Semnalele corpului. Cum să înţelegem limbajul corpului
Vera F. Birkenbihl – Semnalele corpului. Cum să înţelegem limbajul corpului|
Comunicarea non-verbală şi-a dovedit pe deplin importanţa de-a lungul celei de-a doua jumătăţi a secolului 20. Interesul faţă de ea este crescând şi în momentul de faţă, pe cele mai diferite planuri, de la oameni de ştiinţă până la cei care „practică” descifrarea non-verbală ca un hobby. Suntem cu toţii impresionaţi de perseverenţa molipsitoare cu care doctorul Paul Ekman şi-a verificat teza privind universalitate exprimării faciale a emoţiilor, însă până la a căpăta expertiza lui (în cazul în care ne dorim să o facem, desigur), ne este disponibilă o mică treaptă din lunga scară a dezvoltării noastre personale. Este vorba de cartea Verei Birkenbihl, Semnalele corpului.
Fiecare dintre noi cunoaşte persoane atât de încrezătoare în ele însele încât cred că pot „citi dintr-o privire” pe cineva. Din semnalele non-verbale pe care „privirea” lor le primeşte, despre care am putea spune că primează? Gesturile, mimica, postura, aspectul fizic? Suntem siguri de faptul că persoanele respective îşi formează o primă impresie despre interlocutorii lor, însă nicidecum că le-au „citit” cele mai ascunse intenţii şi sentimente. În acest sens şi dincolo de orice „primă privire”, un bun comunicaţionist (pentru că termenul va intra, mai devreme sau mai târziu, în DEX!) se străduieşte să controleze rezultatul comunicării şi nu presupune că l-a citit pe celălalt dintr-o privire (pp.34-44). Acest lucru îl face, de regulă, prin întrebări şi prin folosirea inteligentă a pauzelor (bazat pe faptul că majoritatea oamenilor încep să vorbească atunci când interlocutorul tace). Cartea Verei Birkenbihl mi-a adus aici aminte de numeroşii agenţi de vânzări care folosesc tehnica tăcerii pentru a finaliza o vânzare, pe principiul că „cine deschide primul gura duce gunoiul”.
Interpretarea propriu-zisă a semnalelor non-verbale este riguros structurată de-a lungul volumului, pe parcursul a cinci capitole: postură, mimică (tot ceea ce ţine de faţă), gestică, distanţă şi intonaţie. Autoarea punctează foarte bine sintagma „interpretare a mesajelor corporale”, după cum sunt anumite condiţii care trebuie respectate atunci când dorim să tragem concluzii despre gândurile celorlalţi bazându-ne pe limbajul lor non-verbal. O primă condiţie ar fi corelarea a cât mai multe dintre aceste mesaje. În repetate rânduri ni se transmite că „mesajul corporal de unul singur” nu are nicio valoare. Tocmai de aceea, de exemplu, pe lângă „clasica” deplasare a capului în raport cu coloana vertebrală şi bazinul (înainte = nesiguranţă sau pasivitate; drept = asertivitate; în spate = înfumurare), un indiciu ajutător şi de care aceste semnale ar trebui secondate este expunerea sau ascunderea carotidei (pp. 79-80). Ideea de a ţine cont de poziţiile eminamente instinctuale (care caracterizează mamiferele „din vremuri imemoriale”) face cartea Semnalele corpului o lectură pe cât de plăcută, pe atât de interesantă. Acoperirea gurii, îndreptarea coturilor şi a genunchiurilor spre adversar, poziţia de şezut „pe fugă” sunt tot atâtea semnale pe care le emitem instinctual.
Spuneam că niciunul dintre noi nu poate pretinde că este expert în decriptarea semnalelor corporale şi tocmai de aceea atunci când ne referim la limbajul non-verbal trebuie să facem eforturi considerabile de corelare, atât a semnelor non-verbale ca atare, cât şi a verbalului cu mişcările corpului. Astfel, o altă resursă preţioasă pe care Semnalele corpului ne-o oferă este constituită din indiciile pentru a depista congruenţa sau incongruenţa dintre verbal şi non-verbal. Calităţile de trainer ale Verei Birkenbihl îşi zic aici pe deplin cuvântul, urmând „regula de aur” a învăţării adulţilor: nu ne este niciodată livrată o teorie fără a ne fi transmisă laolaltă şi posibilitatea de a o exersa. Studii de caz în care ne putem uşor identifica cu unele personaje ne scot la iveală cel puţin câteva dintre gesturile importante la care nu ne-am fi gândit până la momentul de faţă. Şi mai interesant este că, odată conştientizate la propria persoană, ele ne sar în ochi şi la cei din jurul nostru. Din acest punct de vedere, cartea scrisă de Birkenbihl este unul din acele volume care ne pot schimba oarecum radical perspectiva asupra relaţiilor noastre cu ceilalţi, dacă suntem dispuşi să exersăm ideile de practică a autoarei.
O ultimă idee centrală pentru carte pe care aş vrea să o menţionăm neapărat ar fi îndreptarea concepţiilor referitoare la limbajul non-verbal care nu sunt probate de practică. Un exemplu elocvent ar fi cel al privirii. Ne-am aştepta, în mod obişnuit, ca o privire atentă să fie cât mai fixă. Însă, dacă încercăm să ne cuprindem cu privirea propria faţă în oglindă, vom observa că nu o vom putea face sub nicio formă printr-o privire fixă sau „aţintită”. Pupilele ni se mişcă milimetric şi cercetează întregul obiect pe care îl avem în faţa noastră. Mai important este că ele pot funcţiona şi ca un indiciu dacă interlocutorul este preocupat de ceea ce îi spunem sau nu. Vera Birkenbihl dă exemplul memorabil al unor sectanţi (pp. 106-115) care au pregătite toate replicile încă de dinainte de a se angaja într-o „conversaţie”. În acest sens, ei se uită aţintit la interlocutor. Dacă facem un mic experiment, anume să ne spunem numele pe litere de la coadă la cap, vom vedea că orice efort de gândire şi „procesare” ne face privirea să nu se mai concentreze la un punct fix (eventual la interlocutorul nostru). Prin urmare, un semnal real al atenţiei într-o conversaţie ar fi jocul privirii înainte de un răspuns care necesită gândirea interlocutorului.
Mă voi abţine de la a evalua această carte mai mult decât am făcut-o până acum. Voi spune doar atât: ca orice învăţăcel interesat de astfel de lucruri, am pus aproape toate experimentele propuse de Birkenbihl în practică. Rezultatul? Au funcţionat. Un singur „dezavantaj”, totuşi: de îndată ce începi să te concentrezi pe non-verbal şi pe congruenţa sa cu ceea ce este exprimat prin cuvinte, observi că depui într-o conversaţie un efort dublu al atenţiei şi al canalizării propriei energii decât făceai până la momentul respectiv. Aşa că, dacă avem timpul, cheful, interesul, energia şi atenţia necesare decriptării semnalelor non-verbale, cartea Verei Birkenbihl ne serveşte o introducere pe măsură.
Autor: Vera F. Birkenbihl
Titlu: Semnalele corpului. Cum să înţelegem limbajul corpului
Traducător: Roxana Procopiescu
Editura: Gemma Press
Anul apariţiei: 1999
288 pagini
ISBN: 973-9398-08-1
Scrisă de Cristian Hainic
Related posts:
