Spengler dixit: „Stăpânul lumii devine sclavul maşinii!” – OMUL ŞI TEHNICA
Autor: Oswald Spengler
Rating:
Oswald Spengler a publicat Der Mensch und die Technik. Beitrag zu einer Philosophie des Lebens (în traducerea unei edituri româneşti, Omul şi filozofia vieţii) prima dată în anul 1931, reluând o serie de concepte şi idei explicate în mai-celebra Declinul Occidentului, a cărei vâlvă era, la momentul respectiv, departe de a se fi stins. Potrivit propriei mărturisiri, a scris Omul şi tehnica „pentru a proba modul de abordare aplicat în Declinul Occidentului asupra premiselor istorice ale culturilor evoluate şi ale istoriei omului începând cu originile sale”.
Teza principală a lucrării lui Spengler este că omenirea trăieşte începutul ultimului act al tragediei culturii maşinilor, un adevărat cântec de lebădă al acesteia. Momentul este epocal: tehnicizarea şi industrializarea reprezintă atuurile unui grup de state a căror avuţie economică se dezvoltă proporţional cu puterea politică şi cea militară, celelalte naţiuni fiind tolerate în calitate de cumpărători, de producători de materii prime sau de simple colonii, sub masca independenţei. Lumea naturală devine victima mecanizării, pe măsură ce acţiunea umană nu mai poate fi disociată de şi este gândită aproape exhaustiv în termenii maşinii şi ai planificării.
Viziunea spengleriană îşi trage seva din consecinţele obiectivului primordial al materialismului secolului al XIX-lea – a-l degreva cât mai mult posibil pe fiecare individ de-o cât mai mare parte a muncii sale şi de a o transfera maşinii. Religia şi tradiţia devin superstiţii şi primitivisme, fiind înlocuite cu optimismul roz al progresului. Partizanii exuberanţi ai progresului susţineau că noile descoperiri în ştiinţă şi tehnică vor crea un Rai terestru în care munca va aparţine maşinilor, iar oamenii vor trăi o fericire perpetuă. Omenirea îşi începea marşul fără sfârşit în direcţia progresului.
Pentru Spengler, omul este un animal de pradă care „vrea să fie stăpân de când există” (influenţa lui Nietzsche nu este tăinuită). Tehnica pe care a deprins-o fiinţa umană se datorează voinţei şi inteligenţei, ea este modificabilă şi are un caracter individual. Iar dezvoltarea mâinii – „armă fără egal în lumea vieţii care se poate mişca liber” – şi libertatea de a alege unealta potrivit înţelepciunii şi aptitudinilor fiecăruia conferă omului privilegiul şi întâietatea în faţa oricărei alte fiinţe vii.
Nenorocirea s-a produs în clipa în care sufletul a fost eliminat, iar locul acestuia în viaţa omului a fost luat de planificare şi organizare, de acţiunea colectivă şi de dezideratele de ordin material. Odată cu fapta colectivă, are loc pasul hotărâtor de la existenţa organică la cea organizată, de la viaţa în grupuri naturale la cea în grupuri întemeiate artificial, de la haită la popor, trib, breaslă şi stat. Pe măsură ce tehnica s-a dezvoltat, iar consideraţiile privitoare la simplificarea exponenţială a muncii datorită progresului au cunoscut o circulaţie din ce în ce mai largă, realitatea a demonstrat că aceste calcule şi previziuni sunt cât se poate de eronate. Spengler este impetuos: „Nu este adevărat că tehnica umană economiseşte munca. Esenţei tehnicii umane, aflate într-o continuă schimbare şi având un caracter personal, îi aparţine faptul că fiecare invenţie conţine posibilitatea şi necesitatea unor noi invenţii, că fiecare dorinţă împlinită trezeşte altele mii, că fiecare triumf asupra naturii incită la altele şi mai mari”.
Omul trăieşte într-un labirint artificial, automatizat, sistematizat, pe care l-a creat sieşi pentru a fi Dumnezeu. Credinţa nestrămutată într-un progres etern este pe cale a înlocui creştinismul vechi de două milenii. Tehnica devine din ce în ce mai avansată, munca nu este nici mai puţină şi nici mai uşoară, iar viaţa omului se mecanicizează într-un ritm alert. Până să ne dezmeticim total, ne vom trezi fără libertate, fără orizont, fără idealuri, fără suflet.
Oswald Spengler este profetic. Dar şi fatalist. Nu a fost alegerea noastră să trăim în aceste vremuri care profanează însăşi semantica fiinţei umane, dar susţine că trebuie să acceptăm cu stoicism să parcurgem drumul care ne-a fost hărăzit. Să rezistăm chiar dacă soarta pare potrivnică. Perspectiva sa privind viitorul omenirii aflate sub jugul tehnologiei este fără echivoc. Această tehnică a maşinilor va fi sfărâmată într-o zi, sfârşitul acesteia fiind „inevitabil”. Este pesimism sau optimism? Greu de desluşit, dat fiind că prezicerea vine din partea unuia pentru care „optimismul înseamnă laşitate”.
Spengler este limitat doar la a anunţa iminenţa sfârşitului civilizaţiei tehnologice, dar el însuşi recunoaşte că momentul când se va produce şi modul în care va avea loc nu sunt „ştiute”.
Scrisă de Dragoş Moldoveanu
Related posts:
