Sunt monitorizat, deci exist! – GLOBALIZAREA ȘI EFECTELE EI SOCIALE
Autor: Zygmunt Bauman
Rating: 
Paradigma prevalentă în ştiinţele sociale începând cu anii `90, semnificând noua perspectivă asupra schimbărilor socio-culturale într-o lume care face trecerea de la ordinea industrială la cea post-industrială şi informaţională, globalizarea e recunoscută de o serie de autori ca fiind progenitura legitimă a modernităţii, eonul martor al ascensiunii, decăderii şi falimentului spiritului burghez, care-şi începe declinul prin favorizarea acţiunii energiilor joase ale lumii, pentru a sfărşi, în cele din urmă, strivit sub greutatea propriului exces de soma, atât de preţuită.
Alţii contestă paternitatea globalizării, căci fixarea modernităţii în diferitele arii geografice ale lumii este consecinţa unor acţiuni şi fenomene distincte: masacrarea băştinaşilor în Lumea Nouă, agregarea energiilor locale într-o Asie confruntată cu ameninţări externe, regimurile coloniale încastrate de imperialismul occidental în Africa. Prin urmare, datorită fizionomiei specifice a modernităţii în funcţie de contextul care o găzduieşte, discutăm mai degrabă despre globalitate, adică reacţia separată a diverselor civilizaţii ale lumii, în funcţie de propriul sistem valoric de digestie, la contactul cu referenţialul Occidentului. Ulrich Beck ne sfătuieşte să facem distincţia dintre globalism – preponderenţă a activităţii economice în faţa politicului, a cărui menire este tocmai îmblânzirea acţiunii economice prin proiectarea unui cadru legal, social şi ecologic, astfel încât aceasta să capete finalitate socială – , globalitate – o societate mondială formată prin alăturarea, iar nu sinteza, tuturor societăţile naţionale, şi al cărei cuvânt de ordine este neintegrarea, deci lipsa de solidaritate (de ordine) – şi globalizare – transformarea statului naţional în stat transnaţional.
Înainte de a purcede la identificarea efectelor sociale ale globalizării, Bauman propune lectorului un scurt excurs, o discuţie despre universalitate, văzută de unii ca deziderat al modernităţii împlinit tocmai de către globalizare. Intenţie a filosofilor iluminişti, universalitatea viza îmbunătăţirea vieţii oamenilor de pe întreg mapamondul, prin emanciparea acestora. Metoda, aflată în proprietatea exclusivă a slujitorilor Raţiunii (filosofii), era Aufklärung-ul. Prin iluminare se asigura primatul raţiunii în faţa sentimentului şi astfel depăşirea stării de minorat în care, cu excepţia acelora care ştiau a struni Raţiunea, se aflau scufundaţi toţi ceilalţi. Aceştia, prin deprinderea secretelor Raţiunii sub atenta supraveghere a filosofilor, urmau, în sfârşit, să devină majori, prin eliberarea din ghearele pasiunilor mărunte ce-i ţintuiau în lumea întunericului. Globalizarea în schimb, doar o tentativă (reuşită) de ubicuizare a unor interese parohiale, nu este, susţine Bauman, un proiect global, ci ar însemna, mai degrabă, o cultură preponderent consumeristă: în orice parte a lumii se poate viziona serialul Dallas şi se poate asculta muzică pop, se pot consuma hamburgeri şi Coca-Cola la un restaurant McDonald’s, se pot achiziţiona blue jeans etc.
Comprimarea spaţiului, creşterea gradului de vizibilitate a acestuia prin acţiunea statului, extrateritorialitatea centrelor de producţie a referenţialului colectiv, odinioară funcţie exercitată precumpănitor de comunităţile locale, prin tăierea parâmelor ce legau o cultură de un spaţiu anume şi incredibila mobilitate a capitalului sunt doar câteva dintre consecinţele sociale ale globalizării identificate de Zygmunt Bauman. Modernitatea a încercat, printre altele, să asigure statului o perspectivă cât mai limpede asupra spaţiului, iar globalizarea a desăvârşit-o. Un stat înzestrat cu ochi din ce în ce mai ageri îşi sporeşte continuu abilitatea de a înnăbuşi, eventual în faşă, fenomenele socotite indezirabile de către un establishment ce păstorea o societate cu un crescând grad de eterogenitate a valorilor ce modelează ţelurile de viaţă, mijloacele şi conduitele indivizilor.
