faptului că metafizica nu lucrează cu ipoteze și nu admite decât certitudini.

Structura cărții este adaptată perfect scopului său: ea debutează cu critica ideilor moderne occidentale, trecând apoi la prezentarea generală a gândirii orientale. Partea a treia este singura dedicată exclusiv doctrinelor hinduse, pentru ca, în ultima parte, să se reia critica Occidentului din punctul de vedere specific al modului cum acesta interpretează gândirea Orientului.

Atașați de civilizația europeană – unica ce merită numele de civilizație în ochii lor – orientaliștii occidentali sunt insuficient ”echipați” pentru a studia Orientul. Atrași de ceea ce Guénon numește prejudecata clasică, ideea că lumea a început cu adevărat doar odată cu greco-romanii, ei refuză să vadă atât faptul că ideile greco-romane au fost influențate de Orient, cât și faptul că această civilizație nu a reprezentat nicidecum o culme din punct de vedere metafizic, având unele scăderi ce păreau încă de atunci să anunțe modernitatea.

Dincolo de această greșeală de concepție, Guénon identifică și o greșeală de metodă a oamenilor de știință occidentali. Ea rezidă în folosirea metodei istorice, ce are drept caracteristică luarea în considerare doar a rămășițelor materiale. Lipsa acestor rămășițe, explicabilă în multe moduri, nu este de natură a dovedi, în final, nimic. Pe de altă parte, doctrinele sacre nu au evoluat în sensul în care occidentalii înțeleg acest termen: în metafizică nu pot exista ”descoperiri”. Tot ceea ce poate fi astăzi cunoscut a putut fi cunoscut de un număr de oameni din toate timpurile. De aici derivă imposibilitatea progresului și, pe cale de consecință, inaplicabilitatea metodei istorice.

Prezentând modurile generale ale gândirii orientale, Guénon reușește, în mod admirabil, să schițeze semnificația metafizicii. Comparând-o pe rând cu știința, cu filosofia și chiar cu teologia, arată de ce punctul de vedere metafizic, cunoaștere a universalului, nu se poate întâlni cu acestea, care sunt – mai mult sau mai puțin – cunoașteri limitate la particular.

Interesul de a explica sensul real al metafizicii – lipsit de orice legătură cu ceea ce înțelege filosofia occidentală prin acest cuvânt – este unul evident. Guénon arată că termenul de metafizică este singurul potrivit pentru a fi aplicat gândirii hinduse. Spre deosebire de religie – termen ce poate fi aplicat perfect numai iudaismului, creștinismului și islamului – metafizicii îi lipsește elementul sentimental, reprezentând o cunoaștere pur intelectuală.

Trecând la prezentarea propriu-zisă a metafizicii hinduse, se face întâi distincție între punctele de vedere ortodoxe și cele heterodoxe. Ortodox este, pentru hinduși, tot ceea ce se sprijină pe Vede. Din contră, heterodox este ceea ce contrazice Vedele și este, deci, fals. Se înțelege, așadar, de ce autorul va alege să prezinte doar cele șase darsana ortodoxe: nyaya, vaiseșika, sankhya, yoga, mimansa și vedanta.

Cu privire la semnificația termenului de darsana, trebuie spus că cea mai bună traducere a acestuia este punct de vedere. Ele nu reprezintă, deci, școli sau sisteme filosofice cum cred orientaliștii, ci puncte de vedere a căror multiplicitate nu afectează unitatea Tradiției.
Dincolo de darsana, Guénon se mai oprește și asupra altor idei menite să ajute la o conturare cât mai corectă a metafizicii hinduse și să indrepte unele erori occidentale. Este explicat principiul separării castelor, se prezintă traducerea corectă a unor termeni hinduși, cum ar fi dharma. În mai puțin de o sută de pagini autorul reușește să ofere o viziune excelentă asupra doctrinei hinduse, o cale corectă de înțelegere a acesteia, ce poate da loc aprofundărilor ulterioare.

În ultima parte se revine la critică, de data aceasta a modului cum diverse științe sau pseudo-religii au interpretat hinduismul. Sunt desființate, scurt și fără drept de apel, pozițiile orientalismului oficial, ale științei religiilor, ale teosofismului și ale unor încercări de a occidentaliza Vedanta.

În concluziile la această lucrare, Guénon expune pentru prima dată ideea – ce va fi reluată pe larg în Orient și Occident – de ridicare a Occidentului cu ajutorul orientalilor. Ridicare ce apare ca o variantă la distrugerea mai mult sau mai puțin iminentă a lumii occidentale, dar pentru care se va cere ca Occidentul să își conștientizeze propriile greșeli și să fie el cel care întinde mâna spre Orient.

Pentru cei ce nu au luat niciodată contact până acum cu viziunea împărtășită de Guénon, trebuie spus că le înțeleg mirarea după citirea chiar și acestor câteva idei expuse aici. Există două moduri în care se poate citi o carte a sa: unul similar celui în care abordăm alte cărți, în ideea de a vedea ce a mai spus și autorul respectiv. În care suntem dispuși să reținem unele idei, dar doar în măsura în care nu contrazic prea tare concepțiile despre lume pe care le avem deja. Altul, în care căutăm să înțelegem ceea ce deja simțim că este greșit în ideile întâlnite pe toate drumurile, o căutare după o părticică din adevărul absolut, așadar un mod de a citi lipsit de orice prejudecată modernă. Nu cred că mai este nevoie să spun de ce cei ce vor porni la lectură în primul mod nu se vor alege, în final, decât cu o altă carte trecută pe răboj.

Scrisă de Ioana Păsculeț

Related posts:

1. Introducere la Versetele serafice