Republica din Imperiu. Complexul militaro-industrial american – I
Acţiunea filmului Gladiatorul stă sub zodia restituirii ortodoxiei unui principiu. La sfârşitul unei domnii glorioase, împăratul Marcus Aurelius, victorios pe toate fronturile contemplă locul său în istorie. Ce cadoul mai frumos poate încununa opera sa decât redarea formei politice iniţiale a Romei: Republica. Dacă Imperiul înseamnă pace, de ce pacea nu ar însemna echitate?! Evident o redare artistică a idealurilor propriei noastre epoci care îşi închipuie o devoluţie a puterii absolute rezultând într-o perestroika a antichităţii. Indiferent dacă s-a dorit sau nu un apropos cu nuanţe politice, filmul lui Ridley Scott vibrează ecouri ale angoaselor şi speranţelor noastre actuale.
O critică a rolului Statelor Unite pe glob, mai ales după 1991 a exprimat teama ca un imperiu american va necesita o conducere autoritară care va submina fundamentele republicii. Dacă pentru restul lumii America este un imperiu, pentru mulţi americani, fie şi educaţi sau la curent cu dezbaterile publice, cuvântul “imperiu” este repugnant, preferându-se eufemisme mai cuminţi precum: proeminenţă, supremaţie, hegemonie (Niall Ferguson).
Michael Ignatieff, fidel admiraţiei faţă de un prezumabil excepţionalism american preferă termenul de imperiu uşor (“empire lite”). Terry Nardin mută discuţia de la substantiv către atribut, vorbind despre nu o Americă în calitate de imperiu, ci de un imperialism al drepturilor omului pe care SUA îl pot exercita în zonele problematice ale lumii.
Înainte însă de a ne pronunţa asupra moralităţii expansionismului american a trebui să recurgem la un demers circular care să treacă prin examinarea resorturilor puterii militare americane în lume pentru a ne reîntoarce la dezbaterea deontologică. Mai precis la studiul complexului militaro-industrial american. Ceea ce numim complexul militaro-industrial reprezintă ansamblul raporturilor ce leagă politicul şi armata de marile corporaţii producătoare de armament cu mass-media şi electoratul. Un domeniu radiant cu mai multe nuclee exprimând o relaţie între factorii de decizie şi legitimitatea socială.
Eseul de faţă va avea o structură elicoidală, orbitând în jurul miezului principal pentru a ilustra diferitele aspecte: situaţia prezentă a armatei americane (partea I); originile complexului militaro-industrial (partea II); exportul de arme (partea III); relaţia dintre armată şi societate (partea IV); reflecţia asupra semnificaţiilor războiului contra terorii ca surogat de concluzie (partea V).
I. Colosul
Dacă anumite voci jubilează la gândul declinului puterii americane în perspectivă, pumnul armat al acesteia prezintă deocamdată un volum impresionant. Cu un buget de este 650 de miliarde $ în anul fiscal 2009 (4,7%/4,8% din PIB), Statele Unite sunt pe primul loc în lume la capitolul cheltuieli militare. Bugetul DoD-ului (Department of Defense) este echivalent după anumite state cu bugetele următoarelor 23 de state în clasament. Ajungând la cca. 37% din PIB în anii celui De-al doilea război mondial, bugetul militar american nu a depăşit zece procente pe parcursul Războiului Rece unde s-a situat între 6-8 % din PIB pentru a scădea la 3% după 1990. În 2008 cheltuielile de război ale SUA s-au ridicat la 711 mld. $- o pondere de 48% din totalul mondial (Europa având 20%; Rusia 5% şi China 8%).
Un asemenea combustibil financiar întreţine o forţă militară de aproximativ 1,4-1,5 milioane de oameni dublaţi de circa 800.000 de rezervişti. Efectivul este întrecut numai de Armata Populară Chineză.
Arsenalul tehnologic listează între 87-9000 de tancuri Abrams (probabil cele mai bun din lume) pentru trupele terestre şi marină; 9 grupuri de luptă navale şi trei tipuri de avioane camuflate (Stealth). Imperiul logistic american cuprinde între 730 şi 800 de baze şi facilităţi militare răspândite pe mapamond.