În faţa unei administraţii centrale cu privire scrutătoare, spaţiul locuibil este ademenit printr-un discurs public insidios, dar infuzat cu o tonalitate paternalistă, să-şi lepede straiele, oferindu-se, nud, spre examinarea sistemelor de securitate. Transparenţa devine virtute pentru mase, dar continuă să rămână doar o stratagemă discursivă pentru elita guvernantă. Statul se apropie de modelul Panopticului lui Jeremy Bentham. Concretizare a relaţiei de putere exercitată asupra unui spaţiu construit artificial, Panopticul, a cărui întruchipare este închisoarea în formă de stea, înseamnă supravegherea celor mulţi, în permanenţă vizibili, de către cei puţini, complet invizibili. Aparent, spre norocul nostru, al acelora care vieţuim într-o lume globalizată, există încă o multitudine de cotloane greu accesibile inegalabilei atenţii distributive a statului Big Brother.
La vremuri noi însă, sisteme noi. Hiba modului de supraveghere imaginat de Jeremy Bentham consta în mult prea accentuatul său caracter local şi în numărul mult prea mic al celor mulţi ,, daţi în grija” celor puţini. E un neajuns surmontat de Suprapanopticul obiectivat în bazele de date. În timp ce strămoşul acestuia a fost gândit să asigure impenetrabilitatea graniţelor unui perimetru, astfel încât să nu se poate intra şi ieşi fără autorizaţie, în faţa noului sistem de supraveghere indivizii se legitimează în funcţie de cantitatea de informaţii personale aici stocată. Reputaţia membrilor societăţii globale nu e dată atât de o serie de calităţi personale – caracter, virtute, competenţă etc. -, cât, mai degrabă, de volumul de informaţii despre propria persoană prezent în bazele de date. Exişti, dacă poţi fi monitorizat. Deci cu cât poţi fi mai uşor urmărit, cu atât ai o existenţă mai împlinită. Atunci când supraveghetorii sunt reprezentaţi de publicuri, iar ,, beneficiarii’’ acestei atenţii sunt elitele instituţionale, cu precădere bărbaţii provenind din sferele sociale înalte, politicienii, industriaşii, funcţionarii publici importanţi şi, nu în ultimul rând, celebrităţile, operează Synopticul, sistemul de monitorizare reprezentat de mass-media.
Modernitatea consacră monopolul asupra drepturilor cartografice. Dacă odinioară hărţile erau trasate după prealabila cartografierea a unui teritoriu, astăzi harta îl precede, aşa încât spaţiul e somat să se plieze pe canonul discursului actual. La fel şi sistemul de referinţă. Discuţia nu mai este de la inimă la inimă, solidaritatea umăr la umăr, prietenia mână în mână, iar comunitatea faţă în faţă. Simbolurile, semnificaţiile, reperele sunt fabricate, artificiale, nefireşti, lipsite de capacitatea de a ţine oamenii împreună. Dezirabilul nu mai e croit pe calapodul valorilor locale. E impus de elite îndepărtate, potrivit intereselor de moment ale acestora. Sunt agresate astfel frontierele spirituale, acele graniţe pe care comunitatea le are incrustate în suflet şi care au delimitat de-a lungul vremii calea sa de celelalte multe drumuri posibile.
Într-o economie fără graniţe, tentativa statului de a uza de propria suveranitate este sever amendată de corporaţiile transnaţionale. Socotind nerespectată deviza dereglementării şi a schimbului liber cu orice preţ care le acordă dreptul de a dispune de resursele unui spaţiu după propria voie, acestea se îndreaptă spre alte zări, mai tolerante. Investitorului-hienă nu-i pasă de felul în care conduita sa economică afectează destinul unei comunităţi. Se sustrage de îndată obligaţiilor ce-i incumbă aici, dacă tinerii, bătrânii, femeile şi copiii altor meleaguri îi cer mai puţin. Flexibilizarea forţei de muncă, adica tocirea instinctului de a avea un loc de muncă permanent, slăbirea nevoii de a lucra în compania aceloraşi oameni vreme îndelungată, descurajarea împlinirii vocaţiei într-o meserie, alături de dispariţia sentimentului drepturilor şi îndatoririlor care revin lucrătorului, împiedică formarea elitelor profesionale, principala sursă de solidaritate (de stabilitate) a societăţilor industriale.
Bauman încheie arătând cum infracţiunile de tâlhărie cărora le cad victimă statele pseudo-suverane, rămân astăzi nepedepsite mulţumită circumstanţelor atenuante prevăzute de legea comerţului liber. La fel, beneficiind de prevederile discursului disponibilizării ori raţionalizării, sunt încurajate să-şi facă de cap corporaţiile care, pentru a-şi asigura debuşee pentru propriile mărfuri, jecmănesc familii şi comunităţi întregi de mijloacele de trai specifice acestora.
Scrisă de Lucian Dumitrescu
Related posts:
