Un nou arhipelag – RUSIA LUI PUTIN

Autor: Anna Politkovskaia
Rating:

Citind cartea Annei Polikovskaia ai senzația unui straniu déja-vu: simți ceea ce trebuie să fi simțit întreg vestul Europei când – în 1973 – a fost publicat pentru prima dată Arhipelagul Gulag al lui Aleksandr Soljenițîn. Și acum, ca și atunci, o realitate, ce nu putea fi decât presimțită până în acel moment, rupe vălul ce o înconjura și se arată în întreaga sa grozăvie. Și acum, ca și atunci, lucrurile se petrec într-o Rusie asupra căreia occidentalii se înșeală. Sau vor să o facă.

În data de 7 octombrie 2006, trupul Annei Politkovskaia a fost găsit în liftul blocului în care locuia. Fusese împușcată de patru ori cu un pistol Makarov. Citind cartea sa ajungi să te întrebi nu cine ar fi putut săvârși acestă crimă ci cine, dintre cei mulți care puteau și aveau de ce, a făcut-o. Întrebare pentru care nu există, evident, niciun răspuns în Rusia (încă) a lui Putin.

Rusia lui Putin nu se ocupă – după cum titlul te-ar putea face să te aștepți – de prezentarea unei imagini de ansamblu. Sau, mai bine zis, nu se ocupă ca atare de o asemenea prezentare: ansamblul se construiește treptat, pe măsură ce citești cartea, din micile felii de viață pe care ni le arată autoarea. Tocmai acesta este meritul său: de a nu scrie o carte despre situații, ci una despre oameni.

Temele principale ale cărții sunt alese dintre cele de maximă importanță și actualitate: armata rusească, conflictul cecen, episodul Nord-Ost, oligarhii care împânzesc Rusia. Dar în tratarea tuturor acestor teme, autoarea se ferește de prezentarea lor la rece. O mamă care caută disperată trupul fiului său, mort datorită condițiilor din armată. Căpitanul unui submarin nuclear care trăiește în mizerie și rămâne pe loc numai datorită dragostei de patrie. Un criminal cât pe aci să scape nepedepsit datorită funcției sale în armată și identității cecene a victimei. Familia unui adolescent mort în episodul Nord-Ost, datorită modalității pe deplin originale a autorităților rusești de a gestiona astfel de situații de criză. Un băiețel cecen din Moscova pe care comitetul de părinți al clasei în care învață vrea să îl excludă pe motivul apartenenței etnice.

Rusia lui Putin este, în cel mai deplin sens al cuvântului, o carte scrisă de un jurnalist. Stilul Annei Politkovskaia este, în același timp, unul clar și accesibil, dar și extrem de captivant. Autoarea știe să combine simpla povestire a faptelor cu tonul cald al unei discuții purtată între prieteni sau cu stilul rece și tăios în care sunt scrise documentele unui proces, citate in extenso. Știe, de asemenea, să combine în doze perfecte prezentarea unor fapte cu exprimarea sentimentelor sau opiniilor sale. Realismul și patetismul se află în deplin echilibru.

Trebuie spus că, după ce ai citit și ultima pagină a cărții, rămâi cu un gând: sunt posibile toate acestea? Este adevărat ceea ce scrie autoarea? Sursele ei sunt – e drept – greu de verificat, dar peste toate rămâne un argument suprem pentru adevărul celor scrise: moartea Annei Politkovskaia.

Ce urmărește cartea? Urmărește – cred eu – să învingă regula nescrisă potrivit căreia moartea unui om este o tragedie, dar moartea a o sută de mii de oameni este statistică. Prezentând tragediile câtorva oameni, ea reușește să prezinte tragedia întregii Rusii. Totul este, până la urmă, un strigăt disperat către cei care creditează politica lui Putin, ajutând astfel la anihilarea Rusiei profunde, la completarea a ceea ce regimul comunist a început acum aproape un secol. Și este, în același timp, o chemare la împotrivire pentru țara sa, pentru acea majoritate covârșitoare de ruși care îl susțin pe Putin. De bună seamă că Anna Politkovskaia nu se poate număra printre acei mulți despre care Soljenițîn zicea că au fost duși la tăiere ca niște miei și totuși niciunuia nu i-a trecut prin minte să se împotrivească.

Dar autoarea mai face și altceva: arată ce este Rusia cu adevărat. Arată cât de șubredă este această mare putere. Ar putea deschide ochii celor care consideră că viitorul este al Rusiei, căci cum ar putea fi viitorul al unei țări care ajunge să își bată joc până și de propria armată, silindu-i chiar pe conducătorii acesteia să trăiască în mizerie și să inventeze mijloace pentru a supraviețui? Fie Rusia este un depozit de dinamită ce așteaptă doar o scânteie pentru a sări în aer, fie limitele răbdării poporului rus sunt cu adevărat de neatins.

Concluzia? Rusia lui Putin ar trebui să atragă atenția tuturor acelora care protestează împotriva încălcării drepturilor omului în diferite părți ale lumii doar pentru a oferi pretexte ale unor diferite acțiuni, și, în același timp, aprobă regimul din Rusia. Dar, din nou, un déja vu.

Scrisă de Ioana Păsculeţ

No related posts.