II. Apariţia complexului militaro-industrial american
Edificarea complexului militaro-industrial american în anii ’50 [deşi probabil că originea sa ar putea fi stabilită chiar dinainte] reprezintă deznodământul unei evoluţii tensionate a rolului Americii în lume. Credinţa într-un excepţionalism care sălăşluieşte într-un imperiu al libertăţii (Thomas Jefferson) vag şi măreţ a creat o polisemie problematică. Pe de-o parte avem o Americă neutră, o cetate pe de deal (the city on a hill) al cărui exemplu va lumina umanitatea şi care se fereşte de alianţe incomode (entangling alliances; Thomas Jefferson). Pe de alta o Americă expansionistă, cruciată care pleacă să vâneze demonii de peste mări (John Quincy Adams) şi a cărei sferă de interes devine treptat coextensivă cu întreaga lume. O doctrină Monroe care îşi extinde înţelesul pe măsură ce America se implică tot mai mult în afacerile internaţionale.
Ceea ce a devenit ulterior armata americană îşi are originea în miliţiile coloniale care au fost angajate împotriva coroanei britanice în timpul Războiului de Independenţă. Pacea cu englezii şi vastul spaţiu continental oferea doar oponenţi asimetrici care nu justificau o trupă foarte mare. De abia Războiul de Secesiune a fost adevăratul test militar al naţiunii, unul cu ea însăşi. Cel mai sângeros conflict la care a participat până acuma armata SUA a implicat 13% din populaţia opunând Nordul industrializat (cu o populaţie de 23.000.000 de oameni dintre care 2.100.000 soldaţi) Sudului agrar şi sclavagist (9 milioane dintre care 3,5 milioane sclavi şi o armată de 8-900.000 soldaţi).
Cu o armată şi marină încă modeste, Statele Unite erau la începutul secolului XX prima putere economică a lumii şi un hegemon cu apetit în expansiune. Între 1902-1911 armata regulată avea 75.000 de oameni, mult sub cifra de 100 de mii autorizată de Congres prin legea din 1902. Se apreciază că între 1908-1913 SUA au cheltuit 430.000$ dolari pe întreţinerea aparatului de război comparativ cu 22 milioane $ Franţa şi Germania (fiecare), 12 milioane $ Rusia şi 2 milioane $ Belgia.
În zorii Primului război mondial un program ambiţios de înarmare aduce Marina pe locul III în lume. Legea din 1916 creează o armată permanentă de 175.000 soldaţi pe timp de pace şi 300.000 pe timp de război.
Tăvălugul trupelor de peste Atlantic a înclinat definitiv balanţa în favoarea Triplei Înţelegeri oprind ofensiva Germaniei. Generalul Pershing, comandatul trupelor americane anunţa pe 4 iulie 1918 că un milion de soldaţi sosiseră în Europa (cu o rată de 250.000/lună). Numărul maxim de soldaţi pe care Washingtonul i-a recrutat s-a cifrat la impresionantul 3.685.458- o prezenţă demnă de o forţă cu pretenţii mondiale.
Legea din 28 februarie 1919 demobiliza armata reducând-o la un contingent de 19.000 de ofiţeri şi 205.000 de soldaţi în timp de pace. Ajustările din anii ulteriori vor stabili corpul de luptă la 125.000 de soldaţi şi ofiţeri în 1936.
Pe 7 decembrie 1941 forţele terestre deţineau 1.644.000 oameni grupaţi în 4 armate; 37 de divizii şi 40 de grupuri aeriene de luptă. Şocul de la Pearl Harbour şi decizia de a intra în război s-a concretizat printr-un masiv program de reînarmare care previziona 10 milioane de oameni disponibili sub steag (3,6 milioane în 1942). Tot în 1942 se creează nouă centre de comandă- un construct instituţional corespunzăor unei armate permanente.
La sfârşitul celui De-al doilea război mondial SUA deţineau 684.000 trupe de uscat; 306.000 aviatori şi peste 500 de mii de funcţionari în cadrul Marinei. Dilema securităţii din anii ’50 şi teama de un posibil nou război mondial menţine sub ordin un efectiv de 591.000 de trupe de uscat.
