Tristul Bucureşti uitat – POVEŞTI ALE DOMNILOR DIN BUCUREŞTI

Autor: Victoria Dragu Dimitriu
Rating:
Editura: Vremea
Anul apariţiei: 2005
494 pagini
ISBN: 973-645-146-1

Cândva, Nichifor Crainic identifica rădăcinile nostalgiei în dorul oamenilor după paradis, un dor menit însă să rămână neostoit, căci uşile paradisului sunt închise acum din pricina nechibzuinţei strămoşilor oamenilor. Astăzi au mai rămas doar poveştile despre paradis, care potolesc întrucâtva aleanul mistuitor. Aşa sunt şi oamenii din cartea Victoriei Dragu Dumitriu. Sunt nostalgici după Bucureştiul copilăriei lor, un oraş paradiziac, calm şi patriarhal. Acest Bucureşti, atât de diferit de cel contemporan, trăieşte încă în poveştile locuitorilor lui, care l-au cunoscut într-o vreme în care purta hainele croitorilor parizieni, se plimba prin Parcul Kiseleff şi-i plăceau cursele de la Hipodrom. Continuă şi azi să se plimbe prin Parcul Kiseleff, dar parcă prea puţin. Stă mai mult pe la Mall-uri şi Supermarket-uri, iar duminica şi-n zilele de sărbătoare a renunţat să meargă la Biserică. O mai face din când în când, ţinut de braţ de oamenii care se străduiesc să-i reamintească cum a fost odinioară. În zilele de lucru, întâlnim oraşul în clădirile de birouri, înţesate cu oameni diferiţi, care au uitat să zâmbească. Puţin preocupaţi de amintirile Bucureştiului, acestora le e greu să creadă că oraşul a avut şi alt chip, deosebit de înfăţişarea contemporană.

În momentul de faţă, Bucureştiul e debusolat şi trist, căci marea majoritate a locuitorilor îi cunosc doar profilul actual, grăbit, neîngrijit, gălăgios şi cu un miros neplăcut. Vrând nevrând, Bucureştiul se oglindeşte în imaginea pe care bucureştenii o au despre el. Şi cum aceasta e sărăcăcioasă tocmai datorită accentuatei ei modernităţi, Bucureştiul se simte desfigurat. De fapt, asta este povestea oricărui oraş. El trăieşte în reprezentările, întâmplările şi istorisirile despre el. Rătăcirea ori diluarea acestora atrage pierderea de sine a oraşului. Dar chiar aşa împuţinate, oraşele se înveselesc atunci când le cade în mână o carte despre poveştile, casele şi străzile lor. La început sunt cam stânjenite. Au cam uitat pe unde mai sunt acestea, căci vă spuneam, oraşele află astăzi despre ele mai ales din poveştile locuitorilor lor despre ele. Dar răsfoind astfel de cărţi breşele identitare ale oraşelor se astupă. Invitând Bucureştiul să colinde locurile pe care le îndrăgea odinioară, Victoria Dragu Dimitriu scutură de colb chipurile vechi ale oraşului, conservate în arhitectura vremii şi în amintirile oamenilor.

Discuţiile autoarei cu proprietarii caselor vechi din Bucureşti sunt veritabile drumeţii în timp. De regulă suntem invitaţi să coborâm în istorie. De data aceasta, incursiunile în vreme sunt ascensionale, căci pentru a cunoaşte trecutul trebuie să urci o scară, nu să o cobori, susţine Victoria Dragu Dimitriu. Povestirile domnilor din Bucureşti incluse în această carte sunt o asemenea unei pante către istoria oraşului. Urcuşul este lin sau obositor în funcţie de dorinţa dumneavoastră de a respira atmosfera Bucureştiului din secolul XIX şi începutul secolului XX, de a-i cunoaşte fizionomia vremii, precum şi vitalitatea-i, alimentată de felul în care era perceput în răstimpuri diferite. Îi veţi avea ca însoţitori pe doctorul Ştefan Niculescu care vă zugrăveşte Casa Maniu din Strada Plantelor, pe inginerul Dan Angelescu ce prezintă secretele casei cu geamuri bombate ori pe Alexandru Mircea Eliad care vă va delecta cu poveşti despre biblioteca bunicului său, comandată la Veneţia împreună cu biroul şi tapiseria roşie. Din nuc negru, biblioteca era atât de înaltă încât era nevoie de scară ca să ajungi la ultima carte. Avea mai multe etaje, iar ultimul, asemenea unei punţi de vapor, oferea ocazia plimbărilor printre cărţi. Mircea Nasta vă va conduce apoi prin casele lui Take Ionescu. Veţi afla nu doar detalii arhitecturale ori întâmplări petrecute aici, ci vi se va descrie şi personalitatea făuritorului lor. Take Ionescu n-a construit doar case. Este unul dintre aceia care a înfăptuit România Mare, contribuţia sa la ridicarea edificiului naţional fiind mărturisită de însuşi I.C. Brătianu. În Parcul Kiseleff companion vă va fi inginerul Alexandru Ştefănescu. Şi tot aşa.

Bucureştiul are nevoie de mitologie, susţine Victoria Dragu Dimitriu. Căci chipul său prezent striveşte ipostazele anterioare. Astfel, Bucureştiul se pierde. Dar oraşul continuă să mustească de mitologie. Cu un astfel de reazem, identitatea oraşului pare bine închegată şi conservată. Dar numai aparent. Marea majoritate a locuitorilor săi nu sunt interesaţi să valorifice chipurile fantastice ale Bucureştiului. Unii nu vor, alţii nu ştiu, dar celor mai mulţi nu le pasă de înfăţiţările anterioare ale oraşului. Cei care le preţuiesc sunt puţini. Poveştile Domnilor din Bucureşti este un îndemn la reflecţie şi la auto-reflecţie. În definitiv, farmecul unui oraş depinde de locuitorii săi. Tot de ei depind şi derapajele identitare, precum şi extincţia oraşului. De altfel acesta este şi mesajul cărţii. Bucureştiul se uită pe sine însuşi, fiindca bucureştenii îl uită. Iar bătrânii uitaţi sunt trişti. Şi se sting mai repede.

Scrisă de Lucian Dumitrescu

Related posts:

1. Și orașul are nevoie de povești – OAMENI ȘI LOCURI DIN VECHIUL BUCUREȘTI
2. Nous sommes ici aux portes de l’Orient… – BUCUREȘTI
3. Pansamente – NOBLEŢEA SPIRITULUI. UN IDEAL UITAT
4. Societatea patologică sau denaturarea realităţii prin „corectitudine politică” – POVEŞTI CORECTE POLITIC DE ADORMIT COPIII