Tezele care ar trebui să ne guverneze viaţa (I) – A HUMANIST MANIFESTO

Autori: Roy Wood Sellars, Raymond Bragg
Semnatari: Anton J. Carlson, John Dewey, John H. Dietrich, R. Lester Mondale, Charles Francis Potter, Curtis W. Reese, Edwin H. Wilson + încă 27.
Anul apariţiei: 1933

Motto: „Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi, când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor” (Sfântul Antonie cel Mare)



Din eforturile conjugate ale filozofului Roy Wood Sellars şi ale pastorului Raymond Bragg a rezultat, în 1933, A Humanist Manifesto, primul dintr-o serie de trei manifeste (următoarele două vor apărea în 1973 şi, respectiv, în 2003) încărcate de profunzime, care vor expune ideile călăuzitoare ale umanismului religios – „noua filozofie a lumii moderne”.

Mândri de progresul ştiinţific şi de schimbările economice şi sociale, ale căror efecte „benigne” sunt cât se poate de evidente astăzi, umaniştii au înţeles că este de datoria lor să ofere omenirii întregi o reconstrucţie din temelii a credinţelor religioase, în deplină concordanţă cu cerinţele vremurilor. Noile cunoştinţe şi descoperirile în tehnică şi ştiinţă făceau imposibilă identificarea religiei cu „doctrinele şi metodele care şi-au pierdut importanţa şi care nu mai pot rezolva problema modului de viaţă în secolul al XX-lea”. Religia nu putea dispărea, cel puţin nu peste noapte, dar oamenii puteau fi convinşi de necesitatea adaptării vechilor credinţe la noul context. Fixându-şi drept obiectiv fericirea tuturor, umaniştii au ridicat pe cel mai înalt piedestal fiinţa umană, singura capabilă de împlinire, adevărata forţă care dinamizează timpurile. Noua religie constituie „necesitatea” prezentului (prezent care durează din 1933). Această responsabilitate a „generaţiei de la 1933” se fundamenta pe un sistem de credinţe în cincisprezece puncte.

„Datorită” umaniştilor, am aflat că universul nu a fost creat, ci există de sine stătător, iar omul este parte a naturii, fiind „rezultatul unui proces continuu”. Umaniştii la 1933, singurii care pretindeau cunoaşterea adevărului. Principiile şi dogmele contemporane nu mai pot fi formulate în absenţa „spiritului şi a metodei ştiinţifice”. Numai a posteriori, prin experienţă, putem determina realitatea/realităţile lumii în care trăim, proclamă adepţii lui John Dewey. Orice altceva, considerat nesemnificativ pentru fiinţa umană, este superfluu. Criteriile sunt stabilite, în mod firesc, de către umanişti. „Munca, arta, ştiinţa, filozofia, dragostea, prietenia, relaxarea sunt expresive pentru a satisface în mod inteligent viaţa omului”. Distincţia dintre sacru şi secular nu mai are nicio valoare, potrivit minţilor strălucite ale auto-proclamaţilor umanişti religioşi. Un alt principiu al Manifestului Umanist I îl reprezintă glorificarea prezentului. Împlinirea vieţii umane şi dezvoltarea personalităţii sunt indisolubil legate de aici şi acum. Emoţiile şi pasiunile sunt direcţionate către atingerea fericirii, obiectivul principal fiind crearea unei societăţi „libere şi universale” în care oamenii să colaboreze „voluntar” şi „inteligent” pentru a dobândi binele comun.

Noua religie a umaniştilor de la 1933 este îngrijorător de asemănătoare universului prezentat în distopia Brave New World a lui Aldous Huxley, scrisă cu doar un an mai devreme. „Pe panta primejdioasă a adorării omului şi nevoilor sale materiale” (Alexsandr Soljeniţîn), tot ceea ce contravine sistemului ideologizat al uniformităţii sociale este contestat a priori. Ţinta continuă să fie biserica lui Hristos. Cea mai mare „crimă” comisă de fidelii „vechii ordini” este cea de a fi creştin.

* Va urma

Scris de Dragoş Moldoveanu

Related posts:

1. Omul care ne trebuia – III
2. Omul care ne trebuia – II
3. Omul care ne trebuia
4. Falsa independenţă şi viaţa ca produs – II
5. Falsa independenţă şi viaţa ca produs