Cel de-al Doilea război mondial rămâne emblematic pentru asumarea definitivă a rangului de putere mondială cu responsabilităţile aferente. Nevoia sporită de mijloace de luptă va suda cercurile de la Washington de mediul corporat care le putea livra. Astfel, dacă primele 250 de mari companii deţineau în 1939 65% din cifra de afaceri de pe piaţă în 1944 aceasta se va modifica la 78%. Chiar şi preşedintele Eisenhower, al cărui discurs de adio este citat ca emblematic pentru ceea ce va însemna critica complexului militaro-industrial, va spori valoarea contractelor de război de la 35,6 mld. $ în 1957 la 47, 2 mld.$ în anul următor pentru a fabrica 4,5 milioane noi locuri de muncă.
La finalul Războiului Rece, pentru a face un salt peste timp SUA deţineau, pentru a da doar câteva cifre orientative: 105 submarine nucleare; 168 submarine Diesel; 184 nave mai.17 NATO, adică SUA şi aliaţii săi numărau 11,9 milioane de oameni opuşi la 13,9 milioane de soldaţi ai Pactului de la Varşovia. În 1991, după o încleştare homerică de peste patru decenii, costul Războiului Rece se ridica la 13,1 trilioane $ cu o rată anuală de 298,5 mld $.19
[Va urma]
Related posts:
-Faptul ca SUA are cel mai mare buget militar se datoreaza faptului ca are cel mai mare PIB din lume.
-Faptul ca dispune de cel mai performant armament se datoreaza faptului ca dispune de cea mai buna tehnologie.
-Ca sa dispui de cel mai mare PIB si de cea mai buna tehnologie trebuie sa ai in spate o economie performanta.
-Ca sa ai o economie performanta trebuie sa dispui de un manegment performant.
-Ca sa dispui de un menegment performant trebuie ca societatea sa fie organizata astfel incat sa permita dezvoltarea.
De aceea SUA este cel mai puternic stat din lume si pentru interesele Romaniei sa speram ca si in viitor va ramane la fel.
@ Atol,
ai uitat sa adaugi faptul ca SUA are cea mai mare datorie din lume. Deci triada explicativ-explicationala este: cel mai mare pib, cel mai performant armament si cea mai mare datorie publica. Nu neaparat in ordinea asta.
Desigur, s-ar putea ca cea mai mare datorie sa pape hap-hap cel mai mare pib si cel mai performant armament, caz in care o sa avem cel mai mare fassss…
Intr-adevar, SUA au la ra actuala cea mai amre datorie din lume. Daca in anii ‘70 America era printre tarile creditoare, oata cu anii ‘80, ajunge incet-incet o tara tot mai debitoare, continund sa aobade ceva vreme cea mai mare datorie mondiala. Razboiuldin Golf din 1990 a fost furnizat in cea mai mare parte de bancile Japoneze. Ulterior China a devenit un furnizor al unor actiuni de asemenea gen militarist inrucat China detine cel mai mare rezervor de dolari din lume [la inceputul anilor 2000 SUA se redresase in pozitia de lider la captolul depozite pentru a fi re-intrecuta de China]. O tara poate avea si o economie performata si o mare datorie. Mai ales ca SUA detin intr-adevar o armata performanta si, precum Imperiul Britanic in trecut garanteaza o anumita ordine internationala. Insa, ca si in relatiile dintre oameni mai devreme sau mai tarziu datoriile se platesc.
ca datoriile se platesc, si intre oameni si intre state, asta e una. dar intrebarea geopolitica e: pe barba cui?
Eu cred ca, atunci cand va ajunge sa se platesca, datoria Americii va fi rambursata in modul cel mai neindoios cu putinta: cu America.
Intre state datoriile nu se platesc ca intre oameni sau cetatenii unui stat si o banca creditoare de pilda. dar intr-un fel sau altul se platesc. Cred ca cinimsul este n ambele sensuri: vor plati sa zicem atat statele sarace dar bogate in resurse insa si statele din Lumea I vor avea si ele tributul lor. Numarulmare de imigranti care le va altera structura demografica si profilul cultural insotesc foamea de resurse si globalizarea.//
Insa as vrea sa te intreb Radule, cum adica datoria Americii va fi platita tot cu America? Mi se pare o afirmatie interesanat dar spre parerea mea de rau nu o inteleg.
