The Garden (2008)

The Garden – regia Scott Hamilton Kennedy, 2008|

În The Garden (2008), se poate vedea unul dintre cele mai frumoase cadre filmate vreodată. Din elicopter, în inima marelui deşert de asfalt, beton şi sticlă numit Los Angeles, camera surprinde un petec de un verde sfidător (până să văd The Garden, nu mi-ar fi dat prin cap că verdele poate să sfideze). Parcă o piesă dintr-un alt puzzle, înconjurată de bulevarde cu multe benzi, hale şi blocuri – gri şi uriaşe toate – creşte făloasă o grădină îngrijită şi care se îngrijeşte de 350 de familii mexicane, care, în lipsa ei, ar supravieţui din ajutoarele statului.

Revoltele din 1992 din L.A. au lăsat în urma lor un teren de aproape 6 hectare înecat în gunoaie. În acest loc, “home-leşii”, “pleava societăţii”, “marginalii” şi “lumpenii” şi-au suflecat mânecile şi au crescut, gospodăreşte, Grădina. Iar Grădina, dincolo de prilejul de a sta la poveşti la umbră, între două sesiuni de smuls buruieni, şi de a cânta la chitară când toată urbea scrâşneşte în galop capitalist, i-a făcut ne-dependenţi. Sau, cel puţin, le-a dat gustul ne-dependenţei, pentru că, după 12 ani, parcă din senin, un domn respectabil i-a anunţat “oficial” că terenul nu e al lor, ci al lui şi al urmaşilor urmaşilor lui. De aici, un întreg turbion social şi politic, în care sunt prinşi fermierii, municipalitatea, câţiva avocaţi, politicieni zâmbăreţi în căutare de electorat, televiziuni, nume importante precum Joan Baez, Daryl Hannah şi Danny Glover – ca apărători ai grădinii, şi, desigur, nesurprinse de camera de filmat – câteva eminenţe cenuşii, la fel de cenuşii ca şi împrejurimile.

În The Garden, nu roşiile şi salatele sunt miza, ci absurdul fără margini al sistemului. Nici unul dintre cei care au fost de partea buldozerelor nu a efectuat vreun calcul raţional, fiindcă sistemul e greoi şi orb. Nu a contat că vreme de mai bine de un deceniu, săracii s-au gospodărit fără a parazita bugetul local. Sistemul preferă ca săracii să devină şi mai săraci şi, evident, să contribuie la creşterea criminalităţii locale. Nu contează că statutul juridic al terenului respectiv este în continuare incert. Pentru sistem, un teren ţinut viran ani în şir de afacerişti sau de primării va fi întotdeauna preferabil castraveţilor crescuţi de un paria. Nu a contat că grădina mexicanilor a fost sursă locală de hrană naturală. Sistemul preferă otrava cu bon fiscal şi factură, nu merele sănătoase vândute la negru sau date pe degeaba.

Nu are importanţă că 6 hectare de grădină de legume şi livadă absorb cine ştie câte sute de tone de dioxid de carbon pe an şi cresc umiditatea aerului, că îmbogăţesc solul şi bucură privirea. Sistemul va demola grădini, pentru ca apoi să conceapă programe guvernamentale de gestiune a dioxidului de carbon eliberat în atmosferă şi să încurajeze – pe banii contribuabililor – cercetarea şi crearea de tehnologii extrem de scumpe (tot ce e scump e profitabil pentru cineva) care să asigure un aer suficient de umed. În plus, va achiziţiona en-gros îngrăşăminte chimice complexe cu care să îmbunătăţească productivitatea solurilor (ceea ce va duce, în doar câţiva ani, la distrugerea lor iremediabilă). Iar dacă oamenii chiar au chef să se relaxeze, pot oricând să meargă la Disneyland.

Pentru Sistem, orice Grădină e o eroare.

Scrisă de Silviu Man

Related posts:

1. The Body Machine (2008)