@ silviu p,
USA nu s-a imprumutat de la un stat anume, sau de la mai multe state, ci de la banci. In momentul in care nu poti plati, sau nu vrei sa platesti, pentru ca ai alte prioritati, banca iti rotunjeste datoria cu dobanzi. Nici bancile care au imprumutat USA nu s-au abatut de la aceasta regula. Asa se face ca azi datoria acestei prime tari, care n-are nicio jena sa-si aroge pretentii de suprematie globala, este mai mare decat cea a tuturor tarilor africane la un loc.
Vine un moment in care, adaugandu-se dobanzi si dobanzi la dobanzi, banca vine si-ti ia casa, masina si cusca de la caine. Devine stapana peste tot ceea ce credeai ca-i al tau. Atunci cand bancile decid ce anume poate face sau nu o tara, bancile stapanesc tara respectiva. Nu stiu daca USA e in punctul acela, dar e ineluctabil.
Arma financiara mai este folosita de cineva: Iranul, tarile arabe si China. Se stie ca dolarul nu mai e demult garantat strict cu proprietatile americane. Doctrina Monroe extinsese garantiile dolarului la petrolul din Orientul Mijlociu. Altfel spus, bogatiile subsolului aflate in afara USA deveneau prin vointa muschiului politic usamerican garantie pentru hartiile de valoare ale “jandarului mondial”.
Saddam Hussein a fost primul care a indraznit sa se sustraga acestor pretentii. L-a costat viata pe el personal, iar irakienii au platit un pret ingrozitor. Numai ca nici americanii n-au iesit tocmai bine, se prea poate ca razboiul din Golf sa fi fost pentru ei picatura care i-a aruncat in criza economica. Pe fondul acesta, Iranul a promis si a trecut la diversificarea monedelor pe care e dispus sa tranzactioneze euro. Tarile arabe vorbesc despre acelasi lucru, ba mai mult, vor sa emita o moneda pentru Orientul Mijlociu, alta decat dolarul american, sau decat euro. Din ce in ce mai mult se vehiculeaza teoria cosului de monede in schimbul petrolier, adica au luat-o toti pe urmele lui Saddam Hussein, si americanii nu pot sa zica nici pis, ocupati cum sunt sa-si linga criza.
Un alt megaeveniment a trecut aproape neobservat: arabii si chinezii cumpara afaceri americane. Si nu orice: cumpara porturi si banci americane. In urma cu vreo 10 ani ar fi fost inacceptabil. Azi sunt solicitati s-o faca, si nu se sfiesc. Practic, daca dolarul nu s-a transformat in hartie igienica abraziva, nu li se mai datoreaza americanilor, ci rezervelor imense aflate in China, Japonia si tarile OPEC. Ironic, ei sunt cei care mai sustin astazi the american dream. Numai ca nimic nu este, nici n-a fost vreodata gratuit.
America este batuta cu mijloacele ei, la fel cum leul din Nemeea a fost jupuit cu propriile gheare. Cu o moneda mult slabita, cu o criza economica din care nu vor iesi prea tarziu, in caz ca putem vorbi despre o criza si nu de inceputul sfarsitului, centrul de greutate al USA vireaza lent spre economiile emergente. Colonizatii de ieri ii colonizeaza pe colonisti. Subtil, politicos, afabil, orientalii cumpara America.
Arabii si chinezii nu au reusit sa cumpere porturi si sa patrunda in inima industriei de varf americane pentru ca, din cate stiu, congresul SUA a interzis vanzarea obiectivelor economice importante.
Nu am inteles de ce exista romani care atunci cand vad ca America are probleme se bucura.
Fiecare tara face politica geografiei sale. Romania are tot interesul ca SUA sa isi pastreze statutul de mare putere. Daca nu ar mai exista SUA situatia Romaniei nu ar fi roza deloc: 1. probabil ca UE nu ar mai exista sub presiunea Rusiei( cazurile de tari care incheie intelegeri energetice separate )
2. preiunea Rusiei asupra Romaniei va fi dublata de cea a Ungariei. In secolul XX cele doua tari au actionat impreuna la dezmembrarea Romaniei. Ca sa intelegeti mai bine care este atitudinea populatiei maghiare din Romania intrati pe YOUTUBE si dati cautare tabara EMI sau manifestarile din mai 2009 de la Ghimes-Faget cu ocazia venirii trenului nostalgieila vechea granita a Imperiului Austro-Ungar.
3.De soarta Ucrainei sa nu mai vorbim.
Apoi mai este o problema : ce valori trebuie sa fie promovate in lume? Cine sa aiba puterea Rusia? China? Ce valori civilizationale au aceste tari? Cu toate defectele politicii sale eu cred ca SUA au mai mult de oferit lumii decat ceilalti. Eu nu sunt politic corect si sustin ca Occidentul a creat o cultura net superioara fata de celelate culturi.
Chiar daca a profitat de popoarele supuse si de resursele lor, a putut sa o faca tocmai pentru ca era bogat si puternic prin propriile forte.Ideile de libertate , de drepturile omului nu au aparut in asa zisele tari coloniale desi erau sub acupatie. Tot Occidentul a creat aceste idei.
Calea dezvoltarii, fara sa fie unica, ramane destul de ingusta, superioritatea sau inferioritatea depind in primul rand de structurile sociale si mentale.
In incheiere va indic o lectura: “ETICA PROTESTANTA SI SPIRITUL CAPITALIST” de Max Weber. Daca cartea vi se pare grea cititi introducerea – este de ajuns.
Da, este o observatie interesanta asta cu cumpararea de catre chinezi si arabi a unor afaceri americane. Dupa cum sstine si Robert Gilpin in War& change [1981] [reluand niste idei stiute de mult si prezente si la alti autori precum Toynbee] hegemonia, pentru a se legitima are nevoie sa socializeze, adica sa isi faca aliati si prieteni. Facandu-ti aliati si prieteni le faci concesiuni si astfel cedezi o parte din puterea ta. Astfel se explica de ce China si bancile japoneze detin o atata de mare cantitate de dolari americani.
In 1990-1991, ca sa fiu un ecou al tau, Radu, dtoria SUA insemna cam doua treimi din datoria tarilor din lumea a III-a fata de tarile dezvoltate si FMI. [Vezi Michel Albert, Capitalism contra capitalism, Humanitas, 1994]
In ceea ce priveste faptul ca Saddam a trecut de la dolar la euro ca motivatia razboiului din Irak, desi nu o exlud ca posibilitate nu o cred. Este insa un subiect care merita discutat. Nu zic nu, dar cred ca trecerea la convertibilitatea euro a Irakului a fost un facto margina. Mai degraba interesele perene legate de petrolul zonei si dorinta de a transfomra Orientul Mijlociu intr-un loc mai sigur pentru Israel [aici ma plasez de partea tezei lui Walt si Mearsheimer in "Lobby-ul israelian si politica externa a SUA"]. Un alt factor este pur si simplu existenat unei masinarii de razboi atat de performante care se afla mereu in postura organului care isi cauta o functie- in cazul de fatza sub forma secretarii de noi si noi dusmani.//
Nu stiu daca intr-adevara civilizatia occidentala este superioara altor culturi, draga Atol [si eu sunt un occidentalist frisonat in ultima vreme de o ingrijorare spengleriana] dara si eu cred ca nu ar trebui sa ne bucure pierderea puterii americane. Orice hegemon are o anume responsablitate si garanteaza o anumita ordine internationala. Cred ca Romania poate imbina un angajament fatza de puterea SUA cu demnitatea nationala. Cred ca politicienii nostri fac mult prea mult sluj in fata autoritatilor americane. Eu unul cred ca ar trebui sa avem o armata gata de lupta care sa intervina in anumite regiuni peste hotare dar nu sunt de acord cu baza militara dela Constanta si nici cu scutul anti-racheta. Chiar daca fronda noastra a fost simbolica inainte de 1990, un taran semi-analfabet precum Ceausescu a fost mai demn si mai darz fatza de ingerintele straine decat toti profesorii universitari care ne conduc acuma si care se omogenizeaza intr-un cor fanariot al servilismului!!!
Desi scenariul tau ma sperie nu cred ca Europa este atat de fragila incat sa nu reziste decat cu o prezenta american militara pe continent. Nu cred, in ciuda unor scantei de pesimism ca Europa Unita este atat de slaba. Nu subscriu tezelor unui John Mearsheimer care intr-un articol din 1990 vedea Europa post-glaciala reluand vechile rivalitati cu o Germania revasarda si dornica sa mearga spre toate azimuturile. Teza necesitatii unei prezente americane drept garant al unitatii europene este insa impartasita si de autori clar superiori lui Mearsheimer precu Z.Brzeznski sau Niall Ferguson. Eu unul nu ma tem atat de tare de o Rusie spatio-vora sau de teama ca Romania va fi ciunita de Ungaria si Ucraina.
@ atol,
urmareste ultimele evolutii ale situatiei in SUA, mai ales cele recente, din momentul in care Bush & Obama au inceput sa infuzeze masiv moneda in afacerile falimentare. Cam de atunci incoace arabii (cei “buni”, adica din EAU si Arabia Saudita, nu cei “rai”, din Iraq, Siria) si chinezii au inceput sa cumpere parti sociale in afaceri americane importante. Nu, nu ma refer doar la tranzactionarea masinii aceleia urate si intens consumatoare de benzina cu care s-au dus soldatii in Golf la razboi.
Cat despre bucuria ca americanii aluneca ineluctabil in buda la care au sapat cu atata tenacitate, mi-a dat Dumnezeu bucurii autentice, n-am nevoie sa jubilez din asta. Totusi, daca admitem ca este legitim sa ne bucuram, sublimat si istoric, ca cel de-al treilea Reich s-a dus la groapa de gunoi a istoriei, atunci e motivat sa rasuflam usurati la gandul ca tara care a facut cele mai multe victime in secolul XX, care a provocat cele mai multe razboaie, care a impiedicat manifestarea vointei popoarelor peste tot acolo unde aceasta s-a manifestat (Nicaragua, Honduras, Palestina, doar trei exemple), care a sustinut pana in ultima clipa regimul de apartheid din Africa de Sud si inca il sustine pe cel din Israel, care nu s-a sfiit sa puna la punct atentate si lovituri de stat impotriva liderilor dezobedienti.
Nu se poate nega faptul ca SUA are o lunga nota de plata de decontat in fata Istoriei, si nimic nu ramane pana la urma neplatit, decat cel mult bancile, si asta se stie.
Erata:
Am mai sus o lunga fraza plina de propozitii atributive si fara o regenta ca lumea. Dar cred ca se intelege, am vrut sa spun ca America se duce la dracu. Unde de fapt avea demult rezervat un loc de cinste.
Poate.. nu stiu ce sa spun. Eu oscilez intre pesimism si optimism, insa nu-mi convine sa cred un asemenea scenariu atat de pesimism. Nu sunt deloc un anti-american si, in ciuda unor critici vreau o America pe pecioralele sale. Cum ar trebui sa fie America pe care mi-o doresc.. asta este de discutat.
Oricat de mult ti-as aprecia inteligenta si cultura, draga Radu, sper ca acea destinatie pe care o evoci ["la dracu"] nu va fi prea curand.
Toate ca toate pana apare argumentul “anti-american” in discutie. Asa, deci tu nu esti anti-american. Nici eu. Si nu ma joc de-a paradoxul aici. Fireste, nu sunt nici pro-american. Probabil ca nici tu. Sau poate ca da.
De fapt, ce-i cu “anti” asta? E suma unor reflectii sau o impetuoasa pornire vecina cu dragostea la prima vedere? Multe polemici referitoare la rolul pozitiv/negativ al SUA se termina abrupt prin invocarea “anti-americanismului”. Conteaza?
Daca vrem sa reducem discutiile la umori, atunci da, conteaza. Dar e totuna cu a abdica de la statutul de fiinta inteligenta. Taurul face ca trenul la culoarea rosie. Anti-americanul sifoneaza la auzul “Americii”. Sper ca n-am coborat atat de jos. Daca admitem ca exista un echilibru universal, si inca unul infinit inteligent, pe masura unui Dumnezeu fara de inceput si fara de sfarsit, atunci America are de raspuns in fata Justitiei Divine. Adica acolo unde nu a avut, nu are si nu va avea vreodata drept de veto.
da, aici ai dreptate
. Sunt de acord